Epilog: “Memoria este scribul sufletului”Aristotel

La nivel planetar, la 30 iunie 2015, mai precis în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, s-a trecut de la 11:59:59 la 11:59:60, și nu la 12:00:00, cum ar fi fost normal. O secundă în plus, o secundă lăsată omenirii pentru a înţelege trecerea prin lupa timpului…

O secundă în plus a fost poate și chemarea spre veşnicia memoriei a celui ce-a fost şi a rămas în portativul sufletelor noastre –LUDOVIC BÁCS.

Pe frecvenţa memoriei, Radio România Reşiţa omagiază doi ani de la despărțirea pământeană de Maestrul LUDOVIC BÁCS, dănd sunet acestui portativ, încercând, fie şi pentru o secundă, să facă o reverenţă celui care a făcut ca muzica să fie stenografia emoţiei, cinci decenii pe calea undelor radioului românesc.

Micklos BÁCS: „Avem nevoie de ideal, avem nevoie de oameni cărora să la spunem-Mulţumesc”.

În cartea de vizită a Societăţii Române de Radiodifuziune au semnat, de-a lungul anilor, Personalităţi marcante ale culturii româneşti şi mondiale.Semnătura lor înseamnă ani în care s-au dedicat acestei instituţii vitale pentru România, de unde pleacă către inimile naţiunii cuvântul limbii şi literaturii române, sunetul muzicii şi eroismul fiecărei zile, toate întrupând cu obiectivitate şi dragoste fiinţa acestei naţiuni.

O astfel de personalitate este şi dirijorul, compozitorul, fondator de ansambluri muzicale, instrumentist şi profesor de dirijat, din anul 1957- LUDOVIC BÁCS!

A trăit şi a iubit radioul românesc având o activitate neîntreruptă la Radio România, în calitate de dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio, devenită, în anul 1990, Orchestra de Cameră Radio.

A realizat nenumărate înregistrări pentru Fonoteca Radio sau pentru diferite case de discuri. Repertoriul său extrem de bogat şi divers, cuprindea lucrări din întreaga literatură muzicală. Prin nenumăratele sale interpretări de prime audiţii absolute a devenit unul dintre cei mai buni “ambasadori” ai compozitorilor români. De-a lungul întregii sale activităţi, Maestrul LUDOVIC BÁCS a promovat un imens fond de lucrări vechi româneşti, pe care le-a transcris, armonizat sau orchestrat pentru a le aduce în faţa publicului român, dar şi international, din ţări cum ar fi Polonia, Spania, Germania, Olanda, Elveţia, Italia şi Austria.

Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio. Între anii 1962-1968 a fost asistent la Academia de Muzică din București, devenind ulterior profesor asociat la clasa de dirijat orchestră, citire de partituri, muzică de cameră.

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio a fost dedicat memoriei artistului LUDOVIC BÁCS, în 13 ianuarie, cu 6 zile înaintea datei sale de naştere. Concertul omagial a fost unul deosebit şi emoţionant, şi datorită faptului că la pupitrul dirijoral s-au succedat patru dirijori, toţi fiind foşti studenţi ai Maestrului LUDOVIC BÁCS!

“În cariera mea dirijorală de la Radio, aş putea să spun că n-a fost nimic spectaculos. Eu am înregistrat foarte mult. Am stat între patru pereţi cu lumina roşie aprinsă deasupra capului şi am înregistrat foarte mult. Ce era bine în înregistrări – faptul că puteai să reiei pâna în momentul în care considerai că este bine. Undeva, am avut această satisfacţie profesională. Din păcate, înregistrarea nu-ţi oferă întotdeauna posibilitatea să cuprinzi construcţia în întregul ei. Asta poate că s-a repercutat asupra tehnicii mele dirijorale, poate şi asupra legăturii cu sala, cu publicul”, mărturisea, LUDOVIC BÁCS.

Şi pentru că povestea trebuie spusă mai departe, fiul maestrului LUDOVIC BÁCS, cel care îi duce pe sânge mai departe dragostea pentru artă şi harul pedagogic, artistul, dascălul foarte apreciat de studenţi,  director artistic al Galei HOP, Miklos BÁCS, ne-a făcut o mărturisire emoţionantă despre tatăl domniei sale:

„Avem nevoie de ideal, avem nevoie de oameni cărora să la spunem-Mulţumesc. Eu primul mulţumesc îl spun tatălui meu, fiindcă am avut şansa să am mentor pe cel în care se contopeau şi părintele spiritual şi cel biologic. Îl pasiona atât de mult munca pe care o făcea şi iubea cu atâta fervoare muzica până în ultimele sale clipe de viaţă chiar şi când era în comă, încât e clar că ăsta a fost Darul lui Dumnezeu către tatăl meu”, mărturiseşte fiul său Miklos BÁCS.

Pe 30 iunie 2015, LUDOVIC BÁCS ne-a lăsat o secundă mai triști, mai singuri… dar muzicienii nu se pensionează, nu mor cu adevărat niciodată.

LUDOVIC BÁCS scrie și compune acum pe un portativ pentru Îngeri, undeva pe o stea frumoasă și pentru că nici o stea nu se abate niciodată din drumul ei, muzica o vom purta în suflet mult timp în amintire, fiindcă memoria este scribul sufletului!

Epilog:”Muzica este stenografia emoţiei”. Lev Tolstoi

Anca Bica Bălălău