[FOTO] In memoriam,”Profesorul”Nae Ionescu-81 de ani de Veşnicie: „Omul este singurul animal care se poate rata”!

Motto: „Omul este singurul animal care se poate rata”.Nae Ionescu

Articol editat de Radio Resita, 14 martie 2021, 16:59 / actualizat: 14 martie 2021, 19:28

Despre elitele începutului de secol trecut se poate scrie cu admiraţie şi preţuire, fiindcă au pus bazele unei epoci româneşti bazate pe cultură recunoscută în toată lumea.

Astăzi, despre profesorul Nae Ionescu, cel care a fost  considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii despre care s-a scris la extreme. Dincolo de influienţa asupra tinerilor săi studenţi: Mircea Eliade, Constantin Noica sau chiar Mihail Sebastian, filosoful Nae Ionescu a propus un curent bazat pe valorile naţionale şi pe religia ortodoxă.

“Înainte de Renaștere, omul își cerea zilnic scuze în fața lui Dumnezeu pentru existența sa. După Renștere, Dumnezeu își cere scuze zilnic în fața omului pentru că există”, era convingerea ilustrului Profesor.

Nicolae C. Ionescu, cunoscut ca Nae Ionescu, s-a născut la Brăila în 1890 și a plecat în veşnicie pe 14   martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavranceala, la vârsta de doar 50 de ani.

 A fost filosof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filosofică a fost numită trăirism.

A urmat studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și îl cunoaște pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu din Brăila în ultimul an de studiu, se spune că pentru republicanism național. Termină studiile liceale la alt liceu.

Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul „Matei Basarab” din București. Colaborează la „Studii filosofice” sau la „Noua Revistă Română”.

 Pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, i se naște în luna iunie a anului 1918.

În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: „Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik” -„Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii”.

Revenit în țară în anul 1919, este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mânăstirea Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de Logică și Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru.

Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu lecția Funcțiunea epistemologică a iubirii.

A pus ,ca dascăl, bazele generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Alice Botez , Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Vasile Moisescu, Petre Pandrea,  fraţii Acterian,George Murnu etc.

Mircea Vulcănescu obişnuia să spună că în faţa cursurilor lui Nae Ionescu nu puteai să rămâi neutru. Important este cu ce riscuri unii dintre cei apropiaţi profesorului au rămas la întrepătrunderea dintre cultural şi religios. Unii au negat ultima dintre valori, închizându-se în propriul eu, cu speranţa deşartă a descoperirii unui liman spiritual care să suplinească gnoza mistică şi iubirea Divinului.

Departe de a fi încadrat şi plasat unui curent deja existent în epocă, „Nae Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul că a avut o atitudine justă faţă de toate evenimentele din România. N-a gândit însă just întotdeauna. Eu l-am preciat mai mult atitudinal, nu ideologic;nu-l prefer pe omul politic”, mărturisea  Petre Ţuţea despre un personaj atât de controversat.

Poate mai puţin cunoscută, Alice Botez a studiat logica şi filosofia, devenind studenta preferată a profesorului Nae Ionescu şi numărându-se printre discipolii acestuia .De altfel, Nae Ionescu a propus-o pe Alice Botez pentru o bursă în Germania, dar declanşarea războiului a făcut imposibilă materializarea acestui proiect.

În 1938, Alice Botez îşi lua licenţa în filosofie cu teza intitulată „Structura”, lucrare din care va publica fragmente în 1942, în primul număr al revistei „Izvoare de filosofie”, o culegere de texte şi de studii filosofice, îngrijită de Mircea Vulcănescu, de C. Noica şi de C. Floru. Devenind un nume recunoscut în mediile filosofice ale vremii, Alice Botez va face parte şi din colectivul de filosofi care a tipărit cele patru volume despre Metafizică şi Logică ale lui Nae Ionescu.

„Tot ceea ce este frumos, tot ceea ce este valoros, important, care este plin de sens vine doar din inimă.”Inteligența inimii creează poezie în viața ta, face ca pașii tăi să fie de dans, face viața ta o ocazie de bucurie, de celebrare. Îți dă umor și bună dispoziție. Te face capabil să iubești și să dăruiești. Aceasta este viața adevărată”, afirma Nae Ionescu.

Profesor universitar şi gazetar plin de fervoare, Nae Ionescu se distinge ca mentorul unei generaţii. Opera i-a fost interzisă după moartea sa de regimul comunist. El a rămas însă în conştiinţa contemporanilor şi a discipolilor săi, care i-au publicat postum opera.

Astfel, prin contribuţia acestora, Nae Ionescu a fost accesibil românilor din diaspora, fiind revelat, după decembrie 1989 şi românilor din ţară. Având în vedere că „Profesorul”,cum era numit, nu şi-a publicat opera, fapt ce ţinea de altfel de maniera sa de a fi şi de a gândi, ar fi fost imposibil că el să ne devină cunoscut, dacă opera sa nu ar fi fost cu adevărat valoroasă. Valoarea operei sale explica eforturile contemporanilor săi mai tineri de a-i publica şi organiza lucrările. Astfel se explica că deşi a fost trecut la index de regimul comunist, gândirea sa nu a fost uitată.

Discipolii săi au început să-i publice cursurile încă din 1941, la scurt timp după moartea sa. În acel an a apărut în ţară un numar festiv al revistei Pan, consacrat lui Nae Ionescu. Tot în 1941 se înfiinţează „Comitetul pentru tiparirea operei lui Nae Ionescu”, coordonat de Octav Onicescu, care va edita patru dintre cursurile „Profesorului”:Istoria logicei (1941), Metafizica  I, 1942, Logica, 1943 şi Metafizica II, 1944. Aceasta activitate va lua sfârşit în urma ordinului mareşalului Ion Antonescu.

După război apare la Freiburg în anul 1951, selecţia de articole „Convorbiri” autori fiind Mircea Eliade şi Gh. Racoveanu. În 1957 apare la Wiesbaden volumul „Îndreptar ortodox”, selecţie şi note de D. C. Amzar. În 1978 sunt reeditate la Paris, în colecţia Ethos, Logica şi Metafizica. În 1989 este reeditată, la Paris, „Istoria logicei”, iar în anul următor culegerea de articole realizată de Mircea Eliade, „Roza Vînturilor”, la editura omonimă.

După 1989, lucrările Profesorului sunt publicate în România.

Iubirile lui Nae Ionescu

Este cunoscut și pentru legăturile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu ,soția muzicianului George Enescu, Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea.

Cea mai intensă şi atipică relaţie a lui Nae Ionescu  a fost cea cu Maria Cantacuzino una dintre cele mai frumoase şi excentrice prinţese din istoria României ,soţia prinţului Mihai Cantacuzio, iubita şi, mai apoi, soţia compozitorului George Enescu şi confidenta Reginei Maria.

Când soţul Mariei Cantacuzino moare în 1928, într-un accident de maşină, nimic nu pare să mai stea în calea fericirii celor doi îndrăgostiţi. Maria Cantacuzino nu vrea să renunţe, însă, la titlul de prinţesă, după moartea soţului. Rămâne în casa Cantacuzino şi, după moartea prinţului, amenajează aici un salon de primire unde socializează lumea bună a Bucureştiului. Aici ajunge şi filosoful Nae Ionescu, un bărbat fermecător, vânat de damele din înalta societate, care o vrăjeşte pe prinţesă.

 „Gândea şi trăia absolutul, la aşa înălţimi şi în aşa adâncuri, că te lua adeseori ameţeala în preajma lui. (…} Avea aripi întunecate, sumbra şi nealterata frumuseţe a lui Lucifer, chiar şi mândira aceluia care, după ce l-a adorat pe Dumnezeu, se măsoară cu El şi îl sfidează“, îl descria Măruca pe filosoful Nae Ionescu în memorii.

Când Nae Ionescu a anunţat-o pe prinţesă că relaţia lor s-a terminat şi a părăsit-o pentru pianista Cella Delavrancea, Măruca a intrat în depresie. Pe 5 iulie 1933 a vrut să-şi dea foc şi şi-a turnat pe faţă acid sulfuric. În urma tenativei, a rămas cu o ”amintire” care o va urmări toată viaţa. Din cauza cicatricii de pe obrazul drept, prinţesa va purta până la finalul vieţii, în public, o pălărie cu voal. Vestea că Maria Cantacuzino a vrut să-şi pună capăt zilelor pentru iubirea lui Nae Ionescu a făcut înconjurul protipendadei bucureştene. A ajuns şi la urechile lui Enescu, care şi-a abandonat concertele din străinătate şi a revenit în ţară pentru a fi alături de cea pe care încă o mai iubea.

Doi ani i-a luat prinţesei recuperarea după gestul sinucigaş şi în tot acest timp Enescu a fost cel care a ajutat-o să îşi revină. El a fost cel care a internat-o pe prinţesă într-un Sanatoriu de boli nervoase de la Viena.

Măruca a rămas în istorie drept prinţesa nefericită şi neînţeleasă, iubită şi înşelată, instabilă emoţional, atrasă de spiritism şi magie. Singura verigă stabilă în triunghiurile amoroase în care a fost prinsă prinţesa Maria Cantacuzino a fost dragostea lui George Enescu, cel care i-a rămas alături până în ultima clipă a vieţii lui.

Din biografia lui Nae Ionescu fac parte şi cele două clădiri istorice existente și azi, amintite de către elevii săi în memoriile lor: Vila Marucăi Cantacuzino de la Sinaia, azi Muzeul „George Enescu” de la Cumpătu și „Vila de la Băneasa” ,azi sediul unei societății comerciale de pe Str. Ion-Ionescu de la Brad din București. Despre cea de a doua clădire se spune că ar fi primit-o în dar de la Nicolae Malaxa.

Cariera jurnalistică

Între anii 1911-1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la Noua Revistă Română, Petre Țuțea, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe articole și cronici.

În perioada 1919-1925, colaborează cu numeroase articole la revista Ideea europeană (director: Constantin Rădulescu Motru), alături de Tudor Vianu, Octav Onicescu, Dimitrie Gusti, Ștefan Nenițescu, Emanoil Bucuța, Cora Irineu, Mircea Florian.

În 1922, publică în Gazeta Matematică studiul Comentarii la un caz de intranziență a conceptelor matematice, pentru care obține Premiul de filosofie matematică, în anul 1923.

„Meseria de gazetar nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze al cui eşti – sau, vorba lui Caragiale – cu cine votezi. Că nu eşti al nimănui, decât al lui Dumnezeu şi al conştiinţei tale, asta nu poate înţelege nimeni”, definea Nae Ionescu jurnalismul.

Într-o lume guvernată de ipocrizie şi indiferenţă, să ne amintim de o astfel de personalitate care a marcat secolul XX, Nae Ionescu!

“Viața trăită cu mintea este o viață mecanică. Devii un robot – poate unul eficient; mașinile sunt mult mai eficiente ca oamenii. Când ești condus de minte poți câștiga mai bine și mai mult, dar nu vei mai fi viu. Poate vei avea un standard de trai mai bun, dar viața ta va fi seacă. Viața e vie numai când o trăiești cu inima” declara cel a cărui inimă a încetat să bată la vârsta de 50 de ani pe 14   martie 1940, acum 81 de ani în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea!

Epilog: „Inteligența e orgolioasă și rigidă. Ea vrea să se instituie nu numai în stăpân absolut, dar și în demiurg. Și greșește” .Nae Ionescu

Anca Bica Bălălău.

 Surse:(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 306-307); Wikipedia

.