[FOTO] Ziua Învățătorului,marcată pe 5 iunie: data de naştere a lui Gheorghe Lazăr întemeietorul învățământului românesc!

Motto: „Învățătorul e o lumânare care arde luminându-i pe alţii.” Tudor Arghezi

Fiecare dintre noi purtăm icoana primelor zile de școală, emoția primului început în deslușirea slovelor și imaginea învățătorului care ne-a dezvăluit fiecare taină a cunoașterii.
Nimeni nu poate uita acele clipe și foarte mulți ținem minte numele primului nostru dascăl, acel „Domnu Trandafir”, învățătorul meu, descris atât de frumos de Mihail Sadoveanu:

Articol editat de Radio Resita, 4 octombrie 2021, 21:00 / actualizat: 6 octombrie 2021, 6:14

Fiecare dintre noi purtăm icoana primelor zile de școală, emoția primului început în deslușirea slovelor și imaginea învățătorului care ne-a dezvăluit fiecare taină a cunoașterii.
Nimeni nu poate uita acele clipe și foarte mulți ținem minte numele primului nostru dascăl, acel „Domnu Trandafir”, învățătorul meu, descris atât de frumos de Mihail Sadoveanu:

„Și dintr-odată, dintre chipurile triecutului, care mă cercau unul după altul, unul rămase mai deslușit și-i zâmbii cu dragoste   în piroteala care mă copleșea.Era Domnu, Domnu Trandafir, învățătorul meu.(…)Îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea strămoșilor. Și, când mă gândesc bine, când judec cu mintea de-acum, când caut să adun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vederea, găsesc cu mirare că Domnu era un om foarte năcăjit, hărțuit de administrație, că cu greu își ducea gospodăria lui, că venea de multe ori amărât, ca să ne dea cu dragoste învățătura de  toate zilele… (…) Ne-a învățat multe, de care aminte nu ne mai aducem, dar care au rămas în fundul sufletului ca semințe bune ce au înflorit bogat mai târziu…”

Fiecare dintre noi poartă amintirea dragă a celui sau a celei care ne-a învățat să scriem și să citim.

Se cuvine o reverență celor care au slujit limba națională prin educarea a milioane de vlăstare, tuturor urmașelor și urmașilor „Domnului Trandafir”, iar  data de  5 iunie,   declarată oficial  Ziua Învățătorului, coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr- pedagog, teolog, traducător și inginer, întemeietorul învățământului modern românesc- este un bun prilej de a ne mărturisi emoția începutului în ale slovelor…

Instituirea aceste zile a învăţătorului a fost aprobată în 9 octombrie 2007 de Parlament şi apoi prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Manifestarea are caracter educațional, național, apolitic și cultural.
Ziua Învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor, pentru merite deosebite.

Gheorghe Lazăr s-a născut la Avrig, pe 5 iunie 1779 și este considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească. În anul 1818, a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Şcoala de la Sfântul Sava.

Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filosofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia.
În perioada studiilor la Viena, se ocupă de traducerea şi elaborarea unor lucrări în limba română, astfel că în perioada 1808 – 1811 traduce câteva cărţi cu conţinut educativ, dintre care amintim:

învăţăturile morale a lui Gottlieb Ehrenweich;
o mică istorie morală a împăratului Octavian şi a soţiei sale;
o geografie matematică pentru copii;
o istorie al lui Johann Moritz şi a copiilor săi;
învăţătura ortodoxă a mitropolitului Platon din Twer, educatorul marelui duce al Rusiei;
un tratat de petagogie

Din unele documente reiese faptul că după terminarea studiilor la Viena, Lazăr obţine titlul de doctor, iar în unele el este membru al Societăţii filologice din Halle. După ce petrece la Viena 3 ani, Gheorghe Lazăr pleacă la Carlowitz, pentru completarea studiilor de dogmă şi liturgică ortodoxă.

Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonisit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie. Din păcate a intrat în conflict cu episcopul Vasile Moga care, fiind un adept al învățământului în limba slavonă, a împiedicat activitatea culturală a lui Lazăr, interzicându-i tipărirea manualelor în limba română. În urma unui proces disciplinar, la sfârșitul anului 1815 guvernatorul Transilvaniei l-a destituit pe Gheorghe Lazăr din funcție, punându-l sub supravegherea autorităților polițienești. Aceasta l-a determinat ca, în 1816, să treacă munții și să se stabilească la București, unde și-a câștigat existența mai întâi ca profesor particular.

Gheorghe Lazăr a plecat la cele veșnice pe 17 septembrie 1823, lăsând Moștenitorilor limbii și literaturii române candela aprinsă pentru a o iubi și duce mai departe. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. La mai bine de un secol mai târziu, în anul 1934, Școala militară de ofițeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său.

Primii biografi i-au fost elevii săi, Ion Heliade Rădulescu și Petrache Poenaru, care au oferit istoriei primele date biografice precum și primele analize ale ideilor pedagogului Gheorghe
În anul 1973 UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși îndrumători ai culturii române.

„Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit”, spunea Lev Tolstoi, aşa că în aceste vremuri de pandemie să ne întoarcem gândurile bune către cei care se adaptează din mers, dar slujesc cu devotament această meserie sau mai bine spus vocaţie, aceea de învăţător.

La mulţi ani, învăţătorilor noştri!

Epilog: „Cititorule, ce eşti am fost, ce sunt vei fi, găteşte-te dar”. Gheorghe Lazăr

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia; fragmente din Domnu Trandafir, Mihail Sadoveanu

Nota Redacției:

Scrisă sub forma unei compilații nostalgice față de anii de școală, povestirea lui Mihail Sadoveanu „Domnu Trandafir” aduce în prim-plan chipul unui învățător cu mult farmec. Acest personaj a existat și în realitate, s-a numit Mihai Busuioc, și i-a fost învăţător la școala primară lui Sadoveanu.

Portretul Domnului Trandafir, poate cel mai cunoscut învățător din literatura română, este acesta: „Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau, sub mustaţa tunsă scurt, nişte dinţi lungi, cu strungă la mijloc. Când ne învăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi înălţa în sus braţul drept; când cântam în cor, lovea diapazonul de colţul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă, şi, încruntând puţin din sprâncene, dădea uşor tonul: laaa! – iar băieţii răspundeau într-un murmur subţire, şi aşteptau cu ochii aţintiţi la mâna lui, care, dintr-odată, se înălţa. Atunci izbucneau glasurile tinere, într-o revărsare caldă. Când trebuia câteodată, sâmbăta după-a­mia­ză, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea întâi blând, cu un zâmbet liniştit, ţinând cartea la piept, în dreptul inimii, – şi în bănci se făcea o tăcere adâncă, ca într-o biserică”.