[FOTO] In memoriam: George Enescu, un Mozart al românilor, 140 de ani de la naştere!

Motto: „Ce greşeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!” George Enescu    

Articol editat de Radio Resita, 19 august 2021, 16:34 / actualizat: 20 august 2021, 6:26

George Enescu s-a născut acum 140 de ani pe 19 august 1881, în Botoşani.

A plecat să cânte pentru Îngeri,  la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955, acum 66 de ani!

„Părinții mei, care proveneau fiecare din familie de preoți ortodocși, se rugau cu ardoare și plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. Ruga lor s-a împlinit în 19 august, anul 1881”… afirma  al douăsprezecelea copil al familiei Enescu, care  avea să devină sunetul identității muzicii românești-George Enescu.

La patru ani a primit  o vioară și început  să cânte, la început, sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, de la un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.

La cinci ani a compus o primă lucrare, „Țara Românească, operă pentru vioară și pian”.

În anul  1886, viitorul artist îl întâlnește pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care îi va îndruma primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, mărturisea, într-un interviu acordat preotului Hodoroabă, în ziarul ieșean ”Opinia”, din 21 martie 1927:

„La vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el și i-am cântat așa cum învățasem după ureche. Mi-a spus că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note”.

În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph Hellmesberger jr. -vioară și Ludwig Ernst -pian. De la J. Hellmesberger jr. va învăța și își va fixa elementele de bază ale studiului instrumentului care îl va face cunoscut mai târziu în lumea întreagă, precum și tradiția de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert. Director al Operei Curții de la Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.Din această perioadă datează și primele sale interpretări, ca violonist.

Astfel, la 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii „Bösendorfer” din Viena, acompaniat de orchestra Conservatorului. Pe afișul din 26 ianuarie 1892, numele său figura cu „Faust-Fantasie”, de Pablo de Sarasate, o piesă considerată mai mult de efect tehnic decât componistic.

Surprinzătoarea polivalență a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Criticii muzicali vienezi l-au numit „un Mozart român”, fiindcă stăpânea vioara și pianul cu o maturitate și o virtuozitate neverosimile pentru un copil. Ecourile vieneze au ajuns și în țară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele românești.

A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului operei artistice și prin limpezimea concepției, prin sobrietatea, suplețea și expresivitatea gestului.

În țară, a dirijat pentru prima oară, Filarmonica din București, la 1 martie 1898, iar în 1921, la 8 decembrie, a dirijat „Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera Română din București. Până la plecarea din țară, a concertat cu Orchestra simfonică „George Enescu” din Iași (1918-1920) și cu Filarmonica din București (1920-1946), al căror dirijor era.

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual, afirma:

„Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe”.

Istoria realizării  operei  Oedipe este una cu adevărat fascinantă, o declaraţie de iubire, făcută de George Enescu, soţiei sale   Maria Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino).

Viitoarea soţie a lui George Enescu a  fost una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria. Căsătorită cu prințul Cantacuzino, s-a indrăgostit de filosoful Nae Ionescu, dar totul  a culminat cu un final nefericit, Maria Tescanu turnându-şi acid pe față.Impresionat de tragedia tinerei doamne, George Enescu s-a întors de la Paris la București și a vegheat la căpătâiul ei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față. Pe 4 decembrie 1937, cei doi s-au căsătorit. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani şi a avut premiera la Paris pe 13 martie 1936. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Libretistul operei a fost Edmond Fleg.Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fost Edmond Fleg.

Premiera românească a fost in anul 1958, avându-l în rolul principal  pe David Ohanesian, în regia lui Jean Rânzescu şi sub bagheta lui Constantin Silvestri. A mai fost pusă în scenă în  România, de mai multe ori în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din București.

În ultimii 20 de ani s-a bucurat de montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia, Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu? Să rămâi toata viața un copil e un vis frumos, dar greu de realizat. Cât mă privește, a trebuit să devin bărbat. Când eram mic, tata âmi spunea mereu-Te vei nărui poate, dar vei deveni om…

Și iată că am supraviețuit. Iată-mă de două ori pecetluit, ca om al gliei și ca mistic. Ceea ce e important în artă, e să vibrezi tu insuti și să-i faci și pe alții să vibreze. Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi de când mă știu este îndeplinirea datoriei.  Cum cred în muzica pe care am iubit-o atât, cred și în Dumnezeu, care m-a creat. Pământul și religia au fost cele două divinități ale copilăriei mele. Le-am rămas credincios tot restul vieții . Nu, n-am părăsit dealurile, văile și pădurile Moldovei. Nici murmurul izvoarelor, nici ciripitul păsărilor. Le-am luat cu mine și le aud cântând în inima mea. Mi-am slujit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău”  ,afirma George Enescu .

A plecat să cânte pentru Îngeri,  la Paris, acum 66 de ani, în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955.

A fost înmormântat în cimitirul  Pere-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

În România  se organizează Festivalul „George Enescu”, inițiat în anul 1958  în memoria marelui compozitor și violonist virtuoz român. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani. În anii ’80, festivalul și-a pierdut din strălucire, după ediția din 1979 având loc neregulat. A fost reluat după anul 1989, prima dată în 1991, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 258 din 13 martie 2002 privind organizarea din doi în doi ani la București a Festivalului Internațional „George Enescu”, s-a stabilit actuala ritmicitate a festivalului, ce se desfășoară la Ateneul Român și Sala Radio, bucurându-se de prezența unor orchestre și muzicieni de mare prestigiu din întreaga lume.

Festivalul George Enescu marchează 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pe 19 august, prin proiectul Sunetul iubirii. Acesta își propune ca, într-un spațiu public saturat de discursuri pline de vorbe mari, care ignoră adesea ceea ce contează, și marcat de agresivitatea alimentată de pandemie să facă loc puterii vindecătoare și unificatoare a muzicii.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști.

Programul complet poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete.  Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Pentru români,  George Enescu este o dezertare de la anonimat, un Ideal în care Dumnezeu a plămădit identitatea și miracolul Creației Sale ca o rapsodie ce curge prin venele istoriei noastre de-a pururi.

Epilog: „Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău.”  George Enescu

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

S-au folosit în acest material declarații ale lui G. Enescu,din volumul  Amintirile lui George Enescu, de Bernard Gavoty