„De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii şi nici n-ar putea fi altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. […] Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă, gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimini.“
De la aceste rânduri desprinse dintr-o scrisoare a lui Caragiale către Alexandru Vlahuţă ar trebui să înceapă analiza operei marelui scriitor şi, implicit, justificarea includerii creaţiei lui printre momentele esenţiale ale istoriei noastre. „Un mare scriitor vede adânc şi opera lui, fiind o creaţie, e totdeauna şi cel mai acut document“, scria George Călinescu.
Află toată povestea pe siteul eualegromania
