Ascultă Radio România Reșița Live

Competiţia naţională de descarcerare şi prim ajutor calificat şi-a desemnat câştigătorii

Pompieri din 5 județe s-au întrecut, timp de două zile, la Caransebeș, în cadrul Competiției naționale de descarcerare și prim ajutor calificat, faza a II-a zonală. La competiție au participat echipele reprezentative din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Alba, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Competiţia naţională de descarcerare şi prim ajutor calificat şi-a desemnat câştigătorii

Articol editat de Oana Nicolae, 29 mai 2024, 19:00


În cadrul celor două probe de concurs, pentru rezolvarea situațiilor create în baza unor scenarii complexe, membrii echipajelor de intervenție și-au demonstrat deprinderile și abilitățile privind manevrele de descarcerare și acordare prim ajutor calificat.
Clasament la proba ”descarcerarea din vehicule”
Locul I: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba
Locul al II-lea: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al județului Arad
Locul al III-lea: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș


Clasament la proba ”acordarea primului ajutor calificat”:
Locul I: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba
Locul al II-lea: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Semenic” al județului Caraș-Severin
Locul al III-lea: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Vasile Goldiș” al județului Arad


Cea mai bună echipă de servanți: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba
Cea mai bună echipă de paramedici: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba
Cel mai bun comandant de echipaj: Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba

Felicitări tuturor participanților și mult succes echipei calificate la faza națională!

Sursă: ISU Caraş-Severin

Protest spontan al angajaților din Finanțele Publice Caraș-Severin. Joi va fi „Ziua fără finanțist”
Actualitate joi, 4 iunie 2026, 07:48

Protest spontan al angajaților din Finanțele Publice Caraș-Severin. Joi va fi „Ziua fără finanțist”

Angajații din finanțele publice din Caraș-Severin s-au alăturat colegilor din țară și au întrerupt lucrul, miercuri, 3 iunie,  în a doua...

Protest spontan al angajaților din Finanțele Publice Caraș-Severin. Joi va fi „Ziua fără finanțist”
Consultații gratuite pentru verificarea alunițelor suspecte la Spitalul Municipal din Lugoj. Campania se desfășoară până la 1 august
Actualitate joi, 4 iunie 2026, 07:35

Consultații gratuite pentru verificarea alunițelor suspecte la Spitalul Municipal din Lugoj. Campania se desfășoară până la 1 august

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj se alătură campaniei naționale „Zilele Protecției Solare”. Este o inițiativă dedicată...

Consultații gratuite pentru verificarea alunițelor suspecte la Spitalul Municipal din Lugoj. Campania se desfășoară până la 1 august
Femeie de 27 de ani, înjunghiată într-o societate comercială din Timișoara
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 18:00

Femeie de 27 de ani, înjunghiată într-o societate comercială din Timișoara

Poliția a intervenit după un apel la 112   Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, incidentul a fost...

Femeie de 27 de ani, înjunghiată într-o societate comercială din Timișoara
SOCS-aproape 5 milioane de lei pentru integrarea pe piața muncii a peste 300 de cărășeni
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 16:14

SOCS-aproape 5 milioane de lei pentru integrarea pe piața muncii a peste 300 de cărășeni

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din județul Caraș-Severin beneficiază de servicii integrate de ocupare, consiliere...

SOCS-aproape 5 milioane de lei pentru integrarea pe piața muncii a peste 300 de cărășeni
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 16:00

Zilele Absolventului 2026 la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița. Emoții, amintiri și noi începuturi pentru Promoția 149

  Peste 70 de absolvenți și-au luat rămas-bun de la anii de liceu În cadrul ceremoniei, 72 de elevi ai claselor a XII-a au încheiat oficial...

Zilele Absolventului 2026 la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” din Reșița. Emoții, amintiri și noi începuturi pentru Promoția 149
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 14:59

Cinci ani de RoBike Valley: peste 36.000 de oameni au urcat pe bicicletă în vestul țării

Ziua Mondială a Bicicletei și Ziua Națională a Bicicletei au fost marcate anul acesta de programul regional RoBike Valley printr-un bilanț...

Cinci ani de RoBike Valley: peste 36.000 de oameni au urcat pe bicicletă în vestul țării
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 12:37

Ciocan de marcat falsificat la Rusca Montană. Arbori marcați ilegal pentru tăiere, prejudiciu estimat la 78.000 de lei

Un nou caz de fraudă în domeniul silvic a fost descoperit de Garda Forestieră Timișoara.  Neregulile au fost descoperite in comuna Rusca...

Ciocan de marcat falsificat la Rusca Montană. Arbori marcați ilegal pentru tăiere, prejudiciu estimat la 78.000 de lei
Actualitate miercuri, 3 iunie 2026, 09:11

Tragedie la Oravița: un motociclist și-a pierdut viața în urma unei coliziuni cu un autoturism

Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în seara zilei de 2 iunie 2026. Accidentul a avut loc pe...

Tragedie la Oravița: un motociclist și-a pierdut viața în urma unei coliziuni cu un autoturism