[FOTO] La Caransebeş istoria iese la lumină !

Motto: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.”  Nicolae Iorga

Articol editat de Radio Resita, 18 august 2017, 08:33

Caransebeș, în maghiară Karánsebes, în germană Karansebesch, este municipiul  din Banatul de Munte format din localitățile componente Caransebeș și Jupa. În Evul Mediu până în secolul al XVI-lea Caransebeșul a fost centrul politic al unui district românesc care se bucura de autonomie și istorie proprie. Se află la confluența râurilor Timiș și Sebeș, ultimul curgând din Munții Țarcu. În vest, se află în contact direct cu Munții Banatului. Este un important nod feroviar, fiind localizat la aproximativ 40 km depărtare de Reșița, 21 km de Oțelu Roșu, 70 km de Hațeg și în jur de 25 km depărtare de stațiunea de schi Muntele Mic, aflată în Munții Țarcu.

Cu o zestre istorică aparte, municipiul de pe Timiș și Sebeș își poartă cu mândrie trecutul clădindu-și viitorul printr-un prezent frumos, mai ales că  evenimentele istorice de la sfârşitul anului 1918, ce  l-au găsit pe Miron Cristea în scaunul episcopal de la Caransebeş, îi dau șansa orașului să  poarte cu onoare distincția. Primul Patriarh al României, Miron Cristea, patriarhul eminescolog, deoarece a fost primul român care și-a susținut doctoratul cu  teză intitulată- „Eminescu, viaţa şi opera. Studiu asupra unor creaţii mai noi din literatura română“, iar  în cuprinsul ei poetul a fost numit pentru prima dată „luceafărul poeziei româneşti“, pune Caransebeșul pe harta localităților alese ale țării.

Istoria este nisipul care rămâne în clepsidra timpului și destinului unui popor.

Întâmplător sau nu, mai degrabă în sprijinul celor afirmate mai sus, în această perioadă la  Caransebeș  s-a descoperit un vechi cimitir medieval cu osemintele a peste 20 de persoane, toate înmormântate cu capul la răsărit ceea ce dovedește trecutul creștin al orașului de pe Timiș și Sebeș.

Directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș dr. Adrian Ardeț, ne-a declarat:

“În urma unei cereri venite din partea unei familii care a redobândit terenul și casa ce au fost demolate la sfârșitul anilor 1980, respectiva familie a cerut descăracarea de sarcină arheologică în vederea amplasării unei terase pe piloni în zona centrală a municipiului Caransebeș.Bineînțales că am făcut toate demersurile arheologice la București, în vederea solicitării autorizației de cercetare arheologică preventivă, pentru că la sfârșitul anilor ’80 în zona centrală, mai precis în 1987, a fost inițiat un proiect ce prevedea modernizarea orașului Caransebeș și toată zona din Centrul Istoric al municipiului să fie demolată și să poată fi făcută legătura cu un cartier aflat în nordul orașului, Pipirig, unde se dorea construit un bulevard de blocuri. Faptul că în anul 1987 au fost descoperite fundațiIle Bisericii Medievale a făcut ca aceste lucrări să fie oprite în Centrul Istoric al orașului Caransebeș. La vremea respectivă lucrările de cercetare arheologică au fost inițiate de fostul director al muzeului din Caransebeș, respectiv domnul doctor Petru Bona, care a reușit să identifice fundațiile Bisericii Medievale și să oprească demolarea ruinelor Bisericii cât și a zonei din apropiere.În apropierea Bisericii Medievale, după Revoluție, au fost construite actuala Catedrală Episcopală și o serie de apartamente care astăzi se găsesc în zona centrală a municipiului Caransebeș. Noi în luna mai am început cercetările arheologice preventive în fundațiile clădirilor care au mai rămas nedistruse la finalul anilor 1980.La Biserica Medievală nu am făcut decât analize, iar cercetările pe care le facem de trei luni de zile în locurile unde putem avea acces, am reușit să identificăm o bună parte din istoria medievală și modernă a orașului Caransebeș.În primul rând am reușit să descoperim cimitirul medieval în apropierea Bisericii Medievale. Această biserică a fost construită în etape:prima etapă reprezintă o perioadă timpurie, respectiv secolele XIII-XIV, a doua etapă secolele XV-XVI, când se adaugă pronaosul și sacristia.În primă fază biserica este înscrisă în tipul de Biserici Bizantine urmând ca pe parcursul secolelor XV și XVI, ca urmare a reformei religioase, această Biserică să fi fost folosită ca Biserică Franciscană. Cimitirul a rămas în continuare, până la 1690, cimitirul orașului medieval al Caransebeșului. Toți morții sunt îngropați din secolul al XIII-lea și până în secolul al XVI-lea cu capul spre răsărit.Inventarul este foarte slab, foarte puțin material am reușit să recuperăm, nu este cimitir de mănăstire, este un cimitir al orașului, sunt îngropați copii, femei, bătrâni, tineri, toți morții sunt orientați spre răsărit. Asta presupune că în  orașul Caransebeș, chiar dacă Biserica a avut unele transformări care sunt normale, cimitirul și populația majoritar românească să-și impună punctul de vedere. Am reușit să descoperim momentul când această Biserică și cimitirul nu au mai fost folosite, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în momentul în care austriecii au venit din Transilvania și au încercat să ocupe Banatul, fapt ce-a determinat abandonarea Bisericii Medievale  și a cimitirului. După pacea de la 1699 rămâne orașul în continuare sub ocupație turcească.După 1718, Banatul trece în administrația habsburgică și se construiește noua Biserică Franciscană în centrul orașului Caransebeș care este și astăzi, Biserica Romano-Catolică. Biserica veche este abandonată și astfel am reușit să descoperim întreaga evoluție de la 1718 până în zilele noastre, am reușit să descoperim urmele ultimei invazii turcești de la 1788 și inclusiv groapa comună ce a fost făcută la ultima invazie turcească.

În ceea ce privește soarta acestor monumente urmează ca noi să propunem Comisiei Naționale de Arheologie, la sfârșitul acestei luni, ca fundațiile  să rămână, să nu fie distruse, urmând ca proprietarii să se preocupe de ele pentru a putea fi vizitate.În ceea ce privește soarta scheletelor descoperite de noi, vă pot spune că o parte dintre ele vor fi luate pentru analize la muzeu, iar o altă parte reînhumate în Cimitirul Sfântul Ioan Botezătorul din Caransebeș”.   

Dacă oamenii obişnuiesc să scrie în marmură evenimentele neplăcute, iar numele celor ce fac bine, în colb, să nu uităm că istoria este nisipul care rămâne în clepsidra timpului și destinului unui popor.

Epilog: „Slăvind ce-a fost, amintirea ni-e mai scumpă”.William Shakespeare

Anca Bica Bălălău