Ascultă Radio România Reșița Live

25 de ani cu Radio România Muzical

24 martie 1997 – prima zi de emisie a singurului post de radio românesc dedicat muzicii culte. În 24 martie 2022: 25 ani cu Radio România Muzical, sărbătoriți prin emisiuni, concerte și proiecte speciale.

25 de ani cu Radio România Muzical

Articol editat de Valentina Adam, 18 martie 2022, 13:31

Emisiuni speciale

Pe 24 martie, începând cu ora 10:00 și până spre miezul nopții, Radio România Muzical a programat înregistrări din evenimentele organizate pe parcursul celor 25 ani de istorie: începând cu festivalurile Chopin și Lipatti (1999-2000), până la evenimentele „Moștenitorii României muzicale” din prezent, alături de mesajele transmise de ascultători pentru această sărbătoare. În această perioadă: interviuri aniversare difuzate zilnic, cu personalități care au marcat istoria Radio România Muzical.

Serile Radio România Muzical – 25

Trei seri muzicale excepționale la Sala Radio marchează aniversarea Radio România Muzical, în 23, 24 și 25 martie.

23 martie – concert susținut de Orchestra de Cameră Radio, dirijor Radu Popa, alături de finaliști ai competiției pentru bursa „Moștenitorii României muzicale”, ediția 2021: soprana Aida Pascu (21 ani), percuționista Sara Gheorghe (20 ani) și pianistul Dominik Ilisz (18 ani). Începând cu anul 2020, Radio România Muzical și Rotary Club Pipera au organizat competiția pentru bursa „Moștenitorii României muzicale”; laureații au fost incluși în stagiunile principalelor instituții muzicale românești, așa cum este cazul și acestei seri de concert care poate fi ascultată în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural.

24 martie – recital susținut de pianistul Mihai Ritivoiu în cadrul proiectului „Moștenitorii României muzicale”. La 32 ani, Mihai Ritivoiu este considerat unul dintre cei mai importanți tineri pianiști români cu o carieră internațională relevantă, care l-a purtat pe mari scene din Europa și Asia. Radio România Muzical a inițiat proiectul „Moștenitorii României muzicale” în 2018, o coproducție cu Rotary Club Pipera. Sub egida acestui proiect au avut loc până în prezent peste 20 de recitaluri și concerte, au fost editate două albume la Editura Casa Radio, a fost organizat un prim turneu național și au fost prezentate Uniunii Europene de Radio sute de minute de înregistrări, incluse în emisiunile unor posturi de radio precum BBC Radio 3 sau France Musique. Recitalul poate fi ascultat în direct la Radio România Muzical și poate fi urmărit pe contul YouTube Radio România Muzical.

25 martie – concert susținut de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, cu violonistul Alexandru Tomescu solist. Cei doi mari muzicieni care susțin rubrici permanente în prezent la Radio România Muzical, Cristian Măcelaru („Camera albastră” din 2020) și Alexandru Tomescu („Obiectiv-emotiv” din 2018), se reunesc într-un program excepțional: Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Serghei Prokofiev și Simfonia a V-a de Gustav Mahler. Este un prilej de a aniversa și 10 ani de la debutul lui Cristian Măcelaru pe o scenă românească: acel prim concert al său în România a fost susținut la Sala Radio, în noiembrie 2012, alături de Orchestra Națională Radio, la inițiativa Radio România Muzical. Alexandru Tomescu sărbătorește, în 2022, 20 de ani în poziția de solist al Orchestrelor Radio.

Concertul este transmis în direct de Radio România Muzical și Radio România Cultural; la final, Cristian Măcelaru și Alexandru Tomescu sunt invitații lansării oficiale a celor trei albume pe care le-au semnat la Editura Casa Radio în 2020 și 2021: discuri-portret și Romanian Chamber Orchestra, concertmaestru Alexandru Tomescu și dirijor Cristian Măcelaru.

Reduceri la discuri cu muzică clasică

Ziua Radio România Muzical prilejuiește sărbătorirea Zilelor muzicii clasice la Librăriile Humanitas și în magazinul online www.carturesti.ro. Între 21 și 27 martie, Humanitas și Cărturești oferă reduceri substanțiale la discurile cu muzică cultă; informații complete sunt accesibile pe site-ul Radio România Muzical.

Muzica te inspiră

Devenit principala scenă virtuală de concert în perioada pandemiei, contul Facebook Radio România Muzical propune un nou proiect: Muzica te inspiră. Profesioniști și amatori sunt invitați să trimită propriile înregistrări video cu interpretări din muzica cultă, care din 24 martie pot fi urmărite pe contul Facebook Radio România Muzical.

O nouă formă grafică a site-ului Radio România Muzical

Începând cu 24 martie, site-ul Radio România Muzical va propune o nouă formă grafică, prietenoasă și în ton cu tendințele actuale.

Radio România Muzical a început să emită în 24 martie 1997. În 25 de ani de activitate s-a impus drept unul dintre principalii actori culturali din România, simbol al profesionalismului și valorii, atât prin emisiunile sale, cât și prin proiectele derulate, orientate în principal către educația muzicală a unui public larg și către promovarea valorilor tinere ale artei muzicale românești. Poate fi ascultat pe 97.6 și 104.8 FM sau online la www.romania-muzical.ro.

Biletele la cele trei evenimente „Serile Radio România Muzical – 25” sunt disponibile în rețeaua www.iabilet.ro.

Coproducător: Rotary Club Pipera.

Parteneri media: Radio România, Rador, TVR, Agerpres, Adevărul, Dilema veche, Hotnews, revista Cariere, Zeppelin, liternet.ro, spotmedia.ro.

Etichete:
„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă
Evenimente vineri, 11 septembrie 2026, 07:15

„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă

Timișorenii sunt invitați, pe 15 septembrie 2026, la „Ruga Timișoarei”, un eveniment dedicat tradițiilor și folclorului bănățean....

„Ruga Timișoarei”, pe 15 septembrie, în Parcul Rozelor. Spectacol folcloric și joc de rugă
Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița
Evenimente miercuri, 9 septembrie 2026, 13:48

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin se desfășoară în perioada 11–13 septembrie 2026, la Reșița. Timp de trei...

Zilele Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, la Reșița
30 de artizani, meșteri populari, anticari și producători locali vin la Zestrea- Festival de Arte și Bucurii la Conacul Zăgujeni
Evenimente miercuri, 9 septembrie 2026, 06:54

30 de artizani, meșteri populari, anticari și producători locali vin la Zestrea- Festival de Arte și Bucurii la Conacul Zăgujeni

Conacul Zăgujeni găzduiește, în weekendul 12-13 septembrie 2026, cea de-a treia ediție a Zestrea – Festival de Arte și Bucurii. 30 de...

30 de artizani, meșteri populari, anticari și producători locali vin la Zestrea- Festival de Arte și Bucurii la Conacul Zăgujeni
Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, ediția a XX-a, are loc la Remetea Mare în 12 și 13 septembrie 2026
Evenimente marți, 8 septembrie 2026, 08:15

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, ediția a XX-a, are loc la Remetea Mare în 12 și 13 septembrie 2026

Remetea Mare se pregătește să găzduiască, în 12 și 13 septembrie 2026, cea de-a XX-a ediție a Festivalului Condeierilor Plugari din Banat, un...

Festivalul Condeierilor Plugari din Banat, ediția a XX-a, are loc la Remetea Mare în 12 și 13 septembrie 2026
Evenimente luni, 7 septembrie 2026, 16:44

Radio România, lider incontestabil al pieţei radio

Radio România își reconfirmă poziția de lider al pieței radio, potrivit celor mai recente rezultate de audiență. Trustul ocupă primul loc...

Radio România, lider incontestabil al pieţei radio
Evenimente duminică, 6 septembrie 2026, 12:46

Festivalul etniilor, la Băile Herculane. Muzică, dansuri și tradiții din Banatul Montan, pe 7 septembrie

Tradițiile și diversitatea culturală din Banatul Montan vor fi puse în valoare, luni, 7 septembrie 2026, la Băile Herculane, unde este...

Festivalul etniilor, la Băile Herculane. Muzică, dansuri și tradiții din Banatul Montan, pe 7 septembrie
Evenimente duminică, 6 septembrie 2026, 08:15

ZESTREA – Festival de Arte și Bucurii revine la Conacul Zăgujeni. Două zile de muzică, tradiții și experiențe în Banatul Montan

Conacul Zăgujeni devine, în perioada 12–13 septembrie 2026, locul de întâlnire al artei, tradițiilor, muzicii, gastronomiei și...

ZESTREA – Festival de Arte și Bucurii revine la Conacul Zăgujeni. Două zile de muzică, tradiții și experiențe în Banatul Montan
Evenimente sâmbătă, 5 septembrie 2026, 19:00

Festivalul de Joacă Cocolosh 2026, la Timișoara: 93 de ateliere gratuite și 14 momente artistice

Festivalul de Joacă Cocolosh revine duminică, 6 septembrie 2026, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Cea de-a treia ediție se...

Festivalul de Joacă Cocolosh 2026, la Timișoara: 93 de ateliere gratuite și 14 momente artistice