Lucrările continuă la Doda

liceul traian doda
Lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii liceului Traian Doda din Caransebeș continuă. Firma din Lugoj, care a câștigat licitația, a reușit finalizarea fațadei imobilului, refăcut în verde și galben la fel ca și acum 100 de ani, ne-a declarat directorul liceului Felix Borceanu. De asemenea, la sala de sport se va schimba podeaua, se vor elimina unele elemente metalice nefolositoare, se vor repara spalierele și se vor amenaja două vestiare – față de unul existent până în prezent.
Curtea școlii va fi pavată, se va schimba gardul împrejmuitor, se vor renova grupurile sanitare și se vor înlocui geamurile cu unele din termopan la corpul B al clădirii. Valoarea investiției se ridică la 700 de mii de lei, ne-a precizat directorul unității școlare, Felix Borceanu. Lucrările sunt preconizate a se finaliza la începutul lunii octombrie, atunci când se va sărbători și centenarul școlii.

(Cornelia Vlaicu)

Cele mai citite

Related Articles