Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] De Ziua Internațională a Poeziei 14 poeți și 12 limbi europene pentru o „Europă a poeziei”!

„Am să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta. Eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie. Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului”,  mărturisea poetul necuvintelor,Nichita Stănescu.

[FOTO-AUDIO] De Ziua Internațională a Poeziei 14 poeți și 12 limbi europene pentru o „Europă a poeziei”!

Articol editat de Radio Resita, 20 martie 2021, 22:00

Se spune că Poezia apare când emoția și-a găsit gândul și gândul și-a descoperit cuvintele și din acest motiv trebuia înființată și o zi a poeziei… „Ziua Internațională a Poeziei” este serbată  pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Pandemia trece mai ușor cu poezie, motiv pentru care  „Ziua Mondială a Poeziei”se punctează  printr-un eveniment organizat de clusterul EUNIC Roma –European Union National Institutes for Culture-, rețeaua institutelor culturale internaționale din cadrul Uniunii Europene.

Ediția din acest an, dedicată lui Dante Alighieri, se va desfășura în mediul online, respectând astfel măsurile sanitare impuse în contextul actualei pandemii.

Începând cu data de 14 martie, timp de șapte zile consecutiv de la ora 18:00, pagina de Facebook EUNIC Roma  publică un adevărat maraton de poezii, în grupaje de intervenții programate și contribuții video oferite de autori care vor recita în limba originală poeziile propuse. Toate creațiile beneficiază și de traducere în limba italiană.

Duminică 21 martie, începând cu aceeași oră, 18:00, pe pagina de Facebook a clusterului @EUNICRoma și paginile reprezenanțelor culturale partenere, printre care și Accademia di Romania in Roma, precum și pe canalul YouTube al EUNICRoma, vor fi publicate poeziile dedicate lui Dante Alighieri de către cei 14 poeți europeni, recitate în limba originală și subtitrate în limba italiană: 14 poeți și 12 limbi europene pentru o „Europă a poeziei”.

Evenimentul va fi moderat de jurnalistul și profesorul Marco Dotti, iar montajul video dedicat lui Dante va fi prezentat de Maria Ida Gaeta, secretar general al Comitetului Național pentru sărbătorirea a 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri. Ediția din acest an este dedicată marelui poet care va fi celebrat de scriitorii și poeții italieni și internaționali, ca o mărturie a valorii universale și a perpetuei actualități a gândirii și a poeticii sale.

Participă la ediția din acest an a „Zilei Mondiale a Poeziei”: Barbara PUMHÖSEL pentru Austria, Rumen IVANČEV pentru Bulgaria, Kateřina RUDČENKOVÁ pentru Republica Cehă, Christine D’HAEN pentru Belgia, Jan WAGNER pentru Germania, Nicola BULTRINI pentru Italia, Agnė ŽAGRAKALYTĖ pentru Lituania, Pedro EIRAS pentru Portugalia, Octavian SOVIANY pentru România, Ján ZAMBOR pentru Slovacia, Brane SENEGAČNIK pentru Slovenia, Juan Antonio GONZÁLEZ IGLESIAS pentru Spania, Andrea BIANCHETTI pentru Elveția, János LACKFI pentru Ungaria, menționează Observator Cultural.

Cu acest prilej ne-am bucurat de amabilitatea poetei, romancierei  și traducătoarei din limbile germană și suedeză, Nora Iuga,  într-o zi a poeziei și a poeților și a poveștilor… Cu umor și rafinament, Nora Iuga, pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino, ne-a făcut mărturisiri frumoase ca o poezie, ca o căutare a silabelor care pot distruge barierele a ceea ce nu știm si a ceea ce nu putem ști:

„Eu nu mi-am dorit să fiu scriitoare sau poetă. Eu mi-am dorit să fiu artistă pe scenă, am vrut să fiu actriță”.

Oamenii care nu dansează, nu citesc, nu ascultă muzică sunt triști?

„Sunt îngrozitori de bătrâni, sunt uscați. Eu am impresia că civilizația spre care ne îndreptămși ne înfundăm tot mai mult și tehnologia care ne robotizează, ne ucide emoția, sufletul, fugim de sentimente, ni se par rușinoase. Ne este rușine să fim sentimentali. Asta ne distruge pentru că nu mai consonăm cu natura noastră umană.În momentul în care scriu mă las pradă inspirației și nu mă gândesc absolut la nimic, nici la ceea ce aș vrea să scriu.Uneori îmi iese minunat, alteori, mă rog, nu se înțelege pentru că numai eu știu ce-am vrut să spun acolo.Dar nu pot să neg că de obicei sunt deschisă în fața publicului, că de multe ori scriu și mă întreb dacă o să-i placă cititorului virtual. Am o cochetărie cu cititorul în timp ce scriu”.

Ați  avut profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Cum le purtați amintirea?

„Da! În special față de George Călinescu am cea mai mare admirație. Nu pentru că nu am fi avut minți poate și mai strălucite decât Călinescu, dar George Călinescu a fost profesorul meu de poezie. Dacă nu-l aveam profesor eu nu deveneam poetă, pentru că era total atipic și ieșit din comun, un cabotin, se juca, nu-i păsa că arată ca un clown sau că face strâmbături și asta incită artistul foarte mult. Lui îi datorez poezia ”!

Nora Iuga este  un artist a cărei poezie este despre despre natura curcubeelor care colorează aripi de fluturi, pentru că poezia este o stare de spirit, este  o prietenie durabilă.

  Nora Iuga a primit din partea  Președintelui României decoraţia «Steaua României», ca semn al recunoaşterii meritelor culturale în calitate de  poetă, prozatoare şi  traducătoare.

Epilog: „Poetul ca şi soldatul nu are viaţă  personală. El ridică  în cleştii circonvoluţiunilor lui sentimentele furnicii şi le apropie, le apropie de ochi până  când le face una cu propriul său ochi”.Nichita Stănescu

Anca Bica Bălălău

Nota Redactiei:

Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Primele manifestări dedicate “Zilei internaţionale a poeziei”, în România, sunt legate de Fundaţia Culturală „Orient Latin” şi de Asociaţia Culturală ADSUM, care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Spectacolele Asociaţiei Culturale ADSUM încep la Palatul Şuţu, iar anii următori manifestările capătă amploare, fiind găzduite de Biblioteca Naţională a României şi Palatul Naţional al Copiilor.

După anul 2009, ideea de a organiza manifestări dedicate “Zilei Internaţionale a Poeziei” este preluată de tot mai multe asociaţii culturale, ligi şi alte societăţi ale scriitorilor din România.

 

Se pregătește construirea unei parcări multietajate la Spitalul Județean Timişoara
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 14:26

Se pregătește construirea unei parcări multietajate la Spitalul Județean Timişoara

Primăria Municipiului Timișoara pregătește un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș pentru construirea unei parcări multietajate în zona...

Se pregătește construirea unei parcări multietajate la Spitalul Județean Timişoara
Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Reșița, pe Secția Psihiatrie. 16 pacienți evacuați și o pacientă rănită
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 10:02

Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Reșița, pe Secția Psihiatrie. 16 pacienți evacuați și o pacientă rănită

Un incendiu a izbucnit marți dimineață, 27 octombrie 2026, la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Reșița, situată în...

Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Reșița, pe Secția Psihiatrie. 16 pacienți evacuați și o pacientă rănită
Spitalul Județean de Urgență Reșița montează covoare tactile pentru persoanele nevăzătoare
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:31

Spitalul Județean de Urgență Reșița montează covoare tactile pentru persoanele nevăzătoare

Spitalul Județean de Urgență Reșița a început montarea covoarelor tactile de orientare și avertizare pentru persoanele nevăzătoare și cele...

Spitalul Județean de Urgență Reșița montează covoare tactile pentru persoanele nevăzătoare
Val de infracțiuni rutiere în Caraș-Severin
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:25

Val de infracțiuni rutiere în Caraș-Severin

Mai multe cazuri de încălcare a legislației rutiere au fost constatate de polițiștii din Caraș-Severin în perioada 24–26 octombrie 2026. Un...

Val de infracțiuni rutiere în Caraș-Severin
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:00

Ioan Boba, șeful Secției Drumuri Naționale Caransebeș: „Pentru o iarnă normală suntem pregătiți”

Secția Drumuri Naționale Caransebeș și-a pregătit planul operativ pentru sezonul rece 2026-2027, cu stocuri de materiale antiderapante, utilaje...

Ioan Boba, șeful Secției Drumuri Naționale Caransebeș: „Pentru o iarnă normală suntem pregătiți”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:59

Șofer prins cu 207 km/h în Timiș, pe un drum cu limita de 70 km/h

Un șofer în vârstă de 41 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri din județul Timiș circulând cu 207 km/h pe DN 59/E70, între...

Șofer prins cu 207 km/h în Timiș, pe un drum cu limita de 70 km/h
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:54

Poliţiştii din Caraş-Severin: peste 400 de sancţiuni şi amenzi de 190.000 de lei în weekend

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin au desfășurat, în perioada 23–25 octombrie 2026, acțiuni...

Poliţiştii din Caraş-Severin: peste 400 de sancţiuni şi amenzi de 190.000 de lei în weekend
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 15:20

Aeroportul Timișoara suspendă zborurile între 2 și 22 noiembrie 2026. Wizz Air mută temporar cursele la Arad

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara va suspenda zborurile în perioada 2–22 noiembrie 2026, pentru efectuarea unor lucrări...

Aeroportul Timișoara suspendă zborurile între 2 și 22 noiembrie 2026. Wizz Air mută temporar cursele la Arad