Motto:” Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; nu cred într-o artă fără Dumnezeu”.Andrei Tarkovski

M-am întrebat când am văzut prima dată un film de Andrei Tarkovski… o întrebare valabilă și pentru cel ce ostenește acum pe această mărturisire… cred, cu toată sinceritatea, că filmele sale sunt în fiecare dintre noi, oglinda a ceea ce prea puțini își asumă a lăsa la vedere lumii-Iubirea și Sacrificiul…

Andrei Arsenievici Tarkovski s-a născut acum 89 de ani,  pe 4 aprilie 1932 în fosta Uniune Sovietică. Regizor, actor, scenarist și scriitor rus este considerat unul dintre cei mai influenți cineaști ai erei sovietice și ai întregii istorii a cinematografiei. Născându-se și profesând într-un regim opresiv, Tarkovski s-a confruntat cu numeroase piedici de-a lungul carierei sale care, de altfel, se limitează la 7 filme și câteva scurt-metraje  în 27 de ani.

„Biografia mea artistică s-a format într-un mod ideal. Timpul lung scurs între filme a reprezentat pentru mine un răgaz chinuitor în care să reflectez, în lipsa oricărei activităţi, care este scopul muncii mele, prin ce se deosebeşte arta cinematografiei de toate celelalte arte, care mi se pare mie că este specificul oportunităţilor lui, să compar experienţa mea cu experienţa şi rezultatele colegilor mei”, mărturisea Andrei Tarkovski.

Într-un interviu oferit revistei “Bulvar Gordona”, sora regizorului, Marina Tarkovski, a povestit despre rădăcinile românești ale familiei.

Potrivit ei, bunica lui Andrei Tarkovski, Maria Racicovshi, era originară din Iași și venise în orașul Elizavetgrad pentru a activa în calitate de pedagog. Aici l-a cunoscut pe Alexandr Tarkovski, bunelul regizorului, văduv și un activist marxist.

“Bunica noastră are sânge românesc, e din Iași. Aspectul meu și a lui Andrei arată că în noi sângele românesc s-a amestecat cu cel slav. Mi-e trist faptul că în unele cărți se afirmă fără temei că neamul Tarkovski ar avea origini caucaziene”, a declarat Marina Tarkovski.

În anul 1956 a fost admis la Institutul Central de Cinematografie al URSSde la Moscova, unde a studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influenţa neorealismului italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licenţă „Compresorul şi viora”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din 1962, l-a impus în atenţia publicului şi a criticii, câştigând Leul de Aur la festivalul de la Veneţia.

După multe probleme cu cenzura, „Andrei Rubliov”,1966, a ajuns la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes în ultima zi, autorităţile sovietice dorind ca prin această întârziere să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în URSS până în anul 1971. „Solaris” realizat în anul 1972 a fost aclamat în ţările comuniste şi considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea Spaţială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susţinea că nu văzuse filmul.

Din cauza următoarei creaţii, „Oglinda”, care prezintă episoade cu nuanţe autobiografice, regizorul a intrat din nou în vizorul autorităţilor societice. Au urmat „Călăuza” şi „Nostalgia” în 1983, cel din urmă filmat în Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii.

Anul următor artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”, ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei Tarkovski, a devenit unul dintre cei mai importanţi creatori de film din secolul XX, dar nu a putut fi prezent din motive medicale.

Despre cartea sa „Sculptând în timp” Andrei Tarkovski mărturisea:

„Această carte este dictată, întâi de toate de dorinţa, de a trece eu însumi prin labirintul posibilităţilor acestei tinere şi frumoase arte, în fond încă atât de puţin cercetată, şi pentru a mă regăsi pe mine însumi în ea, independent şi deplin.Multă vreme am fost convins că nimeni nu are nevoie de filmele mele şi nimeni nu le înţeleg”.

Cartea sa este ca o adevărată Biblie pentru toți iubitorii de film artă, la care regretatul regizor rus Andrei Tarkovski a scris până în ultimele zile de viaţă şi care se constituie într-o mărturie directă a căutării:
„Creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului; de aceea n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu”.

Ingmar Bergman îl considera pe Andrei Tarkovski cel mai mare regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde „viața ca vis“.

 Andrei Tarkovski a  plecat să sculpteze veșnicia la doar 54 ani, departe de țara natală, la câteva luni de la terminarea filmului „Sacrificiul”.

Își doarme somnul de veci într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Geneviève-des-Bois, Paris.

Rămâne în istoria culturală a lumii un Ziditor de stări, un Sculptor de sentimente şi un un Om liber prin vocaţia pe care destinul i-a dat-o ca pe o manta a sufletului său: Frumosul!

Greu de înțeles, dar întotdeauna vindecător, mesajul artistic al lui Tarkovski este o declarație de iubire unică prin profunzime, putere și asumare, care eliberează și condamnă în aceeași măsură… Filmele sale au tema demnității omului și a omului care suferă din lipsa propriei demnități. Flilmele sale sunt Mărturisiri. Act inconștient, dar care reflectă adevăratul sens al vieții: Iubirea și Sacrificiul.

Motto: „Pentru a scrie bine, trebuie să uiți de gramatică. E adevărat însă că, înainte s-o uiți, trebuie să o știi”. Andrei Tarkovski

Anca Bica Bălălău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.