Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Lions Kindness Reșița organizează astăzi o acţiune pentru refacerea acoperişului de la Staţionarul II, în câmpul”LavanTina”

Comunitatea continuă să ajute Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa. De această dată, în paralel cu lucrările de la Staţionarul III Clubul Lions Kindness din Reșița organizează o acţiune importantă pentru refacerea acoperişului de la Staţionarul II. Cei care doresc să ajute sunt invitaţi astăzi într-un superb câmp de lavandă.

[AUDIO] Lions Kindness Reșița organizează astăzi o acţiune pentru refacerea acoperişului de la Staţionarul II, în câmpul”LavanTina”

Articol editat de Daiana Rosca, 2 iulie 2021, 14:00

Contribuţia fiecărui participant va fi de 50 ron ca şi donaţie minimă, bani care vor fi integral folosiţi pentru achiziţionarea de materiale necesare refacerii acoperişului de la unitatea medicală din spatele Casei de Asigurări de Sănătate. În plus, participanţii pot imortaliza momentul cu ajutorul unui fotograf care va fi la dispoziţia celor prezenţi, în schimbul unei donaţii care va merge tot la Staţionarul II din Reşiţa. Acţiunea va avea loc astăzi între orele 18.00 – 22.00 în câmpul de lavandă situat la mică distanță de Peciu Nou, județul Timiș, ne-a declarat președintele Clubului Lions Kindness din Reșița, Mirela Ciobanu:

„Există atât de multe persoane care nu își mai aduc aminte de binele pe care l-au primit. Aproape atât de multe, încât, atunci când tu faci un bine, de multe ori te întrebi dacă are vreun rost să continui, mai ales atunci când simți că ești dominat de acel sentiment de neputință, de acea senzație de inutilitate că prin efortul tău nu ai schimbat NIMIC, că ceea ce faci tu nu contează…Dar, oare, chiar așa ar trebui să fie? Cum ar arăta lumea noastră dacă și tu, eu, noi, ne-am opri din a păstra vie în noi speranța unei lumi mai bune??? Speranța de mai bine, i-a mânat pe oameni ca tine, ca mine, să renoveze un SPITAL.

Staționarul III al Spitalului Județean de Urgență din Reșița avea o mare nevoie să fie renovat, acest lucru devenind o realitate în urma campaniei ”Adoptă un salon”, campanie în care s-au implicat deja sute de voluntari din comunitate, inclusiv pompieri, jandarmi, simpli cetățeni, ca tine și ca mine. Acum, e nevoie de refacerea acoperișului de la Staționarul II din Reșița…O întrebare sâcâitoare îmi tot vine în minte: ce pot face eu? Ce putem face noi? Răspunsul a venit la momentul potrivit de la doamna Mărcuți Florentina, care ne-a oferit cu generozitate o locație de vis, cu miresme de neuitat, o lume de basm mov în mijlocul naturii – un câmp de lavandă – LavanTina, dându-ne posibilitatea să rămânem cu o amintire de neuitat, făcând în același timp ceea ce ne-am propus: să ajutăm. Cum poți ajuta tu? Uite ce ne-am gândit: ne-am gândit să petrecem împreună câteva momente încântătoare vineri 02.07.2021, între orele 18.00 – 22.00, în acest loc de vis situat la mică distanță de Peciu Nou, județul Timiș. Contribuția ta va fi de 50 ron/adult, ca și donație minimă, bani care vor fi integral folosiți pentru achiziționarea de materiale necesare refacerii acoperișului de la Staționarul II din Reșița. Poți să îți aduci și prietenii, dacă vrei…Fiind prietenii tăi, cu siguranță sunt mânați de aceeași dorință de a schimba ceva în mai bine, chiar și un pic…

Vei avea posibilitatea să pleci acasă și cu un buchețel din minunata lavandă, în schimbul unei donații de minim 15 lei. Dacă vrei să imprimi pe hârtie amintirea acestui moment unic, momentul în care ajuți și în același timp te bucuri de frumusețea din jurul tău, poți imortaliza momentul cu ajutorul unui fotograf care va fi la dispoziția ta și a prietenilor tăi, în schimbul unei donații. În această atmosferă de vis, nu putea lipsi ARTA. De aceea vom aduce câteva tablouri, unele făcute chiar de gazda noastră, care cu siguranță s-ar potrivi de minune în propria ta casă. Printre ele, va fi și un tablou donat de Maia Trutulescu ArtStudio, un copil deosebit de talentat, care la 11 ani transmite un amalgam de emoții prin tablourile pe care le crează cu migală, magie și mult suflet. Acesta poate fi al tău pentru prețul corect!Evenimentul, pentru a fi perfect, necesită câteva detalii din partea ta: să te îmbraci în haine albe sau haine deschise la culoare, culori pastel (ca să nu te afecteze căldura), o pălărie de paie sau altceva care să te protejeze și, nu în ultimul rând, să nu uiți de protecție solară precum și de protecție împotriva țânțarilor, ca să fii sigur că vei avea o seară magică!Și ca să vezi că ne-am gândit la toate, vom putea să ne bucurăm de puțină muzică de calitate, care să imprime amintirii noastre și un fond muzical.

Ce poate fi mai frumos decât să ne umplem acel cotlon al minții noastre, memoria, cu amintiri de bine de neuitat?Va fi o după-amiază de vis! Și cel mai important, vom rămâne cu acel sentiment care ne va aduce aminte și peste ani de zile, cât de frumos este să ajuți, să participi la ctitorirea unei lumi mai bune! Pentru că poți, vrei, te implici, pentru că ai ales să faci asta”, au scris organizatorii pe pagina oficială de facebook Lions Kindness din Reșița.

Persoanele care nu se pot deplasa fizic din motive personale au posibilitatea de a contribui la această cauză făcând un transfer bancar direct în contul RO82UGBI0000592008959RON, deschis la Garanti Bank Reșița, pe ASOCIAŢIA ”CLUB L.I.O.N.S. REŞIŢA KINDNESS” – ”CLUB L.I.O.N.S. REŞIŢA BUNĂTATEA”, cu sediul in Resita, Strada Timișorarei nr.34G, cod fiscal nr. 43361777, cu specificația – Donație eveniment caritabil ”Amintirea unui bine cu iz de lavandă”.

Detalii despre acest eveniment aflaţi astăzi în emisiunea „Starea De Bine”, de la ora 14.15 minute!

Sursa foto: facebook Lions Kindness din Reșița.

Etichete:
Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:46

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii

De ce se desfășoară lucrările la rețeaua de apă din Caransebeș Montarea căminelor de măsurare a debitului și presiunii face parte din...

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:01

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila

În perioada următoare, cele 22 de apartamente din acest bloc vor fi predate noilor locatari, încheind astfel unul dintre cele mai importante...

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor
Actualitate vineri, 7 august 2026, 13:28

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor

Lucrările pentru reducerea riscului de inundații pe sectorul Curtea – Valea lui Liman, din județul Timiș, au ajuns la un stadiu de execuție de...

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise
Actualitate vineri, 7 august 2026, 11:06

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise

  A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 începe în județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean...

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:36

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld

Lupta cu incendiul izbucnit în fondul forestier din zona localității Lindenfeld, comuna Buchin, continuă și astăzi. Pentru localizarea și...

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:26

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2   Aeroportul Internațional Timișoara a redus cu...

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2
Actualitate joi, 6 august 2026, 21:34

Seceta afectează grav Valea Carașului. Fermierii transportă apă zeci de kilometri pentru a-și salva animalele

În mai multe localități, izvoarele au secat, fântânile au rămas aproape fără apă, iar fermierii sunt nevoiți să transporte zilnic mii de...

Seceta afectează grav Valea Carașului. Fermierii transportă apă zeci de kilometri pentru a-și salva animalele
Actualitate joi, 6 august 2026, 20:23

Prof. univ. dr. Margit Șerban, „Cetățean de Onoare al Județului Timiș”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, i-a transmis personal aprecierea și recunoștința comunității pentru contribuția excepțională adusă...

Prof. univ. dr. Margit Șerban, „Cetățean de Onoare al Județului Timiș”