Lucian Blaga în marea trecere: 9 mai 1895- 9 mai 2017
Lucian Blaga a fost propus pentru Nobel de un grup de români din străinătate şi acest lucru ar fi constituit consacrarea definitivă a poetului, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători.
Articol editat de Radio Resita, 9 mai 2017, 10:30 / actualizat: 9 mai 2017, 13:39
Filosof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist profesor universitar, academician şi diplomat român, Lucian Blaga nu a strivit corola de minuni a lumii, ci a îmbogăţit-o, începând din anul 1919 odată cu apariţia primului volum de poezii „Poemele luminii” şi continuând cu nenumăratele lucrări de filosofie şi dramaturgie.
„Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place”
Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lăncrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele lacrimei”. Copilăria sa a staţ după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.
„Cel dintâi capitol din credo-ul meu este, că săvârşeşti o crimă împotriva culturii, dacă te împodobeşti cu ea din lux şi nu o asimilezi din necesitate organică”, mărturisea poetul.
Încă din primii ani ai liceului, Blaga se impune atenţiei colegilor. „La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admiraţia spre muşchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Ţara noastră, 1935.
„Începuse să-l pasioneze problemele de ştiinţă şi filosofie” – atestă aceleaşi Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existenţa vieţii acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson). O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipo-tenţiar la Lisabona. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filosofice şi piese de teatru.
Lucian Blaga a fost propus pentru Nobel de un grup de români din străinătate şi acest lucru ar fi constituit consacrarea definitivă a poetului, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători.
Cornelia Brediceanu Blaga,soţia lui, nota legat de propunerea pentru Nobel: „Basil a plecat cu referatul la Stockholm, având certitudinea că toţi cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian”. Însuşi Lucian Blaga avea cunoştinţă de faptul că fusese propus pentru Premiul Nobel. Mai mult, chiar citise Referatul înaintat înaltei comisii de la Stockholm. Fiica sa, Dorli, în lucrarea „Lucian Blaga. Corespondenţă de familie“, scrie: „în toamna 1956, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul”.
Din păcate, zicerea poetului: „Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place”, reiterează un adevăr valabil parcă şi astăzi.
Se stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.
„Cele mai minunate cuvinte, ce-au fost rostite cândva pe pământ, sunt: Împărăţia lui Dumnezeu nu vine ca înfăţişare externă. Nici nu poţi zice, că este aici sau dincolo, – căci iată împărăţia lui Dumnezeu este în voi înşivă. Orice reformă radicală religioasă trebuie să purceadă din cuvintele acestea. Să nu pornească oare şi la noi-tot de-aici? Vieţii nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viaţa toată”, mărturisea cel ce a împărtăşit limba şi literatura română cu „sunetele lacrimei”, Lucian Blaga.
Epilog: „Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii”.Lucian Blaga
Daniela Tudor, Anca Bica Bălălău
