PORTRET: 125 de ani de la naşterea scriitorului Ionel Teodoreanu

Motto: „Un zmeu ridicat de mâna copiilor este mai aproape de Dumnezeu decât o biserică ridicată de mâna oamenilor.” – Ionel Teodoreanu

Articol editat de Valentina Adam, 6 ianuarie 2022, 17:20

Bunicii săi sunt, dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. I-a avut ca frați pe Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.
Între anii 1905 – 1909, Ionel Teodoreanu a urmat cursurile şcolii primare – doi ani la o şcoală din Bucureşti – școala primară germană „Pitar-Moș” – şi doi ani la şcoala „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
În perioada 1909-1915 urmează, la Iaşi, cursurile Liceului Internat „C. Negruzzi”, apoi cursurile Liceului Naţional.
În anii 1916-1917, după terminarea liceului, a fost mobilizat la o unitate militară din Botoşani, perioadă care va fi consemnată în romanul ”Bal mascat”.
La finalul anului 1918 o cunoaşte, la Iaşi, pe Lily Lupaşcu (Maria Ştefana Lupaşcu, cunoscută ca scriitoare sub pseudonimul Ştefana Velisar-Teodoreanu), cu care s-a căsătorit în anul 1920, iar un an mai târziu s-au născut cei doi copii gemeni ai scriitorului, Osvald şi Ştefan.

În 1919, a debutat ca scriitor în revista ”Însemnări literare”, cu schiţa ”Bunicii”, publicând în aceeaşi revistă şi seria de poeme în proză intitulate ”Jucării pentru Lily”.
Tot în anul 1919, a promovat examenele pentru anii de studii ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi şi, în 1920, a obţinut diploma de licenţiat.
A profesat avocatura în Baroul Iaşi, iar după 1938, când s-a stabilit la Bucureşti, în Baroul Ilfov. A fost, de asemenea, şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1930-1933).

Scrisul îi va ocupa, însă, cea mai mare parte a timpului liber, iar cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ. Acolo, în cerdac, scria până după-amiază.

În anul 1923 a apărut primul său volum de proză, „Uliţa copilăriei”.

Teodoreanu se consacră drept poetul adolescenţei, o formulă prin care se defineşte mai degrabă omul cu temperamentul lui decât opera inegală, dar originală prin semnele ascunse ale aventurii scriitorului în propriul lui necunoscut.
Ionel Teodoreanu a mai colaborat la publicaţiile „Rampa”, ”Adevărul literar şi artistic”, „Hiena”, ”Gândirea”, „Universul literar”, „România literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, ”Flacăra” ş.a.

După ce numeroase fragmente au fost publicate în ”Viaţa românească” şi în alte reviste literare, au apărut, pe rând – la Editura ”Cartea românească” – cele trei volume ale romanului „La Medeleni”: ”Hotarul nestatornic” (1925), ”Drumuri” (1926), ”Între vânturi” (1927). Cu această trilogie, Teodoreanu intră în atenţia criticii, iar succesul de public este imens, neobişnuit în istoria romanului românesc până atunci.

„La Medeleni” este o reverenţă închinată copilăriei şi adolescenţei, avându-i ca eroi principali pe Dănuţ, Olguţa şi Monica. Din primul volum al romanului, care celebrează vârsta de aur a copilăriei şi aduce în prim-plan o lume idilică, facem cunoştinţă cu cei trei copii, ce întrupează trei ipostaze caracterologice: visătorul, realista şi eternul feminin.

Însuşi Ionel Teodoreanu, într-o notă explicativă existentă pe pagina de titlu a manuscrisului cuprinzând volumul I al romanului, îşi dezvăluia astfel intenţiile:

” ‘La Medeleni’ e titlul unei trilogii de romane închinate evoluţiei unei generaţii de moldoveni a căror copilărie a început pe vremea demodată a valsului şi a căminului patriarhal; şi a cărei tinereţe, după ce s-a înfruptat din Marele Război a reînceput viaţa în ritmurile jazz-band-ului”, se arată în prefaţa ediţiei din 1967 a romanului.

În continuare i-au apărut volumele: „Turnul Milenei” (1928), „Bal mascat” (1929), „Golia” (1933), „Crăciunul de la Silvestri” (1934), „Lorelei” (1935), „Arca lui Noe” (1936), „Secretul Anei Florentin” (1937), „Prăvale-Baba” (1939), „Hai-Diridam” (1945), „La porţile nopţii” (1946). Ionel Teodoreanu a semnat şi volume de memorialistică şi povestiri: „În casa bunicilor” (1938), „Întoarcerea în timp” (1941), „Masa umbrelor” (1946).

Teodoreanu se remarcă drept un fin cunoscător al sufletului copiilor şi adolescenţilor, un pictor de scene graţioase, printre care ştie să distingă şi să învie temperamentele individuale, evocând o lume idilică şi patriarhală, în care nu există decât caractere simpatice, un mediu social puternic ierarhizat, cu oameni care cultivă deliciile sentimentului, prinşi exclusiv în momentele lor de destindere, în lungi şi fericite vacanţe.

Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, la Bucureşti, la vârsta de 57 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

La 20 mai 2016, a fost inaugurat Punctul muzeal „Ionel Teodoreanu” de la Golăiești, jud. Iaşi, în care se află legendara moşie a Medelenilor, în urma unui parteneriat dintre Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași și Primăria Comunei Golăiești. Expoziția documentară de aici, care reconstituie muzeografic viaţa şi activitatea scriitorului Ionel Teodoreanu, cuprinde fotografii de familie, mobilier de epocă, volume, corespondență, fotocopii după manuscrise și altele.