Ascultă Radio România Reșița Live

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână din curtea locuinței sale, în municipiul Reșița.

Băiat de 14 ani, salvat după ce a căzut într-o fântână de 4 metri, la Reșița

Articol editat de Oana Nicolae, 15 octombrie 2026, 20:20

Incidentul s-a produs joi, 15 octombrie 2026, după ce mai multe pietre s-ar fi surpat peste minor în timp ce acesta încerca să curețe fântâna. Băiatul a fost scos la suprafață în stare de conștiență și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Băiatul ar fi intrat în fântână pentru a o curăța

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 17:30, cu privire la faptul că un minor a căzut într-o fântână.

Din primele verificări efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs în jurul orei 17:00. Băiatul ar fi intrat în fântâna aflată în curtea imobilului în care locuiește, pentru a o curăța. În acel moment mai multe pietre s-ar fi surpat peste el.

Intervenție de urgență a pompierilor din Reșița

La fața locului au intervenit salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de tip B2.

De asemenea, la intervenție au participat echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea pompierilor, băiatul se afla într-o fântână fără apă, cu o adâncime de aproximativ patru metri, fiind acoperit cu pământ până la nivelul brâului. În ciuda situației dificile, minorul era conștient.

Minorul a fost scos în viață și transportat la spital

Pompierii au folosit tehnici specifice de extragere și au acționat coordonat pentru a evita riscul unei noi surpări a pământului.

Intervenția s-a încheiat cu succes, băiatul fiind scos la suprafață în viață, conștient și cooperant.

După extragere, minorul a primit primele îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD. El a fost ulterior transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgențe din Reșița, pentru evaluări medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările

Polițiștii din Caraș-Severin continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Surse: ISU Caraş-Severin, IPJ Caraş-Severin; foto ilustrativă arhivă

 

Urmărește-ne și pe Google News

„Farfurii pentru viitor”, la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. Elevii învață despre alimentația sănătoasă și reducerea risipei alimentare
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 12:11

„Farfurii pentru viitor”, la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. Elevii învață despre alimentația sănătoasă și reducerea risipei alimentare

Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița organizează, în zilele de 15 și 16 octombrie, activitatea educativă „Farfurii pentru viitor...

„Farfurii pentru viitor”, la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița. Elevii învață despre alimentația sănătoasă și reducerea risipei alimentare
Autostrada A1 Margina – Holdea: stadiul lucrărilor a ajuns la 70%. Progrese importante la pasaje și viaducte
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 11:15

Autostrada A1 Margina – Holdea: stadiul lucrărilor a ajuns la 70%. Progrese importante la pasaje și viaducte

Lucrările la structurile de pe șantierul autostrăzii A1, pe sectorul Margina – Holdea, avansează, progresul fizic ajungând la aproximativ 70%....

Autostrada A1 Margina – Holdea: stadiul lucrărilor a ajuns la 70%. Progrese importante la pasaje și viaducte
Incendiul din Domogled: noi focare identificate cu dronele. DN 67D rămâne închis circulației
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 09:13

Incendiul din Domogled: noi focare identificate cu dronele. DN 67D rămâne închis circulației

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei continuă să fie monitorizat de pompieri, silvicultori și rangeri. În urma verificărilor...

Incendiul din Domogled: noi focare identificate cu dronele. DN 67D rămâne închis circulației
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Primăria continuă programul
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 08:31

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Primăria continuă programul

Primăria Municipiului Arad a amplasat 20 de căsuțe destinate pisicilor comunitare. Iniţiativa se desfăşoară în cadrul unui program care se...

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Primăria continuă programul
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 23:09

Primul workshop EduMED dedicat sănătăţii mamei şi copilului, la Reşiţa

Primul workshop din Caraș-Severin dedicat sănătății mamei și copilului, organizat de EduMED, a avut loc miercuri, 14 octombrie 2026, la Centrul...

Primul workshop EduMED dedicat sănătăţii mamei şi copilului, la Reşiţa
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 16:15

Arad: investiții de peste 33 de milioane de lei pentru modernizarea parcurilor Eminescu și Zsolt Török

Primăria Arad face noi pași pentru modernizarea Parcului Eminescu și reabilitarea Parcului Zsolt Török. Consiliul Local Municipal a aprobat, în...

Arad: investiții de peste 33 de milioane de lei pentru modernizarea parcurilor Eminescu și Zsolt Török
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 15:15

Regenerarea zonei Traian din Timișoara avansează. Aproape un sfert din pavajul din piatră naturală a fost montat

Lucrările de regenerare urbană a zonei Traian din Timișoara continuă în mai multe puncte ale cartierului istoric. În Piața Traian a fost...

Regenerarea zonei Traian din Timișoara avansează. Aproape un sfert din pavajul din piatră naturală a fost montat
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 14:25

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Caransebeș se pregătește pentru sezonul rece. 22 de beneficiari au fost reintegrați în comunitate

Centrul Rezidențial de Asistență și Reintegrare Socială pentru Persoane Fără Adăpost din Caransebeș are o capacitate de 45 de locuri și...

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Caransebeș se pregătește pentru sezonul rece. 22 de beneficiari au fost reintegrați în comunitate