Ascultă Radio România Reșița Live

Reșița: străzi inundate și mașini luate de apă

Ploaia torențială din după amiaza de luni a făcut prăpăd în municipiul Reșița.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 29 mai 2023, 19:31 / actualizat: 31 mai 2023, 13:33

În urma inundaţiilor provocate de aversele torenţiale, mai multe autovehicule de pe strada Mihail Kogălniceanu din Reşiţa au fost luate de ape din faţa imobilelor, mutate şi parţial avariate, din fericire nu au rezultat victime.

Pe lângă maşinile luate de ape şi blocarea completă a drumului, copacii căzuţi în urma inundaţiilor au blocat principala gură de canalizare, a declarat pentru Radio Reşiţa Adelin Tuţă, director executiv în cadrul primăriei municipiului Reşiţa:

Acționăm să desfacem grilajul de sus de pe Kogălniceanu, au ajuns pomi și aluviuni, s-a înfundat gura de scurgere care era de 200 mm în diametru. Intervenim cu un utilaj, aici, încă un utilaj vine peste deal de la Doman ca să curețe sus. Vom lua toate măsurile care se impun pentru a debloca această situație care este una de urgență. Cu natura nu poți să te pui. A fost un coleg de-al meu sus și a văzut că-s foarte mulți copaci, aduşi de pe deal pe grilaj„.

Locuitorii spun că zona a mai fost afectată de inundații, dar de data aceasta este dezastru:

Sunt foarte multe, sunt peste cincisprezece autoturisme luate de ape şi avariate, nu sunt victime. Oamenii sunt în case, în locuințe, nu pot ieşi, dar autoritățile au intervenit, iar din cauza valurilor şi a apei ce vine de pe versanți la vale se intervine foarte greu. Autoturismele din fața casei au fost luate şi mutate„.

Este un dezastru, a plouat tare, foarte tare și s-a adunat apa. Nu canalizarea este de vină pentru că a fost refăcută integral, inclusiv drumul a fost refăcut tot din cauza apelor care l-au decopertat de câteva ori„.

Problema mea este că am renovat casa de la zero şi locuiesc doar de scurt timp pe această stradă, dar am înţeles că a mai fost aşa ceva şi acum cu câţiva ani în urmă„.

[UPDATE] Şeful Direcţiei de întreţinere şi reparare a patrimoniului local, Daniel Călin, a declarat pentru Radio Reşiţa că lucrările de salubrizare pe strada Mihail Kogălniceanu sunt în curs de desfăşurare:

Sunt în capăt la Kogălniceanu la decantor. S-au oprit scurgerile, adică nu mai trece apa peste decantor. Am reușit să intervenim cu trei utilaje, apa acum se duce pe cursul ei normal, adică pe acea canalizare de 1m de substrat. Văzând prognozele de săptămâna aceasta, vineri am fost și am curățat acest decantor. Din păcate, volumul atât de mare de apă scurs de pe versant a antrenat foarte multe aluviuni care au blocat decantorul. Probleme mai sunt în Doman, pe Dealul Golului şi zona Bașovăţ, acum, dar urmează să mai identificăm și alte zone. Momentan astea sunt zonele critice, dar cel mai grav a fost pe Kogălniceanu, iar aici vom avea destul de lucru. Probabil o să ne prindă noaptea și mâine dimineață revenim să curățăm străzile unde au fost aduse aluviuni„.

Ravagii au făcut aversele de ploaie şi în oraş, pe arterele principale din zonele Poliţie şi Centru, dar şi pe străzile Feroviarului şi Sodolului.

În cartierele Başovăţ, Minda, Secu şi Ţerova şi chiar pe unul din sensurile drumului de Centură a Reşiţei din zona Fabricii de Apă, în direcţia de deplasare către Târnova, s-a surpat parţial carosabilul.

Pentru degajarea autoturismelor, în zonă au fost solicitate firmele de tractări, iar pompierii de la ISU Semenic au intervenit pentru a ajuta oamenii să debaraseze aluviunile adunate la porţi şi în curţi şi să pompeze apa acumulată în beciuri.

Șoferi fără permis, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 120.000 de lei în Caraș-Severin
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 13:25

Șoferi fără permis, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 120.000 de lei în Caraș-Severin

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat, în perioada 06–07 iunie 2026, mai multe activități pentru...

Șoferi fără permis, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 120.000 de lei în Caraș-Severin
Timişoara: Vila de pe Bulevardul Loga nr. 52 va fi transformată în grădiniță cu program prelungit
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 12:49

Timişoara: Vila de pe Bulevardul Loga nr. 52 va fi transformată în grădiniță cu program prelungit

Vila de pe Bulevardul Loga nr. 52, recuperată de Primăria Municipiului Timișoara după un parcurs juridic îndelungat, va fi transformată într-o...

Timişoara: Vila de pe Bulevardul Loga nr. 52 va fi transformată în grădiniță cu program prelungit
Start pentru lucrările de regenerare urbană a microraionului 4 din Reșița
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 11:23

Start pentru lucrările de regenerare urbană a microraionului 4 din Reșița

În cartierul Govândari din Reșița au început lucrările de regenerare urbană a microraionului 4. Investiția se ridică la aproximativ 42 de...

Start pentru lucrările de regenerare urbană a microraionului 4 din Reșița
Primăria Reșița scoate la licitație locurile de parcare de reședință rămase disponibile
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 11:04

Primăria Reșița scoate la licitație locurile de parcare de reședință rămase disponibile

Primăria Municipiului Reșița, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat – Serviciul Parcări, anunță organizarea unei...

Primăria Reșița scoate la licitație locurile de parcare de reședință rămase disponibile
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 10:32

ISU Caraș-Severin: Măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor în unitățile turistice

Odată cu intensificarea sezonului turistic, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin...

ISU Caraș-Severin: Măsuri esențiale pentru prevenirea incendiilor în unitățile turistice
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 07:30

Bacalaureatul 2026 începe luni cu evaluarea competențelor. Calendarul complet al examenului

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2026 debutează luni, 8 iunie, cu probele de evaluare a competențelor, conform calendarului aprobat de...

Bacalaureatul 2026 începe luni cu evaluarea competențelor. Calendarul complet al examenului
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 07:10

Consultații gratuite pentru verificarea alunițelor suspecte la Spitalul Municipal din Lugoj. Campania se desfășoară până la 1 august

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj se alătură campaniei naționale „Zilele Protecției Solare”. Este o inițiativă dedicată...

Consultații gratuite pentru verificarea alunițelor suspecte la Spitalul Municipal din Lugoj. Campania se desfășoară până la 1 august
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 07:00

Lucrările din Parcul Tricolorului din Reșița avansează

Lucrările de modernizare a Parcului Tricolorului din Reșița se vor încheia în această toamnă. Coordonat de Primăria Reșița și supervizat...

Lucrările din Parcul Tricolorului din Reșița avansează