Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Pelerinaj la Bocşa Vasiova de praznicul Sf. Prooroc Ilie

Rugăciunile vor începe marţi, 19 iulie de la ora 19.00 cu Slujba Privegherii oficiată de Preasfinţitul părinte Lucian Mic – Episcopul Caransebeşului împreună cu PS Emilian Lovişteanul – Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului alături de un sobor de preoţi.

Liturghiile vor continua toată noaptea în biserica mănăstirii şi vor fi celebrate în intervalul orar 23.00 – 09.30 cu Acatistul Sf. Prooroc Ilie, Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, Sfinţirea apei şi Taina Sf. Maslu urmate de Sfânta Liturghie Arhierească, a transmis pentru Radio Reşiţa părintele Ion Petrica.

Miercuri, 20 iulie, la praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Catedrala episcopală din Caransebeș își va sărbători cel de-al doilea hram. Locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, Catedrala episcopală din Caransebeş a primit la data de 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un al doilea hram, ocrotitorul acesteia devenind Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Numeroși credincioși din orașul de pe Timiș și Sebeș, dar și din împrejurimi, sunt așteptați în ziua pomenirii și cinstirii Sfântului Prooroc Ilie să participe la Sfânta Liturghie solemnă oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian.

Credincioșii Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” – Bocșa Vasiova, se vor bucura în ziua hramului de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Până la data de 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi l-a declarat ocrotitor al Banatului, în Banat era socotit ca ocrotitor Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. În acest context, multe din mănăstirile, schiturile și locașurile bisericești de tradiţie din Banat au ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.

De aceea Sfântul Ilie va fi serbat festiv şi la aşezămintele monahale, aflate pe cei doi munţi ce străjuiesc Banatul Montan. La Schitul de pe Muntele Mic şi la Schitul de pe Muntele Semenic, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian. În ambele locaşuri monahale, la primele ore ale dimineţii se va oficia Sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu.

Potrivit tradiţiei, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, rod nou de mere şi de struguri, nuci şi alune. Sf. Ilie este considerat şi patronul spiritual al apicultorilor, al aviatorilor şi energeticienilor români.

Sursa foto: episcopiacaransebesului.ro

Articol editat de Mirabela Afronie, 17 iulie 2016, 17:00 / actualizat: 18 iulie 2016, 18:48

(Hardy Cvoica)

Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea crește turismul intern. Stațiunea Băile Herculane, printre destinațiile avantajate
Actualitate duminică, 15 martie 2026, 09:03

Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea crește turismul intern. Stațiunea Băile Herculane, printre destinațiile avantajate

Conflictul din Orientul Mijlociu și creșterea prețului petrolului ar putea influența semnificativ piața turismului în perioada următoare....

Conflictul din Orientul Mijlociu ar putea crește turismul intern. Stațiunea Băile Herculane, printre destinațiile avantajate
Luna Plantării Arborilor 2026: startul oficial al campaniei de împăduriri din Caraș-Severin la Oţelu Roşu
Actualitate duminică, 15 martie 2026, 09:00

Luna Plantării Arborilor 2026: startul oficial al campaniei de împăduriri din Caraș-Severin la Oţelu Roşu

Regenerarea pădurilor reprezintă o prioritate importantă în județul Caraș-Severin, având ca obiectiv menținerea integrității și...

Luna Plantării Arborilor 2026: startul oficial al campaniei de împăduriri din Caraș-Severin la Oţelu Roşu
Poliția Caraș-Severin anchetează un transport ilegal de câini pentru export intracomunitar
Actualitate duminică, 15 martie 2026, 06:14

Poliția Caraș-Severin anchetează un transport ilegal de câini pentru export intracomunitar

Poliția Caraș-Severin anchetează un transport ilegal de câini pentru export intracomunitar. 27 de paptrupede ar fi trebuit să ajungă în...

Poliția Caraș-Severin anchetează un transport ilegal de câini pentru export intracomunitar
Timişoara suspendă temporar plata taxelor şi impozitelor locale
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 17:57

Timişoara suspendă temporar plata taxelor şi impozitelor locale

Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a anunțat suspendarea temporară a încasării taxelor și impozitelor locale, în perioada 13 martie...

Timişoara suspendă temporar plata taxelor şi impozitelor locale
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 17:43

Consiliul Județean Arad poate prelua Bazinul Delfinul, Sala Polivalentă și baza sportivă Abel

Bazinul Delfinul, Sala Polivalentă și baza sportivă Abel vor fi preluate de Consiliul Județean Arad după aprobarea unei ordonanțe de urgență....

Consiliul Județean Arad poate prelua Bazinul Delfinul, Sala Polivalentă și baza sportivă Abel
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 16:03

Vila Internaţional din Timişoara, fosta vilă a lui Ceauşescu, preluată de CJ Timiş

Vila Internaţional din Timişoara, fosta vilă a lui Ceauşescu, a fost preluată oficial de Consiliul Judeţean Timiş. Prețul exproprierii a fost...

Vila Internaţional din Timişoara, fosta vilă a lui Ceauşescu, preluată de CJ Timiş
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 13:24

Arad: tânăr de 25 de ani găsit decedat după ce a căzut de pe un bloc

Un tânăr de 25 de ani a fost găsit decedat după ce a căzut de pe un bloc în Arad. Cazul este cercetat de autorităţi. Sâmbătă, 14 martie...

Arad: tânăr de 25 de ani găsit decedat după ce a căzut de pe un bloc
Actualitate sâmbătă, 14 martie 2026, 12:16

Managerul Spitalului Județean Timișoara, prof. Dorel Săndesc, condamnat cu suspendare pentru ucidere din culpă după un accident rutier

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, prof. Dorel Săndesc, a fost condamnat de Judecătoria Timișoara la un...