Pe drumuri de munte… la Şopotul Nou!
Mare parte a comunelor din judeţul Caraş-Severin se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, mai ales cele situate în zonele montane izolate ale judeţului. Între aceste comunităţi se află şi comuna Şopotul Nou, de pe Valea Almăjului, unde conducerea administraţiei locale are în derulare, în prezent, o serie de lucrări pentru modernizarea drumurilor comunale. „Lucrăm la nişte tronsoane de drumuri comunale, prin OG Nr. 28, pe o lungime totală de 10,2 km. Două tronsoane se găsesc în satul Stăncilova şi câte unul pe Valea Roşie şi Valea Răchiţii”, ne-a precizat Păun Baba – primarul comunei Şopotul Nou.
Articol editat de Mirabela Afronie, 29 iulie 2016, 13:35
Lucrările la aceste drumuri cuprind terasamente, lărgirea părţii carosabile, pietruirea şi asfaltarea lor, precum şi construirea a două podeţe tubulare. „Finalizarea lucrărilor depinde de cum se mişcă firma constructoare şi depinde şi de banii pe care îi primim de la Ministerul Dezvoltării”, ne spune primarul. Cât priveşte necesitatea acestor drumuri, primarul Păun Baba ne explică : „Realizarea acestei investiţii înseamnă nişte condiţii ca să mergi pe un dum acceptabil, un drum comunal mult mai bun decât alte drumuri care sunt la noi în zonă!”
Paul-Sever SMADU