Arboretumul din Simeria

Arboretumul Simeria

Este în Simeria, Judeţul Hunedoara

Unitate geografică: Lunca Mureşului,

Altitudine: 200 metri

Deschis turiştilor cu taxa de vizitare.

Fără condiţii de campare

Dacă sunteţi în trecere prin zona Simeria-Deva, vă place natura şi aveţi puţin timp liber, atunci trebuie să vizitaţi Parcul Dendrologic (Arboretum-ul) din Simeria.

Dacă veniţi dinspre Deva, când intraţi în Simeria, la prima intersecţie (semafor intermitent) faceţi stânga şi apoi mergeţi drept în faţă, la aproximativ 1 km este acest parc dendrologic. Denumirea oficială este Arboretum, dar toată lumea în zonă îl ştie de parc dendrologic, aşa ca voi folosi această denumire şi eu.

Chiar la intrare vă întâmpină clădirea staţiunii de cercetări silvice din Simeria – o clădire dărăpănată. La începuturi, această clădire a fost cândva “castelul” Gyulai” apoi mai târziu “castelul” Bela Fay.

Parcul dendrologic este imens, are aproape 70 de hectare, se întinde practic de la şosea şi până la râul Mureş. Dezvoltarea acestui parc a început încă de prin 1700, în jurul “castelului” de la intrare.

Denumirea de “castel” este puțin improprie, poate că cea de “conac” ar fi mai potrivită.

Arboretumul Simeria este o arie protejată de interes naţional situată în judeţul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al oraşului Simeria.

Rezervaţia naturală (înființată în anul 1995) a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de 70 hectare.

Actuala rezervaţie a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelului Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay).

Rezervaţia naturală (numită colocvial şi Parcul dendrologic Simeria) cuprinde cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante exotice şi autohtone din România, cu peste 2000 de taxoni, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 70 ha, clasându-se astfel pe locul 3 în Europa şi pe locul 11 în lume, conform Encyclopedia Britannica.

Plante

Rezervaţia se află la periferia oraşului Simeria, la 10 km est de municipiul Deva, iar accesul se face din DN 7, urmând strada 1 Decembrie până la capăt (cca. 2 km), colţ cu Str. Biscaria nr.1.

Foto harta

Cel mai vechi document de atestare aminteşte de o primă alee plantată cu castani datată în anul 1763.

Parcul, în istoria sa, a fost domeniul mai multor familii nobiliare renumite din Transilvania şi a fost transmis pe linie feminină de la familia Gyulay, la familiile Kun, Fay (unul dintre cei mai mari specialişti în biologie, care a adus în parc numeroase specii de arbori exotici, peste 250) şi familia contelui Ocskay, de la care statul comunist l-a confiscat şi trecut sub egida Academiei Române. Colecţia consta, la începutul anului 1949, în peste 250 de specii de arbori. Stilul de amenajare şi construcţie al parcului urmează linia englezească cu tenta romantică.

 

Cele mai citite

Related Articles