COVID-19 în cifre în CARAŞ-SEVERIN: 202 de noi cazuri, 262 de pacienţi în spitale şi 11 decese

Creşte numărul cărăşenilor care se vaccinează împotriva COVID-19, dar totodată și al celor care se infectează cu virusul.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, mai mult de trei sferturi dintre cei care s-au imunizat în ultimele 24 de ore, în cele 13 centre din judeţ, dar şi la medicii de familie, sunt cu prima doză, respectiv 1.766 de persoane.

În ultimele 24 ore au fost vaccinate 342 persoane cu doza a treia, 137 cu doza a doua şi 1.766 persoane cu prima doză, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Ne bucurăm că a crescut interesul pentru vaccinare în ultima perioadă, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Cele mai multe vaccinări, 521 au fost în Reşiţa, unde se înregistrează şi cea mai mare rată de infectare dintre oraşe – 9,25 cazuri de coronavirus la mia de locuitori.

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin a raportat o cifră record de decese în urma infectării cu SARS-COV-2. În ultimele 24 de ore, au murit 11 persoane, toate cu comorbidităţi. Cea mai tânără victimă avea 58 de ani, suferea de obezitate şi hipertensiune arterială, fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, secţia cu oxigen.

În prezent, în unităţile medicale se află 262 de pacienţi, dintre care 20 la terapie intensivă. În ultimele 24 de ore, în Caraş-Severin au fost confirmate 202 noi îmbolnăviri.

De același autor

Related Articles