Foto: arhiva
[AUDIO-VIDEO] REMEMBER Cenaclul Flacăra – 73 de ani de la naşterea poetului Adrian Păunescu
De la ora 20.00 va avea loc un moment In Memoriam, la care va participa şi fiul său Andrei Păunescu. Acesta va susţine un recital alături de Vasile Mardare, iar medicul Alin Georgescu din Oraviţa – organizatorul evenimentului va recita poeme. Vineri, 21 iulie de la ora 20.00 spectacolul comemorativ cu Vasile Mardare, Vasile Gondoci şi Eugenia Ponta Pete va fi susţinut şi la Lugoj.
![[AUDIO-VIDEO] REMEMBER Cenaclul Flacăra – 73 de ani de la naşterea poetului Adrian Păunescu](https://www.radioresita.ro/wp-content/uploads/2013/11/adrian-paunescu-800x479.jpg "[AUDIO-VIDEO] REMEMBER Cenaclul Flacăra – 73 de ani de la naşterea poetului Adrian Păunescu")
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 iulie 2016, 16:00 / actualizat: 20 iulie 2016, 15:36
Amintim că, în perioada 2006-2010 maestrul Adrian Păunescu a realizat emisiunea „Cu emoţie, Adrian Păunescu” la Radio România Reşiţa.
Intervenţia din seara zilei de 1 noiembrie 2010 a fost ultima apariţia a maestrului la radio sau pe micul ecran înainte să fie doborât la pat.
Andrei Păunescu, fiul poetului, povestește pe blogul său cum a fost scrisă ultima poezie a tatălui său, pe patul de spital.
„Pe la ora 16.30, mi-a spus să iau o hârtie, să facem sumarul pentru emisiunea sa de la Radio Reșița. Mi-a spus să-i fac propuneri de piese, dar, înainte de toate, văzându-mă cum îi stau în față, pe scaunul de lângă pat, cu pixul și hârtia gata de scris, mi-a spus: „Hai să-ți dictez două strofe, trei!” și a și început, ca niciodată de rar, să spună versuri: „De-aicea, de pe patul de spital…”
Mi-a dictat cele șase strofe în 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, față de viteza cu care scria altădată. La ultima strofă, mi-a cerut părerea, dacă să spună „pâine și dreptate” sau „minima dreptate”. I-am spus că mi se pare mai bine „minima dreptate” și mi-a dat credit.
În alte dăți, dacă îi spuneam că o variantă e mai slabă decât alta, lua partea propriului vers care nu convinsese și îl alegea ostentativ, din solidaritate cu posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptând că poate scrie uneori mai bine, alteori mai puțin bine”, scrie Andrei Păunescu pe blog.
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minimă dreptate!”.
dr. Alin Georgescu – organizatorul evenimentului din Banat despre acţiunile de la Reşiţa şi Lugoj:
Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, județul Bălți/ Basarabia. Și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj și a făcut studii liceale la Craiova și la București. A urmat Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1963-1968); bursier, pentru un an, al Universității din Iowa-SUA (1970-1971).
A lucrat în presa scrisă ca redactor la revistele Amfiteatru (1966-1968), România literară (1967-1970; redactor-șef adjunct) și Luceafărul (1970-1972). Din 1973 până în 1985 este redactor-șef al revistei Flacăra. În aceeași perioadă a inițiat și a condus Cenaclul Flacăra, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog.
La 7 mai 1990, înființează Cenaclul ”Totuși iubirea”. Noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău. De-a lungul anilor desfășoară o activitate extrem de bogată ca ziarist. Colaborează la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, și, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul național, Sportul românesc etc. Realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981), al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985). Proprietar, fondator și președinte-director general al Editurii și Fundației ”Adrian Păunescu” SRL (din 1990). A condus revista ”Flacăra lui Adrian Păunescu”.
Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ”Ultrasentimente” (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ”Mieii primi” (1967), ”Fântâna somnambulă” (1968), ”Istoria unei secunde” (1971), ”Repetabila povară” (1974), ”Pământul deocamdată” (1977), ”Manifest pentru sănătatea pământului” (1980), ”Iubiți-vă pe tunuri” (1981), ”Rezervația de zimbri” (1982), ”Totuși, iubirea” (1983), ”Viața mea e un roman” (1987), ”Sunt un om liber” (1989), ”Poezii cenzurate” (1990), ”Româniada” (1993), ”Front fără învingători” (1995), ”Infracțiunea de a fi” (1996), ”Tragedia națională. Sonete și alte poezii noi” (1997), ”Deromânizarea României” (1998), ”Cartea cărților de poezie” (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ”Până la capăt” (2002), ”Liber să sufăr” (2003), ”Din doi în doi” (2003), ”Antiprimăvara” (2005), ”Un om pe niște scări” (2006), ”De mamă și de foaie verde” (2006), ”Copaci fără pădure” (2006), ”Vagabonzi pe plaiul mioritic” (2007), ”Rugă pentru părinți” (a IV-a ediție, 2007), ”Încă viu” (2008), ”Libertatea de unică folosință” (2009). A scris și literatură pentru copii, proză fantastică (”Cărțile poștale ale morții”, 1970), reportaj (”De la Bârca la Viena și înapoi”, 1982).
A primit premii și distincții pentru poezie și activitate jurnalistică, dintre care menționăm: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural — clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură și Artă de la Chișinău (1994); Premiul pentru poezie al Centrului Internațional Ecumenic și al Băncii Religiilor (1995); Premiul Fundației Damian Ureche pentru poezie (1996); Premiul Fundației ”Niște țărani” — 1999; Diploma și Trofeul Fundației ”România 2000”, Premiul “Soarele de Aur”, în cadrul celei de-a XV-a Gale a Premiilor Revistei “Ambasador” de la Târgu Mureș (2008). Din 1994, a fost ales, mai mulți ani la rând, președinte al Congresului Spiritualității Românești, desfășurat la Băile Herculane.
În ultimul interviu acordat AGERPRES, la 17 iulie 2009, Adrian Păunescu declara: ”Eu nu aș fi vrut neapărat să împlinesc 66 de ani. Vroiam să o ia înapoi ceasornicul, să o ia înapoi calendarul, numai că nu se poate, și atunci, fatalmente, trec prin această încercare. 66 de ani înseamnă și mai multă tristețe, și mai multă responsabilitate, și mai multă speranță, pentru că eu sunt de ani și ani victima nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o țară a tuturor românilor din toate provinciile lor natale. (…) Ce era dacă eram numai poet? Care era substanța scrisului meu, să zicem așa, a operei mele? Nu era nimic. Era un vid coafat. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanentă relație cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind și, cum am zis despre Bob Dylan, ‘Și am murit trăind”’. (Mirabela Afronie)
