Ascultă Radio România Reșița Live

Astăzi este sărbătorit Sfântul Alexandru – ”protectorul omenirii”

Sfântul Alexandru a trăit la începutul secolului al IV-lea, pe vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare și a fost ucenic al Arhiepiscopul Mitrofan al Bizantului. Ierarhul a dus o viață modestă, fără știința cărților însă, datorită virtuțiilor sale a fost considerat îndeajuns de demn încât să îl slujească pe Sfântul Mitrofan, iar apoi să ajungă el însuși Patriarh.

Astăzi este sărbătorit Sfântul Alexandru – ”protectorul omenirii”

Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 august 2022, 00:16 / actualizat: 30 august 2022, 9:39

Sfântul Alexandru este unul dintre marii cuvioşi, cinstiţi pentru viaţa şi minunile pe care le-a săvârşit. Din pricina varstei inaintate Patriarhul din acea vreme al Constantinopolului, Sfântul Mitrofan, l-a rugat pe Alexandru să participe în locul său la primul Conciliu de la Niceea. Aici Sf. Alexandru a apărat religia şi credinţa împotriva ereziei lui Arie, care susţinea că Fiul nu este veşnic, ci a fost creat de Tatăl.

După ce s-a încheiat Sinodul, un înger i-a apărut Patriarhului spunându-i că cel care va lua scaunul bisericesc va fi Alexandru slujitorul său. Ajungând Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani a continuat sa apere credinta în faţa intrigilor lui Arie şi a acoliţilor săi.

Sfântul Alexandru a trecut la cele veşnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.

Persoanele cu numele Alexandru sau Alexandra sunt sociabile, independente, optimiste, joviale. Despre cei cu numele Alexandru se spune ca sunt îndrăgostite de libertate. Sunt firi energice, distinse, seducătoare, înzestrate chiar cu o anumită carismă. Mereu cu zâmbetul pe buze, Alexandru se face repede remarcat şi îndrăgit. Îi place să comunice şi apreciază în mod deosebit activităţile în echipă. Tandru, sensibil şi generos, Alexandru încearcă să fie mereu pe placul celor din jur.

Despre Alexandra se crede că este puternică, ambiţioasă şi curajoasă. Partenerul ei de viaţă trebuie să fie la înălţime! Ştie să fructifice şansele care i se oferă şi poate face cariera în domenii precum finanţe, justiţie, audiovizual, jurnalism sau sport.

Reşiţa: Bărbat de 45 de ani, reținut după ce ar fi tâlhărit o tânără, la Țerova
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 15:40

Reşiţa: Bărbat de 45 de ani, reținut după ce ar fi tâlhărit o tânără, la Țerova

Incidentul s-a petrecut în apropierea centrului localității Țerova, după ce femeia coborâse din autobuz și se îndrepta spre casă. Suspectul...

Reşiţa: Bărbat de 45 de ani, reținut după ce ar fi tâlhărit o tânără, la Țerova
Black Friday 2026: Recomandările Protecției Consumatorilor Caraș-Severin pentru cumpărături fără riscuri
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 10:27

Black Friday 2026: Recomandările Protecției Consumatorilor Caraș-Severin pentru cumpărături fără riscuri

Înainte de Black Friday, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin vine cu un set de recomandări pentru persoanele...

Black Friday 2026: Recomandările Protecției Consumatorilor Caraș-Severin pentru cumpărături fără riscuri
Peste 500 de kilograme de deșeuri colectate separat în Băile Herculane. Primăria face apel la responsabilitatea cetățenilor
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:53

Peste 500 de kilograme de deșeuri colectate separat în Băile Herculane. Primăria face apel la responsabilitatea cetățenilor

Primăria Băile Herculane atrage atenția asupra modului în care sunt utilizate punctele de colectare a deșeurilor din oraș. Asta, după ce, în...

Peste 500 de kilograme de deșeuri colectate separat în Băile Herculane. Primăria face apel la responsabilitatea cetățenilor
Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 07:53

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative Circulația rutieră pe...

Restricții de circulație pe strada G.A. Petculescu din Reșița. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:05

A murit Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de 12 ani. Cetatea de Foc pierde o parte din istoria sa

Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de trei mandate consecutive, între 1992 și 2004, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani....

A murit Mircea Ioan Popa, fost primar al Reșiței timp de 12 ani. Cetatea de Foc pierde o parte din istoria sa
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:00

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare din Cornereva a fost prins de polițiști. Avea asupra sa arma și mai multe cartușe

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare și muniția aferentă dintr-o locuință din satul Poiana Lungă, comuna Cornereva, județul...

Bărbatul acuzat că a furat o armă de vânătoare din Cornereva a fost prins de polițiști. Avea asupra sa arma și mai multe cartușe
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:15

Controale ITM în Caraș-Severin: 42 de verificări la firmele de comerț și depozitare. Au fost descoperite 72 de nereguli

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin a desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, controale inopinate la angajatorii care...

Controale ITM în Caraș-Severin: 42 de verificări la firmele de comerț și depozitare. Au fost descoperite 72 de nereguli
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:15

Poliția rutieră din Caraș-Severin va supraveghea traficul și din aer. Acțiuni speciale pe drumurile cu risc ridicat

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin vor organiza joi, 5 noiembrie 2026, acțiuni pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în...

Poliția rutieră din Caraș-Severin va supraveghea traficul și din aer. Acțiuni speciale pe drumurile cu risc ridicat