Motto:„Am murit uitând în mână creionul cu care nimeni nu va mai putea scrie”. Ion Chichere
Visătorul cu şapcă sau pălărie cu boruri largi, mereu elegant, oprind trecătorii pentru a le declama versuri într-o adevărată pledoarie prin care făcea apologia limbii române, aşa a rămas poetul Ion Chichere în memoria noastră, un aristocrat al cuvântului cu sufletul împrăştiat în versuri şi cu inima întinsă ca o aripă peste emoţia propriei mirări…
Fiul lui Aurel Chichere și al Elenei Chichere, fostă deportată în Bărăgan, poetul s -a născut la 11 decembrie 1954, în satul Fizeș, comuna Berzovia și s-a mutat definitiv în veșnicie într-o zi de 13-ca și Nichita Stănescu- septembrie a anului 2004.
Membru al cenaclului „Semenicul”, pe care l-a coordonat mai bine de 12 ani, secretar literar și redactor al Societății Literar- Artistice „Semenicul” și al revistei cu același nume, a fost de asemenea redactor colaborator la editurile: Timpul, Marineasa și Augusta.
Debutul său publicistic a avut loc în anul 1971 în revista „Orizont”, iar debutul editorial in volumul colectiv Argonauții, editura Facla, 1986.
A dus slova Banatului de Munte în prestigioase publicații naționale și figurează în antologiile de poezie: Orașul cu poeți, Casa Faunului,Canticles from Banat.
Despre Ion Chichere, Ioan Suciu, membru a Uniunii Scriitorilor din România, afirma că este un mare poet necunoscut al limbii române şi o dovadă că ierarhiile oficiale, în literatură, trebuiesc privite întotdeauna cu o doză rezonabilă de circumspecţie: „Dacă veţi zăbovi 15 minute, veţi descoperi un mare poet de care, probabil, n-aţi auzit niciodată. Iar dacă aţi auzit de el, vă va face plăcere să-l re/vedeţi”.
A fost distins cu premiul pentru debut în poezie al filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor (1991) și Marele Premiu „Mihai Eminescu” al Teatrului Vechi din Oravita( 1998) și a fost elogiat de personalități culturale precum: Horia Garbea, Gheorghe Tomozei, Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Dan-Silviu Boerescu ,Alex Ștefănescu sau Ștefan Augustin Doinaș și deasemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ion Chichere a lăsat în CV-ul cultural al Banatului de Munte o semnătură semnificativă, de destin literar, impregnată în aura singuratică a celor aleși să deslușească prin har labirintul veșniciei.
Ion Chichere a plecat pe 13 septembrie 2004 când a ajuns la capătul întrebării… Citându-l prin versurile sale „Între lux şi mizerie/ Sunt la capătul întrebării/ Pe drumul Damascului,/ Doamne, dă-mă-napoi altcuiva/ E ora şase/ Şterge feţele zarului/ Spală cuvintele de rime”… poetul a fost dat înapoi lui Dumnezeu, fiindcă noi, aici pe pământ , am înțeles mult prea târziu cât ne-a îndatorat Dumnezeu zămislindu-l pe Poet și Poezia lui…
Rămâne să ne luăm identitatea unui Horațio pentru a-i spune povestea mai departe… fie și pentru o soartă, fie și pentru o moarte… ,,Şi totuşi Dumnezeu încape în om, doar mâinile îi rămân afară ca doi tâlhari în stânga şi-n dreapta fiului care învaţă să moară’’.
Epilog: „O pasăre albă m-a traversat/Ca o cruce plutea/Eu semănam cu zborul ei/Ea semăna cu moartea mea”. Ion Chichere
Anca Bica Bălălău
Nota redacției:
Ion Chichere s-a născut la 11 decembrie 1954 în satul Fizeş, comuna Berzovia (Caraş-Severin). A absolvit liceul teoretic din Gătaia (1973) şi a urmat un curs postliceal de telecomunicaţii (Caransebeş, 1976). Debutează publicistic în 1971 cu poezie în revista „Orizont”, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv „Argonauţii” (Ed. Facla, 1986). Colaborează la revistele: „Apostrof”, „Arca”, „Contemporanul”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Literatorul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Timpul”, „România literară,” etc. În presă semnează şi sub pseudonimele Ion Chirescu, Sorin Roianu, Teo Amăutu.
Administraţia Locală de presă „Timpul” din Reşiţa i-a publicat, la Editura „Semenicul”, placheta Poeme vesele şi triste scrise pentru cârciumi comuniste. Din volumele sale de poezii se pot menţiona: „Şansa hârtiei” (Ed. „Semenicul”, Reşiţa, 1993), „Aprilie negru” (Ed. „Hestia”, Timişoara, 1994), „Viziuni” (Ed. „Amarcord’, Timişoara, 1996), „Abisaliile” (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 1997), „Orchestra neagră” (Ed. „Vinea”, Bucureşti, 2001), „Puterea iluziei” (Ed. „Mirton”, Timişoara, 2004). Ultimul volum de poezie este „Transatlanticul şi păpădia’ (Ed. „Marineasa”, Timişoara, 2004). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Poetul a decedat în septembri 2004.
