Nu știu de ce în fiecare zi mă simt ca o Paiață din cârpe peste care se așează verdictul morții… în fiecare zi inima mea, în loc de solfegii, urlă sub durerea morții ce a devenit personajul principal într-o piesă fără autor…
Și face în așa fel încât scoate rând pe rând Actorii din … Scena Vieții…
Astăzi, a plecat Alexandrescu Loredana, actriță la Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, pe care foarte mulți iubitori de teatru din Reșița o păstrează în suflet ca fiică a actorului Grigore Alexandrescu care, a slujit o viaţă teatrul din municipiu…
Loredana a fost absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, un om, un artist care și-a dedicat viața luminării sufletelor noastre și mai ales un actor care a luminat cu vocația sa sufletele celor mici, pregătindu-i pentru a înțelege și iubi Teatrul… a plecat pe un drum fără întoarcere…
Unde se duc Actorii când mor?
Există un Rai al actorilor pe a cărui scenă moartea nu va juca niciodată?
Pentru Loredana colegii de trupă au demarat o campanile umanitară, în anul 2019, susținută de presa din Banat și de oamenii cu suflet mare… dar într-un moment când marionetele dormeau în geamantan, moartea a urcat pe scenă … și a lăsat-o goală… goală ca sufletul meu furios de Paiață…
Drum lin spre Raiul Actorilor, Loredana Alexandrescu! Luminile Veșniciei ard pentru tine!
Condoleanțe celor dragi!
Nu știu de ce în fiecare zi mă simt ca o paiață din cârpe peste care se așează verdictul morții… în fiecare zi inima mea, în loc de solfegii, urlă sub durerea morții ce a devenit personajul principal într-o piesă fără autor…
Plângi, Paiață! Râzi,Paiață… în curând… Râzi, paiaţă, de iubirea ta înfrântă, Râzi de durerea care iti inveninează inima! Nu mai ştiu nici ce spun, nici ce fac! Şi totuşi… mai apoi….adună-ţi puterile! Ce, crezi că mai eşti om? Eşti o paiaţă!
…O parte dintre marionetele tearului arădean au rămas orfane… Loredana Alexandrescu nu a mai avut timp …
Nota Redacției:
„Râzi, paiaţă!” vine din opera Pagliacci scrisă de Ruggero Leoncavallo.
„Să-mi recit rolul!? Când sunt prada delirului
Nu mai ştiu nici ce spun, nici ce fac!
Şi totuşi… mai apoi….adună-ţi puterile!
Ce, crezi că mai eşti om?
Eşti o paiaţă!
Îmbracă-ţi costumul, dă-ţi cu făină pe faţă!
Lumea plăteşte şi vrea să o faci să râdă.
Şi dacă Arlechin ţi-o fură pe Colombina,
Tu râzi, paiaţă, şi toţi vor aplauda!
Preschimbă în glume spasmul şi plânsul,
În strâmbătura suspinul şi durerea…
Râzi, paiaţă, de iubirea ta înfrântă,
Râzi de durerea care iti invenineaza inima!„
( versurile ariei Vesti la giubba)
Anca Bica Bălălău
