Cadavru carbonizat într-o fabrică

Cadavrul carbonizat al unui bărbat, de 38 de ani, a fost descoperit într-o fabrică de la ieşire din localitatea Dumbrăviţa, în judeţul Timiş. Bărbatul ar fi încercat să se urce pe cutia unui transformator şi s-a electrocutat atingând cablurile de înaltă tensiune. La faţa locului a ajuns un echipaj al poliţiei şi unul al ambulanţei, dar medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul. Bărbatul a fost identificat după actul de identitate, care a fost găsit asupra sa. Acesta este angajat la o spălătorie auto din apropierea fabricii. Anchetatorii vor încerca să stabilească modul în care s-a produs incidentul, dar şi să afle ce căuta bărbatul în acea sală.
Articol editat de Mirabela Afronie, 18 iunie 2014, 10:59
Sursa foto: incomod.ph
(Mirabela Afronie)