Ascultă Radio România Reșița Live

Caravana de Prevenţie şi Consiliere a pornit la drum! Startul s-a dat la Reşiţa

Sala de ședințe a Palatului Administrativ din Reşiţa a găzduit astăzi, 9 aprilie, prima întâlnire din cadrul programului Caravana de Prevenție și Consiliere, la care, alături de prefectul județului, Cristian Gâfu, au participat oficiali ai ANPC și operatori economici.

Caravana de Prevenţie şi Consiliere a pornit la drum! Startul s-a dat la Reşiţa

Articol editat de Vali Hora, 9 aprilie 2021, 19:54

Reuniunea, găzduită de Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin, a avut ca scop prezentarea celor mai recente prevederi ale legii, în ceea ce privește drepturile consumatorilor, în condiții de pandemie, precum și informarea agențior economici cu privire la regulile la care aceștia trebuie să se alinieze, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale, în care se intensifică puternic activitatea comercială.

La  acțiune au participat operatori economici din Caraș Severin atât din zona de cazare/primire turistică, cât și din zona de alimentație publică.

Claudiu Dolot, președintele ANPC, a apreciat că este esential să se îmbine activitatea de consiliere și prevenție cu cea de control și supraveghere a pieței, în beneficiul consumatorilor și s-a arătat bucuros că primul pas al acestei acțiuni se face în județul nostru, urmând că această inițiativă  să continue în zilele următoare și în alte zone ale țării.

 Prefectul Cristian Gâfu a subliniat că această întâlnire a avut ca scop prevenirea și informarea agenților economici referitor la măsurile și regulile în vigoare, pentru ca aceștia să știe foarte clar ce au de făcut, evitând în acest mod eventualele sancțiuni pentru nerespectarea normelor de protecție epidemiologice. Totodată, prefectul a reamintit că toate acțiunile de acest gen au ca scop final asigurarea unor condiții optime de protecție pentru consumatori, protejarea cetățeanului fiind țelul suprem al tuturor instituțiilor statului în contextul pandemiei de COVID-19.

De asemenea, Cristian Gâfu, a apreciat că dacă se vor respecta regulile în vigoare, cetățenii vor putea celebra Sărbătorile Pascale  în condiții mai relaxate, acesta fiind un prim pas spre întoarcerea la normalitate.

foto: Instituţia Prefectului – CS

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 08:00

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice Locuitorii orașului Anina sunt invitați să...

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice
Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 20:35

Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026

Consiliul Județean Timiș anunță că tinerii interesați de obținerea unei locuințe ANL destinate închirierii pot depune în continuare cereri...

Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026
Bărbat reținut după ce ar fi agresat un pasager într-un tramvai din Reșița
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:46

Bărbat reținut după ce ar fi agresat un pasager într-un tramvai din Reșița

Un bărbat de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Reșița. Acesta este cercetat pentru lovire sau alte violențe. Este...

Bărbat reținut după ce ar fi agresat un pasager într-un tramvai din Reșița
Reșița atrage familiile înapoi: copii reveniți din străinătate, tot mai prezenți în școlile din municipiu
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:41

Reșița atrage familiile înapoi: copii reveniți din străinătate, tot mai prezenți în școlile din municipiu

Un fenomen tot mai vizibil prinde contur în Caraș-Severin: familii care au locuit ani la rând în străinătate sau în marile orașe din România...

Reșița atrage familiile înapoi: copii reveniți din străinătate, tot mai prezenți în școlile din municipiu
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:09

Pacienții cu cancer așteaptă săptămâni bune pentru un pat la paliaţie. OncoHelp Timișoara vine cu soluţii: extinderea compartimentului de îngrijiri paliative

Tot mai mulți pacienți cu cancer au nevoie de îngrijiri paliative, însă numărul locurilor disponibile rămâne insuficient în vestul ţării....

Pacienții cu cancer așteaptă săptămâni bune pentru un pat la paliaţie. OncoHelp Timișoara vine cu soluţii: extinderea compartimentului de îngrijiri paliative
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 16:15

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță Exerciții de pregătire cu muniție de...

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:22

DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane rămâne închis

DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane rămâne închis marți, 22 septembrie 2026, după incendiul de vegetație izbucnit luni în zonă....

DN 67D Valea Cernei – Băile Herculane rămâne închis
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:15

Primăria Timișoara propune parteneriat cu Liga AC pentru UniHack 2026. Studenții vor lucra cu date ale municipalității pentru soluții de mobilitate

Primăria Timișoara propune un parteneriat cu Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare pentru organizarea ediției a VIII-a...

Primăria Timișoara propune parteneriat cu Liga AC pentru UniHack 2026. Studenții vor lucra cu date ale municipalității pentru soluții de mobilitate