Program de lucru redus pentru angajaţii RATT
Conducerea Regiei de Transport din Timişoara a decis să revină la programul de opt ore de muncă pe zi. Hotărârea a fost luată în urma unui control efectuat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, la solicitarea mai multor vatmani şi şoferi s-au plâns de programul prelungit de muncă. Aceştia susţineau că sunt obligaţi să lucreze şi 12 ore pe zi, iar din această cauză siguranţa pasagerilor şi chiar a celorlalţi participanţi în trafic este pusă în pericol. Directorul ITM Timiş, Pavel Kassai, a declarat că nu au fost descoperite nereguli şi toţi angajaţii aveau semnate acte adiţionale, prin care se declarau de acord cu noul program de lucru.
Articol editat de Mirabela Afronie, 11 decembrie 2013, 06:44