[FOTO] Gina Patrichi: „Nouă ne rămâne primăvara”!

Dacă Femeia poate fi definită prin frumusețe, discreție și rafinament, atunci cea care s-a născut pe 8 martie 1936  nu putea purta decât un singur nume – Gina Patrichi!

Articol editat de Radio Resita, 8 martie 2021, 17:26 / actualizat: 9 martie 2021, 8:26

Eugenia Margareta Elena Patrichi, pe numele său la naştere, a venit pe lume la 8 martie 1936, într-o casă din Strada Cazărmii nr. 56 din Bucureşti, fiind al doilea copil al familiei lui Grigore Patrichi, șef de laborator la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic, şi al Elenei Patrichi.

Încă de mică, cea alintată Gina, demonstra o fire băiețoasă și dinamică, şi manifesta o fascinaţie aparte pentru teatru, fiindcă alături de alţi copii, inclusiv de fratele său, Mircea, crea scenete, stabilea distribuţii şi își realiza costume.

A urmat Școala „Ion Creangă”, apoi Liceul de fete „Domnița Ileana”, unde, la serbările școlare, recita poezii și juca în piese de teatru.

A urmat cursurile Institutului de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, fiind admisă cu toate că nu își încheiase încă studiile liceale, dar și exmatriculată înainte de absolvire, din motive disciplinare.

În ciuda exmatriculării din Institutul de Teatru, a fost angajată la nou înființatul teatru din Galați, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regizat de Valeriu Moisescu, în 21 octombrie 1956.

 Experiența dureroasă a alungării din școală s-a dovedit în timp benefică, determinând o schimbare de atitudine ce o prefigura pe artista perfecționistă de mai târziu și contribuind, așadar, la formarea conștiinței unei adevărate profesioniste.

Gina Patrichi a jucat la Teatrul Dramatic din Galați până în anul 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din București, condus de regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei. Aici și-a făcut debutul în 29 ianuarie 1964, în piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiași Valeriu Moisescu.

Au urmat roluri remarcabile realizate pe scena de la Bulandra, câteva dintre acestea fiind „Clipe de viață” de William Saroyan, regia Liviu Ciulei, în 1964 – rolul Kitty Duval, „D-ale carnavalului”, de Ion Luca Caragiale, regia Lucian Pintilie, în 1966 – rolul Mița Baston, „Victimele datoriei”, de Eugen Ionescu, regia Crin Teodorescu, în 1968 – rolul Madeleine, „Puricele în ureche”, de Georges Feydeau, regia Emil Mandric, în 1969 – rolul Raymonde Chandebise, „Acești nebuni fățarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric, în 1970 – rolul Silvia, „Elisabeta I”, de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, în 1974 – rolul Caterina de Medici,

„Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, în 1975 – rolul Nastasia, „Interviu” de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu, în 1976 – rolul reporterei, „Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie”, de Jan Otcenasek, regia Valeriu Moisescu, în 1984 – rolul Maria Dockalova, „Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, în 1985 – rolul Gertruda, „Dimineață pierdută” de Gabriela Adameșteanu, regia Cătălina Buzoianu, în 1986 – rolul Ivona, „Forma mesei” de David Edgar, regia Ion Caramitru, în 1991 – rolul Verei Rousova sau „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete, în 1992.

În anul 1988, Gina Patrichi s-a aflat şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în „Antoniu și Cleopatra”, de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, în rolul Cleopatrei.

Cariera sa excepţională, înseamnă peste 50 de roluri jucate pe scenele teatrelor din Galaţi şi Bulandra din Bucureşti, peste 30 de roluri în film, peste 160 de personaje întruchipate în piesele Teatrului Naţional Radiofonic dar şi zeci de roluri în Teatrul Naţional de Televiziune şi în filme şi seriale TV.

A lucrat cu mari regizori, precum Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, și a colaborat extrem de bine cu actorul Ion Caramitru, în postură de regizor, sau coregrafa Miriam Răducanu.

În film, actrița și-a făcut debutul, remarcabil, alături de Victor Rebengiuc, în lungmetrajul realizat de Liviu Ciulei după cunoscutul roman Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu (1964).

A creat de asemenea nenumărate personaje memorabile la teatrul radiofonic, jucând în peste 150 de piese transmise pe calea undelor hertziene.

În afara rolurilor de film și teatru, artista ne-a lăsat și un alfabet al feminității pe care îl putem învăța cu delicatețe:

„Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor… Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară. Putem fi mult şi bine egale cu ei (bărbaţii)! Pot să ne ceară să fim deştepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară şi leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Noi putem şi să muncim şi să arătăm bine — dacă trebuie — să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi şi egale cu ei. Nu credeţi că suntem formidabile”?

„Nouă ne rămâne primăvara”!

„A fost ceea ce se cheamă Actrița și Femeia. Nu întâmplător, poate, s-a născut pe data de 8 martie. A fost nu doar o mare actriță, ci o mare personalitate a teatrului românesc. Și un om onest. Un om despre care, mai toți colegii ei mi-au spus că avea de fiecare dată tăria părelilor sale, capitatea de a spune ceea ce crede. Toți cei care au cunoscut-o țineau să-i afle părerea despre evoluția lor pe scenă. Știau că Gina Patrichi nu minte”, mărturișește cel ce i-a dedicat o carte, Mircea Morariu.

Gina Patrichi a fost căsătorită cu celebrul avocat şi om politic Victor Anagnoste, din iulie 1959, cei doi aducând pe lume o fată, Oana, care s-a născut la 15 aprilie 1966.

Dragostea dintre cei doi a început cu o poveste pe care Gina Patrichi i-a spus-o chiar viitorului soţ, Victor Anagnoste: „Cunosc o poveste despre flori. Într-o dimineaţă, un boboc de trandafir răsări lângă un boboc de trandafiriţă. S-au uitat îndelung unul la celălalt. Soarele puternic le-a desfăcut petalele, transformându-i în două flori minuntate. Trandafirul i-a spus: «Viaţa noastră este scurtă. Te privesc şi sunt vrăjit de frumuseţea şi parfumul tău. Dă-mi o şansă să te iubesc!». «Bine – consimţi trandafiriţa – să chemăm o albină.“

Gina Patrichi a plecat în ceruri într-o zi de 18 martie, în urma unei boli incurabile, la doar 58 de ani, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre.

Astăzi, fosta stradă Orlando din Bucureşti, pe care a locuit Gina Patrichi, poartă numele marii actriţe.

„Mai am o îndoială. Poate că e mai mult o temere: oamenii nu mai sunt apţi de iubire. Iar fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine.„Nouă ne rămâne primăvara”! ”, spunea GINA PATRICHI.

Asemeni unei ploi de flori de primăvară și-a revărsat polenul spre a înmulți iubirea  într-o sfântă spovedanie care se numește Har.  

Respectată de colegi, de public și de Măria Sa Teatrul, Gina Patrichi a înlesnit frumosului șansa de a perora eternitatea clipei cu fiecare apariție scenică.

Anca Bica Bălălău