Viața e vis pentru o împărăteasă? Este o întrebare retorică, desigur atunci când personalitatea unor femei care au copleșit lumea își arată destinul de Ofelie shakesperiană…iubirea, tragedia singurătății și îndatoririle atribuite rolului său politic sunt de fapt trăsăturile unei soarte asumate.
Singurătatea personajului duce la contemplarea durerii și de multe ori cuvintele îmbracă ideea unui spectacol prin gestualitatea tăcerii…o agonie ca o ploaie de flori primăvăratice ce mușcă din pulpa cerului ca un strigăt ce nu va rodii un răspuns, niciodată.Anotimpurile unui destin ce se rezumă la izolarea de lume, de tine, de puterea aproape incestuoasă de a încerca să-ți iubești gândul de a te sălbăticii și nu de a te supune…dar…Consecințele unei astfel de evadări sunt odihnite pe eșafodul pe care este așezat tronului împărătesc…
Așa am pereceput-o eu pe Sissi la Băile Apollo,din Băile Herculane, după un concept regizoral realizat de Mihaela Panainte având ca sursă cartea semnată de Pavel Șușară, Sissi.
Între carte și spectacolul în sine este doar un cordon ombilical alimentat de inima unei femei, fie ea și împărăteasă, cu disperarea evadării de la Viena pentru a se metamorfoza și chiar hiperboliza în marea sa durere tăcută.Nu poți urmări spectacolul cu cartea în mână asemeni unui Hamlet, dar o poți simți prin epiderma sufletului, pe adorata și nefericita Sissi.
O Sissi privită prin mentalitatea omului modern, reușește să emoționeze,totuși, chiar și atunci când spectatorii ridicau telefoanele mobile să filmeze și o vedem, parcă într-o conversație online, jucându-se cu viața, cu soarta, cu moartea cărora dorea să le pună un nume, numele Băilor Herculane unde venea, nu cred că spre a se ascunde, ci mai degrabă să înoate în apele tulburi ale rătăcirii ei, o Ofelia care nu a plecat la Mănăstire, ci și-a făcut rochia de mireasă din apele lumii…
Frumoasă idee regizorală de a se lepăda de complexitatea personajului, arătându-I sau sugerându-I delicatețea sufletească.Frumoasă reverență făcută uneia din cele mai frumoase și tragice împărătese-Sissi.
Un spectacol despre datorie și îndatoriri, prin care autorul Pavel Șușară și-a îndeplinit, la rândul său ca artist complex, o datorie istorică de a pronunța și enunța istoria unică a celei mai frumoase stațiuni din estul Europei, pe care Sissi a iubit-o. O cheie regizorală, a Mihaelei Panainte, care nu și-a dorit să răspundă la nici o întrebare, dar a reușit să pună întrebări.
Sissi este o veşnică căutare, o veşnică fugă, apărea şi dispărea de parcă ar fi fost o stafie. Așa a devenit Sissi o icoană pentru posteritate care, uneori plânge și azi tăcut cu lacrimile noastre ale acelora care purtăm o parte din ea în propriul nostru suflet, ascuns să nu trezească nimeni strigătul înăbușit din noi.Așa că ne contemplăm frustrările asemeni unui fluture care caută lumina chiar dacă pentru el, înseamnă moarte sigură.
Sissi înseamnă o epocă, dar chiar dacă s-a încheiat, în fiecare dimineață un fluture mai duce pe aripi gândurile sale.
Un spectacol, un performance realizat prin contribuția Consiliului Județean Caraș-Severin, a Teatrului de Vest și a Ministerului Culturii cu o tânără actriță, Denise Mikesz, care, a reușit să călătorească mult timp prin imaginația fiecărui spectator după finalul spectacolului…dealtfel personajul întruchipat de ea,Sissi, încă își caută chemarea prin orașul de pe Valea Cernei.
Dramatizarea, după cartea Sissi de Pavel Șușară, aparține Mihaelei Panainte și lui Eugen Cojocaru
Au mai contribuit ca tehnician sunet, Damian Iuliu, sound design și Romeo Ioan, regia Mihaela Panainte.
Cele trei zile au fost pline, având un nobil scop pe deplin realizat, intermedierea relației cu arta, prin prisma acestui personaj Sisi: spectacolul, prezentarea cărții lui Pavel Șușară și conferința susținută de tânăra și talentata Dalina Bădescu, pictor, istoric și critic de artă, vicepreședinte al Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.
