Ascultă Radio România Reșița Live

Timișoara deschide două creșe noi din toamnă. Peste 140 de locuri noi pentru copiii din oraș

Două noi creșe construite de Primăria Municipiului Timișoara vor intra în circuitul de învățământ antepreșcolar începând cu noul an școlar 2026–2027. Noile unități sunt amplasate în zonele Bucovina și Bogdăneștilor și vor pune la dispoziția familiilor din oraș peste 140 de locuri noi pentru copii.

Timișoara deschide două creșe noi din toamnă. Peste 140 de locuri noi pentru copiii din oraș

Articol editat de Casandra Silitra, 27 mai 2026, 08:30 / actualizat: 27 mai 2026, 11:02

Primarul Dominic Fritz a declarat că acestea sunt primele creșe construite de la zero în Timișoara, după Revoluție, în contextul în care orașul s-a confruntat ani la rând cu un deficit major de locuri în sistemul antepreșcolar.

„Din această toamnă, copiii din Timișoara au la dispoziție două creșe noi, construite de la zero și dotate pentru nevoile celor mici. Sunt primele creșe construite în Timișoara după Revoluție. Acum e mai bine, dar mai avem de lucru. Face parte din strategia noastră să oferim condiții moderne de educație pentru copii și să sprijinim familiile tinere”, a transmis edilul.

88 de locuri la creșa din zona Bucovina

Creșa situată pe strada Învățătorului nr. 2 este arondată Grădiniței cu Program Prelungit nr. 36 și are o capacitate de 88 de locuri, împărțite în patru grupe mari.

Clădirea este construită pe un singur nivel și include:

  • zonă administrativă;
  • dormitoare și spații de joacă pentru copii;
  • bucătărie complet echipată;
  • spălătorie, uscătorie și călcătorie.

Spațiile au fost amenajate pentru a răspunde nevoilor copiilor și pentru a oferi condiții moderne de îngrijire și educație timpurie.

Creșa de pe Calea Bogdăneștilor are peste 1.100 mp

A doua creșă, amplasată pe Calea Bogdăneștilor și arondată Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33, dispune de 56 de locuri, organizate în patru grupe.

Clădirea are parter și etaj și o suprafață de peste 1.100 de metri pătrați. La parter sunt amenajate:

  • patru săli pentru copii;
  • patru dormitoare;
  • băi;
  • cabinet medical;
  • spațiu multifuncțional.

La etaj se află birourile administrative, bucătăria, spălătoria și un spațiu destinat activităților și socializării.

Înscrierile sunt deja în desfășurare

Înscrierile pentru cele două creșe se desfășoară în această perioadă prin intermediul unităților de învățământ arondate.

Odată cu deschiderea celor două noi unități, în Timișoara vor fi disponibile peste 630 de locuri în învățământul antepreșcolar, pentru anul școlar 2026–2027.

Alte proiecte pentru extinderea infrastructurii educaționale

Municipalitatea anunță că investițiile în infrastructura de educație timpurie continuă și în alte zone ale orașului, prin proiecte aflate în dezvoltare pe strada Cocea și strada Ion Ionescu de la Brad.

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:08

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10

Toți cei 48 de candidați din Caraș-Severin care au susținut marți, 20 octombrie 2026, proba scrisă de management și legislație școlară din...

Concurs directori școli 2026 în Caraș-Severin: promovare de 100% la proba de management și legislație. Patru candidați au obținut nota 10
Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:16

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara

Polițiștii au descoperit o armă letală și muniție deținute fără drept de un bărbat de 30 de ani, în urma unor percheziții domiciliare...

Armă letală și muniție deținute ilegal, descoperite în urma unor percheziții în Oravița și Timișoara
Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:15

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate

Peste 50 de hectare de teren au fost afectate de incendiile de vegetație uscată izbucnite în ultimele 24 de ore în mai multe localități din...

Cinci incendii de vegetație uscată în Timiș, în ultimele 24 de ore. Peste 50 de hectare de teren, afectate
Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 12:00

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației

Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, calendarul final al Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei...

Evaluarea Națională 2027: calendarul final al examenelor și simulărilor, publicat de Ministerul Educației
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:50

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă

Un transport de aproximativ 880 de kilograme de deșeuri metalice și de echipamente electrice și electronice a fost depistat de polițiști în...

Transport ilegal de deșeuri, sancționat în Timiș: amenzi de 45.000 de lei la Moșnița Nouă
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:43

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI

AJPIS Caraș-Severin a virat fondurile către bănci și Poșta Română. Cei mai mulți bani sunt alocați beneficiarilor venitului minim de...

Peste 3,87 milioane de lei, beneficii sociale pentru persoanele cu HIV și TBC, tineri și beneficiarii VMI
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 10:37

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara continuă colectarea datelor pentru recensământul general de circulație rutieră....

Recensământ rutier în Caraș-Severin şi Timiş: șoferii vor fi întrebați despre originea și destinația călătoriilor
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 07:15

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei

Nouă firme și asocieri de constructori au depus oferte la licitația pentru reabilitarea și modernizarea a trei clădiri ale Liceului Teoretic...

Nouă firme concurează pentru modernizarea Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj. Investiția depășește 17,5 milioane de lei