103 ani de semnarea Tratatului de la Trianon

Duminică, 4 iunie, se împlinesc 103 de ani de la semnarea, la Palatul Trianon de la Versailles, a Tratatului care consfinţea recunoaşterea, de către marile puteri, a Unirii Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România, un lucru împlinit deja prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918, dar care nu fusese recunoscut de către Ungaria.

Articol editat de Anca Bălălău, 4 iunie 2023, 10:32 / actualizat: 5 iunie 2023, 14:21

Tratatul, cu o semnificaţie aparte pentru istoria ţării noastre, a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat – Ungaria – cu vecinii săi – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu, în 1929, devenit Iugoslavia), Austria, Cehoslovacia şi România, a consfințit existența unui stat maghiar independent – un ideal încă din vremea Revoluţiei din 1848 – dar nu în frontierele pe care aceştia le doreau.

În fapt, la 4 iunie, Ungaria marchează, an de an, „Ziua Coeziunii Naționale”.

Tratatul de Pace de la Trianon a fost semnat de Franța, Marea Britanie, Italia, Statele Unite, Japonia, România, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, Cehoslovacia și alte nouă state – pe de o parte – și de Ungaria, pe de altă parte, aceasta fiind reprezentată de Agost Benárd și Alfréd Drasche-Lázár. Din partea României Tratatul a fost semnat de dr. Ion Cantacuzino, ministru de stat și Nicolae Titulescu, fost ministru.

Tratatul a stabilit frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. A făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

Delegaţia română la Conferinţa de la Paris, a avut însă în componenţa sa extrem de valoroşi experţi în domenii variate: juridic (Eftimie Antonescu, Constantin Antoniade, Mircea Djuvara), economic şi financiar (G. Caracostea, dr. Creangă, C. Crişan, N. Flondor, Eugen Neculce), geologie (Ludovic Mrazec), geografie şi etnografie (Caius Brediceanu, Alexandru Lapedatu), militare (col. Toma Dumitrescu) etc.

Notele, memorandumurile, aide-mémoire-urile înaintate reprezentanţilor marilor puteri reprezentate în Consiliul celor Patru, care au avut în mâinile lor puterea deciziei, se caracterizau printr-un înalt nive de profesionalism, pe o argumentaţie modernă, sobră, solidă şi, printr-un aspect absolut remarcabil: respectul datorat popoarelor vecine.

Totuși, când, la 4 iunie 1920, la Trianon a fost semnat Tratatul de pace cu Ungaria, la București nu au fost manifestații exuberante de satisfacție. Românii considerau recunoașterea Unirii un fapt de normalitate care trebuia să se întâmple, mai devreme sau mai târziu.

Tratatul de la Trianon prevedea:
Articolul 45. Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și teritoriile asupra fostei monarhii Austro-Ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art.27, partea a II-a (Frontierele Ungariei) și recunoaște prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.”
„Articolul 47. România recunoaște și confirmă, față de Ungaria, angajamentul său de a accepta inserarea, într-un tratat încheiat cu principalele puteri aliate și asociate, a dispozițiilor socotite necesare de către aceste puteri, pentru a proteja în România interesele locuitorilor care diferă de majoritatea populației prin rasă, limbă și religie, precum și pentru a proteja libertatea de tranzit și un regim echitabil pentru comerțul celorlalte națiuni.”
„Articolul 161. Aliații și guvernele asociate afirmă și Ungaria acceptă responsabilitatea Ungariei și aliaților ei pentru cauzele de pierderi și daune la care guvernele aliate, asociate și cetățenii lor au fost supuși, ca o consecință a războiului impus prin agresiunea Austro-Ungarǎ și aliații ei.”
Nicolae Titulescu declara:“Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și îndeosebi celor din Ardeal, ca o consfințire a unei ordini de drept mult mai redusă decât aceea pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiinta istorică a neamului nostru. De aceea, în chip firesc, în opinia noastra publică, Tratatul de la Trianon evoca mai curând ideea unei completari decât ideea unei amputări”.

Tratatul a fost ratificat de Marea Britanie în mai 1921 și de Franța în iunie 1921.

Cu ocazia dezbaterilor referitoare la ratificarea de către Franța, Aristide Briand a confirmat frontierele fixate pentru România și integritatea sa teritorială, spunând: “Franța nu va interveni niciodată împreună cu guvernele aliate și prietene, pentru a dăuna dreptului României la suveranitate națională, oricât de puțin.”