Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță
Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță
Articol editat de Casandra Silitra, 22 septembrie 2026, 16:15
Exerciții de pregătire cu muniție de război sunt programate în perioada 28–29 septembrie 2026. Tragerile au loc în localitatea Măcești, aparținând de orașul Moldova Nouă.
Activitățile vor avea loc între orele 09:00 și 14:00, în poligonul de trageri din localitate. Acestea sunt organizate în cadrul programului de pregătire al Sectorului Poliției de Frontieră Moldova Veche.
Pășunatul, interzis în zona poligonului
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a exercițiilor, pășunatul în zona poligonului va fi interzis pe durata intervalului în care se desfășoară tragerile.
Polițiștii de frontieră vor fi prezenți în teren și vor informa și îndruma persoanele care se află în apropierea zonei, în funcție de situație.
Exerciții planificate și măsuri de siguranță
Potrivit informațiilor transmise de Primăria Moldova Nouă, este vorba despre o activitate de instruire planificată, pentru care au fost stabilite măsuri specifice de siguranță și delimitare a zonei.
Autoritățile recomandă respectarea indicațiilor personalului prezent la fața locului pe întreaga perioadă a exercițiilor.
Urmărește-ne și pe Google News