Ascultă Radio România Reșița Live

Alexandru Tomescu – Cristian Măcelaru, întâlnire muzicală la „nivel înalt” pe scena Sălii Radio

Cristian Macelaru_foto Virgil Oprina

Alexandru Tomescu – Cristian Măcelaru, întâlnire muzicală la „nivel înalt” pe scena Sălii Radio

Articol editat de Gerhard Chwoika, 1 aprilie 2014, 17:28

Vineri, 4 aprilie (ora 19:00), la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Seara începe cu uvertura operei Freischütz (Carl Maria von Weber), prima operă romantică importantă compusă pe tărâm german, inspirată din poveştile folclorice germane despre un trăgător la ţintă de elită care face un pact cu diavolul. Veţi asculta apoi Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, semnat de compozitorul Antonín Dvořák, compus cu dorinţa de a-l dedica unuia dintre cei mai mari violonişti ai sec. XIX – Joseph Joachim, care însă nu a cântat niciodată lucrarea. Repertoriul serii se va încheia cu Simfonia a IV-a în mi minor, ultima lucrare de acest tip aşternută pe portativ de Brahms.

În vârstă de doar 33 ani, Cristian Măcelaru a plecat din România la 17 ani, pentru a învăţa arta muzicală în S.U.A, iar astăzi activitatea sa dirijorală este una în plină ascensiune. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, iar în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind apoi distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. În prezent este dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia. Cristian Măcelaru a fost invitat, în februarie 2012, să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez.

Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, cu orchestrele simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore. În septembrie 2013 a avut un debut de mare succes cu Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.

Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Mai multe concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.

Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc.

Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach, turneele fiind urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.

Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu cu o istorie de peste 25 de ani.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368, etc.

Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”, ediția a 56-a, la Băile Herculane: cinci seri de tradiție și spectacole internaționale
Evenimente duminică, 28 iunie 2026, 13:52

Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”, ediția a 56-a, la Băile Herculane: cinci seri de tradiție și spectacole internaționale

Stațiunea Băile Herculane se pregătește pentru o serie de evenimente culturale și comunitare desfășurate pe parcursul unei săptămâni,...

Festivalul Internațional de Folclor „Hercules”, ediția a 56-a, la Băile Herculane: cinci seri de tradiție și spectacole internaționale
Gărâna Jazz Festival 2026 aniversează 30 de ani: program complet, artiști din 16 țări și trei scene în Munții Semenic
Evenimente duminică, 28 iunie 2026, 12:15

Gărâna Jazz Festival 2026 aniversează 30 de ani: program complet, artiști din 16 țări și trei scene în Munții Semenic

Gărâna Jazz Festival 2026 – Anniversary Edition va avea loc între 9 și 12 iulie 2026, în Munții Semenic, și marchează 30 de ani de la...

Gărâna Jazz Festival 2026 aniversează 30 de ani: program complet, artiști din 16 țări și trei scene în Munții Semenic
Festivalul Inimilor 2026 se deschide la Timișoara cu spectacolul „Aleargă, dorul, aleargă”
Evenimente duminică, 28 iunie 2026, 07:35

Festivalul Inimilor 2026 se deschide la Timișoara cu spectacolul „Aleargă, dorul, aleargă”

Baletul Național „Joc” al Republicii Moldova, Ansamblul „Timișul” și actori ai Naționalului timișorean vor urca pe scena Teatrului de...

Festivalul Inimilor 2026 se deschide la Timișoara cu spectacolul „Aleargă, dorul, aleargă”
Zilele Reșiței 2026: trei zile de concerte pe Platforma Câlnicel și seară culturală în Centrul Civic
Evenimente vineri, 26 iunie 2026, 06:12

Zilele Reșiței 2026: trei zile de concerte pe Platforma Câlnicel și seară culturală în Centrul Civic

Zilele Reșiței 2026 aduc, între 26 și 28 iunie, pe Platforma Câlnicel, un program amplu de concerte, folclor autentic, rock, pop, hip-hop și...

Zilele Reșiței 2026: trei zile de concerte pe Platforma Câlnicel și seară culturală în Centrul Civic
Evenimente joi, 25 iunie 2026, 23:50

Festivalul Înghețatei Bune 2026, la Timișoara: trei zile de înghețată, muzică și fapte bune pentru Casa InimiiLor

Festivalul Înghețatei Bune – Ediția a III-a are loc în perioada 26–28 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, și aduce...

Festivalul Înghețatei Bune 2026, la Timișoara: trei zile de înghețată, muzică și fapte bune pentru Casa InimiiLor
Evenimente joi, 25 iunie 2026, 14:34

Open Boulevard revine la Arad: trei zile de promenadă, gastronomie și programe artistice în centrul orașului

Arădenii și turiștii sunt invitați să participe, în perioada 26–28 iunie, la o nouă ediție a evenimentului Open Boulevard. Evenimentul este...

Open Boulevard revine la Arad: trei zile de promenadă, gastronomie și programe artistice în centrul orașului
Evenimente joi, 25 iunie 2026, 12:45

Carnavalul Bela Crkva 2026 aduce o săptămână de parade, concerte, spectacole și tradiții în Banatul sârbesc

Carnavalul Bela Crkva 2026 transformă orașul din Banatul sârbesc, în perioada 22–28 iunie, într-o destinație de vară pentru iubitorii de...

Carnavalul Bela Crkva 2026 aduce o săptămână de parade, concerte, spectacole și tradiții în Banatul sârbesc
Evenimente joi, 25 iunie 2026, 09:00

„Viitorul se construiește la Reșița”: educația duală, în dialog cu tinerii, companiile și comunitatea, pe terasa Radio Reșița

Pe 25 iunie 2026, de la ora 14:00, terasa Radio Reșița devine locul de întâlnire al tinerilor, instituțiilor de învățământ, autorităților...

„Viitorul se construiește la Reșița”: educația duală, în dialog cu tinerii, companiile și comunitatea, pe terasa Radio Reșița