Hoți la pașapoarte

pasapoarte1 
Biroul Pașapoarte din municipiul Lugoj a fost călcat noaptea trecută de hoți, care au vandalizat atât birourile respective, cât și sediul unei firme de înmatriculări și clasele Școlii Populare de Artă. Hoții au operat după sfârșitul programului, aceștia fiind în curte la închiderea porții de acces în instituție, respectiv ora 21.00. Aflați în căutare de bani, infractorii au început cu birourile celor de la Pașapoarte, după care au spart sediul unei firme de înmatriculări și apoi clasa de pian din cadrul Școlii Populare de Artă. Din declarațiile celor care administrau birourile și clasele, hoții nu au furat nimic, doar au devastat zona. Clădirea Școlii Populare de Artă nu este supravegheată video, astfel că polițiștii trebuie să se bazeze, în căutarea hoților, doar pe dovezile și amprentele găsite la fața locului. 
(Ion Moldovan)

Cele mai citite

Related Articles