Horea, Cloşca şi Crişan – Corespondentul în plan social şi politic al Şcolii Ardelene

Politica de reformă iniţiată de împărăteasa Maria Tereza şi continuată de fiul ei, Iosif al II-lea, urmărea, printre altele, reglementarea obligaţiilor faţă de nobili, pentru ca să poată fi îndeplinite şi cele faţă de statul austriac.

În Transilvania, reformele imperiale s-au lovit de o legislaţie de esenţă feudală şi de conservatorismul nobilimii maghiare. Era cea mai numeroasă nobilime din Europa epocii, în vreme ce trei sferturi din populaţia provinciei (în care majoritatea o formau românii) se afla în iobăgie.

Situaţia era astfel descrisă de un contemporan francez, J.P. Brissoţ care avea să ia parte le Revoluţia Franceză: „regimul feudal ale cărui caracteristici oribile au fost şterse aproape pe întregul Pământ păstrează însă toate rigorile sale în acest ţinut [Transilvania]… Aici se regăsesc acei vechi baroni englezi, acei conţi francezi care, aşezaţi în micile lor castele, privesc pe iobagii lor ca pe nişte mobile de care dispun după voinţa lor şi cu a căror libertate, muncă şi chiar viaţă ei pot să se joace, să o vândă, să o înstrăineze.“

Cele două călătorii întreprinse în Marele Principat al Transilvaniei (1773 şi 1783) i-au permis lui Iosif al II-lea să se convingă de starea ţărănimii iobage şi de nevoia urgentă de reglementare definitivă a obligaţiilor. În timpul primei călătorii, împăratul ceruse să fie învăţat câteva cuvinte româneşti. Celor care i se aruncau la pământ dinainte le spunea: „szkula, szkula“ şi le promitea că avea să examineze cererile lor: „ojcauta“.

Numai că nobilimea maghiară s-a opus cu îndârjire, argumentând că desfiinţarea iobăgiei şi dreptul de liberă strămutare pentru şerbi ar duce la o migrare masivă a românilor la sud şi est de Carpaţi.

Află toată povestea pe siteul eualegromania