deportati baragan

În urmă cu 70 de ani, în 18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea a germanilor din România în Uniunea Sovietica. Un număr de aproape 12800 de familii, din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Baragan, pe motiv că erau chiaburi.

A fost o acţiune de dislocare întreprinsă de regimul comunist, cu scopul de a reloca forţat în Câmpia Baraganului populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, în urma conflictului izbucnit între Stalin şi liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito.

Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă, sub directa supraveghere a activiştilor, miliţienilor şi securităţii. Oamenii credeau că se îndreaptă spre Siberia. S-au oprit însă în Bărăgan. Într-un fel, memoria este cea care a salvat deportaţii, ajutându-i să supravieţuiască.

„Bărăganul a fost Siberia noastră“, spun supravieţuitorii, fiindcă în Bărăgan au murit oameni fără să se fi eliberat de frică, altora durerea încă le tulbură instinctul şi toţi au trăit absurdul unei închisori în aer liber. Impulsul e normal şi nobil:„deportarea, înstrăinarea forţată şi ruperea legăturii sfinte cu pământul sunt nedreptăţi şi umilinţe care nu trebuie uitate niciodată”.

Ca în orice dramă, supliciul e programat în detaliu şi, după o săptămână în care au împărţit aceleaşi vagoane întunecate cu animalele, oamenii au găsit primele repere ale noii vieţi:un număr primit în gară, la coborâre, şi un ţăruş înfipt în pământ.

Acesta era Bărăganul, locul unde nimic, nici măcar sărăcia, nu avea hotare, unde apa avea miros de motorină, oamenii se îmbolnăveau de enterocolite, hepatite şi febră tifoidă, iar şobolanii mâncau orice. Vara Bărăganului topea şi pietrele şi, când crivăţul viscolea zăpada, cu iarna nu era de glumă. Aici, în bordeie umede, destinul se va rescrie pentru „duşmanii“ de clasă.

Deportaţii au fost lăsaţi în Câmpia Bărăganului sub cerul liber, cu interdicţia de a se deplasa mai departe de 15 kilometri.

Despre condiţiile în care miile de deportaţi erau nevoiţi să trăiască, iată ce spun notele de informare ale Securităţii:«În problema apei de băut, se resimte lipsa de apă şi nu s-au amenajat butoaiele cu capace şi cana pentru a se evita infectarea apei. S-au găsit viermi în apa din butoaie.»

Lupta pentru supravieţuire avea să înceapă încă din prima zi de Bărăgan. Primul adăpost a fost între două dulapuri acoperite cu o pătură sau, pur şi simplu, sub căruţe. Spiritul de solidaritate creştea proporţional cu starea de frică şi supărare. Deportaţii, chiar dacă în majoritatea lor erau ţărani, au înţeles destul de repede că sunt victime ale politicii comuniste.

Azvârliţi în câmp, prima grijă a fost să-şi construiască un acoperiş mai sigur, un fel de colibe înjghebate din te miri ce. Prima etapă de adaptare a deportaţilor, în noile condiţii de viaţă, a început prin construirea bordeielor, locuinţe ale sărăciei.

Verificarea inventarului uman dislocat nu era departe de apelul zilnic practicat în penitenciare. Supravegherea şi evidenţa populaţiei n-au încetat până în ultima zi.

Drumurile, gările şi trenurile erau patrulate de miliţie şi armată, care aveau ordin de a legitima populaţia din zona satelor noi. Evadarea era aproape imposibilă. Adaptarea a fost dureroasă şi nu s-a încheiat niciodată.

Abia în 1956 deportaţii s-au întors în locurile natale, dar bunurile confiscate atunci nu au mai fost returnate. Este o pagină de istorie ce nu trebuie uitată –este de părere preşedintele asociaţiei deportaţilor în Bărăgan din Caraş-Severin, Cornelia Fetea.

Preşedintele Asociaţiei Deportaţilor în Bărăgan din Caraş-Severin, Cornelia Fetea, pentru Radio Reşiţa:

Şi în acest an vor avea loc comemorări ale evenimentului în mai multe localităţi din Caraş-Severin.

paginare invitatie deportati 70 ani

Organizatori principali:

Asociația Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii din România, Filiala Caraș-Severin, președinte Cornelia Fetea

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, președinte Erwin Josef Țigla

Parteneri:

Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin

Consiliul Județean Caraș-Severin

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Caransebeș

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș

Muzeul Banatului Montan, Reșița

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin

Primăria și Consiliul Local Reșița

Primăria și Consiliul Local Bocșa

Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă

Primăria și Consiliul Local Oravița

Centrul Cultural și Complexul Muzeal „Teatrul Vechi Mihai Eminescu” Oravița

Casa de Cultură „George Motoia Craiu” Oravița

Casa de Cultură Moldova Nouă

Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa

Episcopia Ortodoxă a Caransebeșului

Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara prin Protopopiatul Socol

Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj

Dieceza Romano-Catolică de Timișoara

Uniunea Sârbilor din România, Filialele din județul Caraș-Severin

Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Filiala zonală Banat Sud

Logo: Bogdan Piperiu

Sursa foto: tvr.ro