Un polițist din Caraș-Severin a fost implicat într-un scandal în toiul nopții
În jurul orei 00.11, un bărbat a sesizat prin apel SNUAU 112 că un polițist din Caraș-Severin transportă lemne furate. În cursul nopții, trei bărbați din Cărbunari au observat circulând pe raza localității o autoutilitară încărcată cu material lemnos. Aceasta era urmată de un autoturism, condus de un polițist de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă, ce se afla în timpul liber.

Articol editat de Sebastian Dragomir, 18 iunie 2025, 15:28
Bărbatul care conducea autoutilitara, altul decât polițiștul, a parcat-o în curtea unei locuințe. Ulterior, între polițistul aflat în timpul liber și cei 3 bărbați a izbucnit un conflict spontan, aceștia fiind agresați fizic.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Caraș-Severin a dispus cercetări prin Compartimentul Control Intern
Polițiștii s-a deplasat la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
„Instituţia noastră se delimitează ferm de astfel de comportamente şi este prima interesată în clarificarea tuturor împrejurărilor. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse cu celeritate toate măsurile legale ce se impun în acest caz și vor fi comunicate public aspectele de interes”.
În cauză se efectuează cercetări de către procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. La dispoziția procurorului vor fi puse toate informațiile solicitate pe timpul anchetei, se arată într-un comunicat al Poliției din Caraș-Severin.
Urmărește-ne și pe Google News