Ascultă Radio România Reșița Live

Extraordinar la Sala Radio! Orchestra Naţională Radio, de la Bucureşti la Kuala Lumpur

Kuala Lumpur afis

Extraordinar la Sala Radio! Orchestra Naţională Radio, de la Bucureşti la Kuala Lumpur

Articol editat de Gerhard Chwoika, 27 august 2014, 13:28

Orchestra Naţională Radio, devenită un adevărat ambasador cultural al României peste hotare, este din nou invitată la un eveniment internaţional de anvergură: pe 9 şi 10 septembrie 2014 ansamblul va cânta în Kuala Lumpur (capitala Malaeziei), la World Summit on Media for Children. Cele două concerte vor fi înregistrate şi filmate de Radioteleviziunea publică din Kuala Lumpur şi vor fi preluate de toţi membrii Uniunii Audiovizualului din Asia-Pacific – ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), ajungând potenţial la un număr de peste 4 miliarde de ascultători şi telespectatori, într-un spaţiu geografic ce acoperă jumătate de planetă. Turneul este organizat de Radio România şi ABU, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Publicul bucureştean se va bucura şi el de acest eveniment: vineri, 5 septembrie (ora 19:00), la Sala Radio, iubitorii muzicii clasice fiind invitaţi la avanpremiera turneului.

Repertoriul este unul deosebit: două creaţii româneşti, veritabile cărţi de vizită ale culturii noastre, Rapsodia română nr. 1 – celebra lucrare a lui Enescu – şi Ciocârlia (compusă de Angheluş Dinicu şi devenită celebră în interpretarea şi aranjamentul nepotului său, violonistul Grigoraş Dinicu). Pe lângă acestea, veţi asculta şi partituri din repertoriul clasic internaţional, ca Suită din Lacul lebedelor (Ceaikovski), Burlesca pentru pian şi orchestră, semnată de Richard Strauss sau Melodii lăutăreşti, partituri care aparţin violonistului şi compozitorului spaniol Pablo de Sarasate. Faţă de repertoriul din concertul de la Bucureşti, cele două concerte din turneu vor cuprinde şi două lucrări originiare din ţara gazdă, un frumos cadou muzical pentru publicul din Kuala Lumpur.

Atât evenimentul de la Bucureşti, cât şi concertele din turneu se vor derula sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio, Tiberiu Soare, care a dirijat de altfel ansamblul în toate deplasările importante din ultimele stagiuni. Doi dintre soliştii instituţiei, Gabriel Croitoru – vioară şi Horia Mihail – pian, muzicieni aplaudaţi în evenimente de marcă la Sala Radio, vor performa şi pe scena din Kuala Lumpur.

Organizat între 8 şi 10 septembrie 2014, World Summit on Media for Children va reuni aproximativ 2.000 de participanţi, o întâlnire la nivel înalt a radiourilor şi televiziunilor din ABU. Această participare înseamnă un pas important în contextul extinderii parteneriatelor strategice ale Radio România şi în afara Uniunii Europene de Radio.
Concertele Orchestrei Naţionale Radio vor avea loc în sala Filarmonicii din Kuala Lumpur, aflată în legendarele turnuri Petronas – simbol al oraşului, doi zgârie nori gemeni consideraţi cea mai înaltă clădire din lume între 1998 şi 2004. Concertul din 9 septembrie va fi adresat participanţilor la Summit, în timp ce al doilea eveniment, din 10 septembrie, va fi un concert destinat publicului larg.

Biletele pentru concertul în avanpremieră de la Sala Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a sălii.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

[testimonial category=”TESTIMONIAL_CATEGORY” size=”1/1″ type=”static”]
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

New Wave International Theatre Festival 2026 aduce la Reșița spectacole, concerte și evenimente culturale între 13 și 21 iunie
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 21:07

New Wave International Theatre Festival 2026 aduce la Reșița spectacole, concerte și evenimente culturale între 13 și 21 iunie

Teatrul de Vest Reșița ridică luna aceasta cortina pentru o nouă ediție a New Wave International Theatre Festival, programată în perioada...

New Wave International Theatre Festival 2026 aduce la Reșița spectacole, concerte și evenimente culturale între 13 și 21 iunie
Festivalul Corurilor 2026 la Gârnic: ediția a XV-a aduce tradiția și muzica corală în inima comunității cehe din Banat
Evenimente miercuri, 17 iunie 2026, 21:00

Festivalul Corurilor 2026 la Gârnic: ediția a XV-a aduce tradiția și muzica corală în inima comunității cehe din Banat

  Festivalul reunește ansambluri corale și iubitori ai muzicii tradiționale, consolidând legăturile culturale dintre comunitățile cehe...

Festivalul Corurilor 2026 la Gârnic: ediția a XV-a aduce tradiția și muzica corală în inima comunității cehe din Banat
Prevenția începe cu informarea: 3 medici oferă consultații gratuite și sfaturi medicale la Centrul Multifuncţional din Reșița
Evenimente duminică, 14 iunie 2026, 06:02

Prevenția începe cu informarea: 3 medici oferă consultații gratuite și sfaturi medicale la Centrul Multifuncţional din Reșița

Într-o perioadă în care tot mai multe afecțiuni sunt diagnosticate în stadii avansate, prevenția rămâne una dintre cele mai eficiente arme...

Prevenția începe cu informarea: 3 medici oferă consultații gratuite și sfaturi medicale la Centrul Multifuncţional din Reșița
Muzeul Orașului Bocșa se inaugurează pe 12 iunie 2026. Evenimentul este urmat de un concert de muzică vieneză în cariera de piatră
Evenimente joi, 11 iunie 2026, 14:35

Muzeul Orașului Bocșa se inaugurează pe 12 iunie 2026. Evenimentul este urmat de un concert de muzică vieneză în cariera de piatră

Orașul Bocșa marchează vineri, 12 iunie 2026, un moment important pentru comunitate: inaugurarea Muzeului Orașului Bocșa. Evenimentul va avea...

Muzeul Orașului Bocșa se inaugurează pe 12 iunie 2026. Evenimentul este urmat de un concert de muzică vieneză în cariera de piatră