„Un popor nu-şi poate justifica dreptul la existenţă distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său”, afirma Garabet Ibrăileanu.
De Ziua Culturii Naționale am vrut să știm punctul de vedere al unui rafinat scriitor și om politic, fost ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu:
‘’Ziua Culturii Naționale, am spus-o și cu alte ocazii, e celebrată cu foarte mult festivism. Din nefericire, e chiar o preocupare de o zi, o dată la un an.Ori cultura înseamnă devenire, transformare, identitate și rezistență zi de zi.Cultura e despre ce se întâmplă în celelalte 364 de zile dintr-un an.Faptul că suntem o societate cu prea puține afinități culturale nu e un secret, dar avem un talent aparte din a face din statuia lui Eminescu din fața Ateneului Român loc de depunere a florilor o dată pe an și din poesiile lui pretext de postări pe social-media.
Ce înseamnă cultura, astăzi?
Trend-uri mainstream, influenceri, mult PR pentru puține idei și foarte mult interimat. Mă tem că și-n producția de cultură lucrăm ca-n managementul cultural cu interimate-proiecte provizorii, autori de împrumut, producții citate fără a fi citite. Am mari dubii că Eminescu ar fi fost un influencer de top în zilele noastre. Tot așa că am mari dubii că ar fi reușit să formeze, în lumea albastră a internetului, o comunitate ca echivalent al unui public. Ce știu, însă, că regretatul D.R. Popescu avea dreptate: națiunea română e mai degrabă sub semnul lui Caragiale decât al lui Eminescu. Și Laurențiu Ulici, într-o carte a sa, spunea că societatea noastră se zbate între Mitică și Hyperion, dar mai mari sunt șansele să întâlnești un Mitică, adică un agent al bășcăliei, al umorului necalitativ inculturii.
Chiar și sub semnul lui Caragiale, România nu a fost izbăvită. La 170 de ani de la nașterea lui Caragiale, când celebrăm tot atâția ani ai Teatrului care-i poartă numele, sărbătoarea a fost modestă, aproape trecută cu vederea. Ar fi meritat Teatrul lui Caragiale o aniversare mai robustă și asta nu s-a întâmplat. Prin urmare, iertat să-mi fie scepticismul, eu nu cred că Ziua Culturii poate face mai mult în acest sens. Teatrul cel mare, zis Național, a rămas mare prin istoria lui, prin puterea lui culturală, prin simbolurile lui. Dar nimic din manierele festivismului nostru cultural nu-l poate face mai mare decât e.
În cultura română încă supraviețuim de pe urma tradiției și a precedentelor. Salvarea noastră ține de faptul că încă mai avem titani. Încă avem un Victor Rebengiuc care de 15 ianuarie joacă la TNB în ‘’Regele moare’’. E drept, însă, în afara artei propriu-zise lumea e tot mai aproape de cum o vedea Eugen Ionescu-absurdă, nefirească.
De Ziua Culturii Naționale, Regele are dreptate, să nu-i uităm cuvintele: Ce vă uitați așa la mine? E ceva anormal? Numai e nimic anormal că anormalul a devenit obișnuit. Așa se împacă totul,’’ a menționat Ionuț Vulpescu.
Distinsul nostru invitat s-a născut pe 17 iunie 1976 în Dobra, Dâmbovița. Despre locurile în care a crescut a scris „o monografie sentimentală”, dar marea sa pasiune rămâne cronica sportivă, pe care a publicat-o într-un volum în care balonul rotund leagă două porți ideologice: „În țara dîn care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”.
A fost Ministrul Culturii din partea PSD. Cariera sa a început la Departamentul de Cultură-Culte al Administrației Prezidențiale, în 2004. Ionuț Vulpescu a fost deputat (2012-2016), vicepreședinte PSD (2015-2018) și senator (din 2016). În pandemie , a lansat platforma #RomanianCultureAfterLockdown, un plan care cuprinde 40 de măsuri pentru relansarea sectorului cultural românesc.
Este un om cu harul scrisului, aşezat pe postamentul unor lungi zile şi nopţi dedicate cărţilor şi educaţiei prin cultură.
