Azilul de bătrâni – un rău necesar pentru cine îşi permite. Zeci de locuri neocupate în căminele din Caraş-Severin

Azilurile de bătrâni nu prea mai au căutare, în ciuda numărului mare de persoane trecute demult de prima tinereţe care au nevoie de îngrijire. Cererea este relativ mică având în vedere că foarte mulţi tineri au plecat la muncă peste hotare în căutarea unui trai mai bun de viață, iar părinţii au rămas singuri acasă, fără niciun ajutor.

Articol editat de Mirabela Afronie, 18 mai 2021, 08:41

Dacă în trecut cu greu găseai un loc liber, acum există situaţii în care unele cămine de bătrâni sunt ocupate la puţin de peste jumătate din capacitate.

De exemplu, la căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena” din Caransebeş sunt libere 18 locuri din cele 30, iar la Reşiţa, 74 din 175 de locuri. La ambele centre aflate în subordinea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, tarifele sunt de 2.145 lei pe lună pentru persoanele independente şi 4.213 lei pentru cele care nu se pot descurca singure. În schimb, la căminul pentru persoane vârstnice de la Bocşa, aflat în subordinea Consiliului Local, preţurile sunt mult mai mici, 1.982 lei pentru persoanele independente şi 2.150 lei pentru persoanele dependente. În prezent sunt ocupate 41 din cele 50 de locuri.

În timp ce în azilele pentru bătrâni aflate în grija statului bate vântul, la privat, lucrurile stau altfel. Motivul ar putea fi costurile! Centrul pentru persoane vârstnice Belobreșca, administrat de Asociația Simeon și Ana Radimna are ocupate toate cele 25 de locuri. Persoanele dependente trebuie să achite lunar 2.300 lei, iar cele independente – 2.100 lei. La Centrul Social “Sf. Iosif” din Oravița, ce aparţine Bisericii Greco-Catolice, sunt disponibile doar 3 locuri din cele 41. Aici tarifele sunt 2.500, respectiv 1.950 lei.

Criteriile de eligibilitate ce se au în vedere la admiterea unei persoane într-un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice  sunt următoarele:

• Este o persoană vârstnică în sensul legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, adică este persoana care a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege;
• Exista locuri disponibile în centru, este o persoană care îndeplinește condițiile de: integritate, demnitate şi nevoile de îngrijire ale persoanei vârstnice;
• Nu are familie sau nu se află în întreţinerea unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
• Nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare, nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată care poate fi asigurată de personalul centrului;
• Se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-medicale, din cauza bolii ori stării fizice sau psihice.

Beneficiarii plătesc o contribuție de 60 % din veniturile personale lunare, conform prevederilor Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, fără să depăşească cuantumul costului mediu de întreținere.

În cazul în care o persoană vârstnică asistată nu are venituri proprii, ori acestea sunt mai mici decât costul mediu lunar de întreținere, plata contribuţiei de întreţinere se datorează în totalitate sau parţial,  în următoarea ordine de obligare la plată:

– soţul pentru soţie, sau după caz, soţia pentru soţ;

– copiii pentru părinţi.

În cazul în care una din persoanele care datorează plata, nu are mijloace materiale sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a întreținerii persoanei vârstnice asistate, diferenţa de plată trece în obligaţia celorlalte persoane, în ordinea menţionată mai sus, până la completarea integrală a nivelului contribuției de întreţinere.

în cazul în care persoana asistată şi susținătorii legali ai acesteia nu au venituri, cheltuielile reprezentând contribuţia lunară de întreținere se suportă din bugetul Consiliului Județean sau consiliilor locale, după caz.