[AUDIO] Nicoleta:”Când eşti părinte şi când ţi se spune că propriul tău copil suferă de cancer ai impresia că tot ce ai construit se dărâmă”

Într-un salon de oncologie, suferinţa se vede, se simte. Este locul unde copiii luptă cu o boală nedreaptă. Ţintuiţi într-un pat de spital îşi petrec zilele între analize şi proceduri.

Articol editat de Daiana Rosca, 17 decembrie 2022, 21:08 / actualizat: 18 decembrie 2022, 7:26

Când eşti părinte şi când ţi se spune că propriul tău copil suferă de cancer ai impresia că tot ce ai construit se dărâmă. Acest diagnostic crunt cade exact ca o povară pe umerii părinților, care luptă din acel moment să-și țină copilul în viață. Așa începe și povestea tinerei mămici Nicoleta, în vârstă de 42 de ani, cadru medical la Spitalul Judeţean din Oradea. Acesta a aflat anul trecut că fiica sa, Bianca, în vârstă de 11 ani suferă de leucemie limfoblastică sau, mai bine spus, un cancer în sânge. De atunci, totul s-a schimbat! Acasă, a devenit secția de hemato-oncologie a Spitalului de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Dar cum a început totul și cum se simte acum fetița Bianca, aflăm de la tânăra mămică:

„Bianca nu s-a simțit bine. Medicii de la Oradea spunea că ar putea fi vorba de un sindrom post-COVID. Copilul era obosit, avea febră deci clar nu se simțea bine.

În urma investigațiilor și analizelor au apărut niște modificări care erau mai urâte, să zic așa. Am venit aici, am făcut analize amănunţite şi a fost diagnosticată cu leucemie limfoblastică. Fetiţa are 11 ani şi e greu și pentru noi, ca familie, să acceptăm în primul rând boala ei. Vârsta la care un copil ar fi trebuit să aibă alte activități. Am acceptat. Până la urmă, încet, încet, am încercat să fim optimiști, mai ales noi. Eu ca mamă, stând cu ea aici… suntem aproape de finalul tratamentului, acum e bine dar tratamentul nu a fost deloc ușor, mai avem puțin și putem spune și noi cuvântul acasă. A fost o luptă grea, foarte, foarte grea. N-ai cum să povestești…în primul rând pentru copil și apoi pentru noi, ca părinți.

Eu nu i-am ascuns fetiţei acest diagnostic, i-am spus din prima. În urma tratamentului, i-am explicat cât de cât așa, pe înțelesul ei, dar cel mai greu a fost când a rămas fără păr din cauza tratamentului, atunci a acceptat mai greu, dar a trecut peste. A trecut cu bine. Mai e puțin câteva săptămâni şi mergem acasă, dar avem un an deja.

Pentru ea e foarte mult. E foarte stresată, e foarte nervoasă, îmi spune mereu că nu mai poate. Îmi spune mereu când se termină mereu de ce ea. E crunt pentru un părinte să primești diagnosticul de cancer, pentru copilul tău.

Dar sunt foarte recunoscătoare. În primul rând, aici am avut un sprijin extraordinar.

Atât medicii, cât și asistenții ne-au făcut să ne simțim bine, cu ajutorul lor nu am fi reușit să avem tratamentul la timp, medicația la timp, medicamentele știm cu toții foarte bine că nu sunt în România foarte multe, dar nu a existat niciodată să nu le primim. Medicii extraordinari, echipa, aici ne-am simțit în siguranță. Nu știu cum va fi acasă. Aici e siguranța noastră.

Mulțumim asociațiilor, de asta am ales să venim la Ţurcanu, ştiam că aici va fi bine, că vor fi condiții. Mulțumim din suflet tuturor celor care au donat, care donează, care ajută, care ne sprijină. Fiecare leu contează!”