Se apropie tot mai mult perioada minivacanței de Paște și 1 Mai și unitățile turistice din stațiunea Băile Herculane sunt în toiul...
Reînființarea unui punct de lucru al Casei Județene de Pensii Caraș-Severin la Caransebeș, va deveni, în scurt timp, realitate. Solicitarea,...
Conform preşedintelui Federaţiei Române de Pescuit Sportiv, Ştefan Popescu, permisele de pescuit eliberate de ANPA în 2018 sunt valabile şi...
Biroul Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare membrii Grupului de Lucru Mixt pe probleme de Romi,...
Un accident teribil a avut loc duminică seară, 7 aprilie, în jurul orei 22:30, pe DN 79 la ieșirea din județul Arad. Șapte persoane au fost...
Biroul Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului organizează noi audienţe în teritoriu. Reşiţenii care consideră că au fost...
În vederea executării unor lucrări de mentenanță la rețeaua publică de distribuție a apei se va sista furnizarea acesteia în data de: 8...
Pe drumul spre Caransebeş, în zona localităţii Cornuţel-Banat, s-a dat foc la vegetaţia uscată în plină zi. Deşi interzise, arderile de...
Timp de şapte zile, de când a izbucnit primul incendiu în zona localităţii Eşelniţa, 66 de pompieri au acţionat cu 50 de saci...
Cei mai buni matematicieni din vestul țării şi-au testat în acest sfârșit de săptămână, la Reșița, cunoștiințele în cadrul...
UPDATE În ciuda eforturilor depuse de pompieri, turla bisericii s-a prăbuşit. Incendiul a fost lichidat, iar acum pompierii lucrează pentru...
Ultima etapă a Festivalului - concurs Lada cu zestre are loc astăzi, la Sânnicolau Mare. Categoria Laureaţi va avea concurenţii din...
Ziua Mondială a Sănătăţii a fost marcată în avans, de către Direcţia de Sănătate Publică din judeţul Caraş-Severin. Conducerea DSP...
UPDATE: Faţă de autorul infracţiunii de tentativă de omor, s-a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Poliţia...
După ce medicii au evaluat starea pompierului adus la Timişoara de la Drobeta Turnu Severin cu arsuri grave, pe 30 la sută din suprafaţa...
Primul concurs de Mountain Bike din România care s-a desfășurat "în două anotimpuri". Asociația Bike Attack din Reșița a introdus un nou...
Teatrul de Vest Reşiţa invită spectatorii duminică, 7 aprilie, de la ora 19, la Palatul Cultural din pentru a viziona spectacolul „39 de...
Odată cu venirea primăverii, calea ferată Oraviţa - Anina, numită şi Semeringul bănăţean este tot mai vizitat. Foarte mulţi...
Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că săptămâna viitoare va convoca consilierii locali pentru votarea bugetului local. Sumele de la...
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin are un nou preşedinte! Prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de...