Creşte numărul ucrainenilor care fug din calea războiului, lăsând în urmă familii, locuinţe, dar şi viaţa pe care au avut-o înainte. În aceste clipe, nimic nu mai contează, tot ce îşi doresc este să trăiască în linişte şi pace.
Centrul de plasament din Zăgujeni, a devenit pentru moment, a doua casă pentru 19 cetăţeni din Ucraina, fugiţi chiar din mijlocul războiului, din Jitomir. Oraşul situat la 130 kilometri de Kiev a fost distrus de forţele ruse, care au bombardat tot ce le-a ieşit în cale: şcoala, spitalul dar şi zeci de locuinţe.
Chiar dacă momentan sunt în siguranţă, pe chipurile lor se poate citi teama, teama că îi vor pierde pe cei dragi rămaşi acasă. Refugiaţii, în special mame cu copii, au trecut prin clipe de coşmar până să ajungă aici. Tatiana povesteşte că nici în cele mai negre vise nu şi-a imaginat că se va întâmpla aşa ceva.
“La 500 de metri de locuinţa noastră, s-a bombardat. În acel moment, au explodat geamurile, uşile şi acoperişul. Doar atunci ne-am dat seama că trebuie să plecăm, că nu este de stat.“
“Bărbaţii nu au voie să părăsească Ucraina şi au rămas să păzească oraşul. Au primit arme pe care să le folosească la nevoie“, mai spune Tatiana.
Elena, mamă a trei copii, între care un bebeluş de doar 4 luni, a pus strictul necesar într-un bagaj şi a plecat… spre necunoscut. Cu ochii în lacrimi, femeia își amintește cum deasupra casei zburau rachetele. Nu a ştiut pe ce să pună mâna mai repede, să ajute copiii şi să iasă din casă.
“Chiar lângă locuinţa noastră există un regiment al ucrainenilor care luptă cu ruşii, iar când soldaţii ruşi porneau armamentul, nici nu ştiam dacă nimeresc casa, murim sau trăim.“
Pentru majoritatea ucrainenilor ajunşi la Zăgujeni, România este doar un punct de tranzit. Ei vor pleca spre Italia, Spania, Polonia sau Norvegia, unde îi aşteaptă prietenii şi rudele.
