Ascultă Radio România Reșița Live

Regizorul Iura Luncaşu „recidivează” la Reşiţa!

Regizorul laureat al Premiilor GOPO, pentru filmul ’’Ghinionistul’’, filmul românesc cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti, în 2017, realizat la Reșița și în Caraș-Severin, Iura Luncașu, ‘’recidivează‘’ cu o nouă producție pe care o va face la Reşița în luna octombrie.

Regizorul Iura Luncaşu „recidivează” la Reşiţa!

Articol editat de Cristina Corocan, 8 septembrie 2026, 18:18

De asemenea, regizorul Luncașu a mai pus la Reșița, filmul ‘’Faci sau taci”, o comedie poliţistă ce accentuează cu umor şi autoironie ideea că trebuie fiecare să îşi demonstreze asumarea faptelor sale şi mai apoi să emită judecăţi de valoare, cel de-al doilea film realizat în Caraş-Severin, artistul fiind un mesager cultural convingător al Reşiţei,al Banatului de Munte şi al oamenilor acestor locuri.

Radio România Reşiţa a fost partenerul fidel al echipei condusă de Iura Luncaşu la realizarea celor două filme, așa că o revedere ’’după ani și an’’, dacă am parafraza un cântec, cu Iura Luncașu, prietenul nostru. Și iată-l reîntors în Reșița, făcând declarații în exclusivitate pentru Radio România Reșița:

’’O, de când așteptam momentul ăsta! Că știi cum e când am plecat din Reșița după două filme și am lăsat o tonă de promisiuni că vreau să mai vin. Nu știu cum, dar știi cum e în film. Ba se leagă, ba nu se leagă și acum a venit la fix.Pe 11 acum septembrie o să vin cu un alt film, cu o premieră cu Bob Rădulescu în rol principal. Oamenii îl știu după Haurențiu, mai degrabă de pe YouTube. Și odată cu această venire la Reșița voi rămâne până pe 2 octombrie pentru că începe o comedie, dar o să dăm detalii mai mai încolo. O comedie foarte frumoasă.

Și ’’Ghinionistul’’ a avut câteva secvențe emblematice și comice, dar nu era neapărat o comedie sută la sută. Conținea și foarte multe secvențe de dramă. Asta este o comedie full, să-i spun așa, de la prima secvență până la ultima cu actori de comedie, dar care sunt recunoscuți și pentru stand-up. Povestea e foarte frumoasă.

Despre noul film pe care îl voi turna la Reșița, ideea a început când am primit un scurtmetraj acum niște ani de zile de la un rus. L-am și întrebat, zic dar cum ai ajuns la mine? Eu altfel fiind din Republica Moldova. Nu, nu, nu e rusnac, rusnac. Adică omul de prin Moscova s-a mutat în Ucraina de când cu războiu’. L-am și întrebat, zic da’ cum ai ajuns la mine? Și mi-a zis că m-a găsit pe YouTube. Și mi-a dat un scurtmetraj. Dar stilu’ acela rusesc foarte de situație, de nu știu cum. Mi-a plăcut foarte tare scurtmetrajul. Evident că l-am rugat să-mi facă un lungmetraj dar nu i-a mai ieșit, că nu simțea. I-am dat eu și câteva indicații. Tot așa, dar l-am găsit pe Sergiu Floroaia, care pe comedie este excepțional.

A preluat el povestea, a livrat un scenariu excepțional și garantez eu în momentul acesta, până să fi tras primul cadru, că o să fie o comedie spectaculoasă. Se va filma în Reșița, Iura? Se filmează în Reșița sută la sută. Tot. Da, tot în oraș avem o singură casă la țară care va fi tot pe lângă Reșița. În Reșița, slavă Domnului, chiar avem ce filma’’.

Cum e orașul? Cum îl revezi din nou după 2018? E mult schimbat. În bine?

’’E mult schimbat în bine. Da, deci este fabulos cât a reușit NeluPopa să facă aici este formidabil. Și știi cum mi-am dat seama că s-au schimbat multe lucruri? Pentru că am căutat niște locații. Și nu se mai termina. Zic măi, dar cât a reușit să facă omul ăsta, că nu e primar de 30 de ani, știi?

Nu, e incredibil. Și îmi place și comunitatea cum.Și voi v-ați schimbat sediul.Lumea merge înainte și bravo vouă. Adică pentru mine Reșița e Reșița, dintotdeauna și îmi place energia asta de aici. De aceea mă bucur că am găsit proiectul potrivit pentru oraș.

Iarăși mă bucur că oamenii sunt alături de mine aici în Reșița. Și hai să facem treabă. Da, să dăm Motor. Dar spune-ne de premiera din 11 septembrie, la ce oră și unde?

Va fi premiera pe 11 septembrie cu Bob Rădulescu. O să vin cu Bob Rădulescu, o să fie la Cinema Dacia de la ora șapte seara.(ora 19:00).’’

Și cum se numește?

’’Dosarele orașului alb’’. E o poveste intrigantă, polițistă foarte interesantă. Bob Rădulescu face o compoziție. O să fie foarte interesant de văzut’’.

Ce transmiți ascultătorilor Radio Reșița? Îi aștepți să le dai un rol în noul tău film?Un nou Premiu GOPO?

’’Vedem noi că sigur vine cu ceva. Dar știi cum e, e prematur acuma. Noi ne ducem spre ce e mai- N-ai pus niciodată filme pentru premii, dar ai luat premii. Am luat premii, Doamne ajută! Dar trebuie să facem o poveste pentru oameni și cu siguranță filmul ăsta o să ne facă să râdem, ne va pune și pe gânduri.

Finalul este și emoționant, adică lasă așa o urmă de speranță. Știi cum să ne vrăjești tu. Și ideea filmului e până la urmă ca să e să pleci mai optimist așa în viață, adică să arătăm și exemple că se poate, că alea în care ni se arată că nu se poate le vedem tot timpul. Și na, lumea, lumea se învârte în continuare.

Noi trebuie să trăim, noi nu trebuie să așteptăm momentul ăla când va fi bine. Hai să ne facem mâine din ce avem. Fă raiul din ce ai. Exact. Iura Luncașu face o peliculă din ce are. Exact. Uite, cu ajutorul reșițenilor, cu Radio Reșița, Radio Reșița se poate oricând, orice’’.

Mulțumim, Iura! Te așteptăm în noul nostru sediu și baftă multă!

’’Mulțumesc. Abia aștept să ne vedem, să povestim mai pe îndelete’’.

Reșițenii se vor întâlni cu regizorul într-o gală specială dedicată acestui film, vineri 11 septembrie, de la ora 19:00 la Cinema Dacia.

Sinopsis ’’Dosarele orașului alb’’:

  • Regia Iura Luncașu
  • Cu Bogdan Bob Rădulescu, Cătălin Herlo, Ioana Oleleu, Daniel Oancea, Stefania Oltean, Ares Caius

La barajul de la Târnița este găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, îngreunat cu beton și legat cu lanț. Comisarul Emil Voineag, alături de criminalista Eva și colegul Toma, începe o anchetă care pare fără piste: nici identitate, nici motiv clar.

În paralel, la Cluj-Napoca, Carol Ionescu, un tată măcinat de vină și alcool, are o premoniție tulburătoare: fiica lui, Mara, va fi răpită. Curând, presimțirea devine realitate…

Teatrul de Vest Reșița, invitat la SEAS Constanța cu spectacolul „Oameni, locuri și lucruri”
Cultură miercuri, 2 septembrie 2026, 14:42

Teatrul de Vest Reșița, invitat la SEAS Constanța cu spectacolul „Oameni, locuri și lucruri”

Trupa Teatrului de Vest este invitată, joi 3 septembrie la SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – Constanța, cu...

Teatrul de Vest Reșița, invitat la SEAS Constanța cu spectacolul „Oameni, locuri și lucruri”
Radio România și Austria își consolidează parteneriatul cultural. Robert Schwartz: „Vrem să punem bazele unui dialog cultural viu”
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 16:00

Radio România și Austria își consolidează parteneriatul cultural. Robert Schwartz: „Vrem să punem bazele unui dialog cultural viu”

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat astăzi, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea unui...

Radio România și Austria își consolidează parteneriatul cultural. Robert Schwartz: „Vrem să punem bazele unui dialog cultural viu”
Patrimoniul Banatului intră în era digitală. Conferință de închidere a proiectului „Portalul patrimoniului Banatului”, la Reșița
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 10:15

Patrimoniul Banatului intră în era digitală. Conferință de închidere a proiectului „Portalul patrimoniului Banatului”, la Reșița

Muzeul Banatului Montan Reșița marchează finalizarea proiectului european „Portalul patrimoniului Banatului”, printr-o conferință dedicată...

Patrimoniul Banatului intră în era digitală. Conferință de închidere a proiectului „Portalul patrimoniului Banatului”, la Reșița
Bocşa Film Festival 2026: patru zile de film, artă și literatură
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 08:49

Bocşa Film Festival 2026: patru zile de film, artă și literatură

Bocșa găzduiește, între 3 și 6 septembrie 2026, cea de-a VI-a ediție a „Bocșa Film Festival”. Evenimentul este dedicat cinematografiei,...

Bocşa Film Festival 2026: patru zile de film, artă și literatură
Cultură marți, 1 septembrie 2026, 08:16

„Fiul tâmplarului”, thrillerul supranatural cu Nicolas Cage, proiectat gratuit la Cinematograful „Arta” din Arad

Cinefilii din Arad sunt invitați vineri, 4 septembrie 2026, la Cinematograful „Arta”, unde va fi proiectat filmul „Fiul tâmplarului”/„The...

„Fiul tâmplarului”, thrillerul supranatural cu Nicolas Cage, proiectat gratuit la Cinematograful „Arta” din Arad
Cultură luni, 31 august 2026, 19:30

Ziua Limbii Române 2026, sărbătorită la Centrul Universitar UBB Reșița alături de scriitorii reșițeni

Sub genericul „Sărbătorim împreună cu scriitorii reșițeni”, iubitorii de cultură sunt invitați la o întâlnire literară în aer liber,...

Ziua Limbii Române 2026, sărbătorită la Centrul Universitar UBB Reșița alături de scriitorii reșițeni
Cultură luni, 31 august 2026, 18:25

Ziua Limbii Române, sărbătorită la Reșița prin poezie, artă și grai bănățean

Manifestarea a reunit profesori, elevi, oameni de cultură și iubitori ai tradițiilor românești, într-un demers menit să evidențieze...

Ziua Limbii Române, sărbătorită la Reșița prin poezie, artă și grai bănățean
Cultură luni, 31 august 2026, 07:11

31 august – Ziua Limbii Române

„Ziua Limbii Române” se sărbătoreste în România la 31 august la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată peste...

31 august – Ziua Limbii Române