Ascultă Radio România Reșița Live

Arad: Procurorii fac cercetări după tăierea unor arbori din centrul municipiului

Procurorii arădeni fac cercetări după tăierea unor arbori dintr-un parc din centrul municipiului Arad, la comanda Primăriei, între care cel mai bătrân stejar din oraş, caz care a declanşat un val de reacţii critice din partea populaţiei.

Arad: Procurorii fac cercetări după tăierea unor arbori din centrul municipiului

Articol editat de Valentina Adam, 29 august 2023, 09:23

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunţat, luni, că s-a sesizat din oficiu în legătură cu tăierea arborilor.

‘S-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea dispozitivelor speciale de marcat prevăzute la art. 63 fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare, faptă prevăzută de art. 1071 alin. 1 din Legea 46/2008. Totodată, prin ordonanţa procurorului din data de 24.08.2023 s-a dispus predarea de îndată de către Primăria Arad, prin reprezentant legal, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza adoptării deciziei de a tăia cei doi arbori din Parcul Mihai Eminescu în luna mai, respectiv luna iunie a anului 2023. Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale’, a transmis Parchetul.

La sfârşitul lunii mai, numeroase critici au apărut în mediul online după ce Primăria Arad a tăiat cel mai bătrân stejar din oraş, care avea aproximativ 150 de ani şi se afla într-un parc din centrul municipiului, invocându-se că era un pericol pentru siguranţa oamenilor, în timp ce unii specialişti susţin că arborele nu trebuia sacrificat.

Inginerul silvic Ovidiu Pârv, fost director al Administraţiei Parcului Naţional Lunca Mureşului, a criticat imediat demersul Primăriei într-o postare pe Facebook, care s-a ‘viralizat’.

‘Primăria Arad a tăiat cel mai în vârstă, cel mai gros şi monumental stejar din oraş, un copac situat la câţiva zeci de metri de Primărie. I-am cunoscut cu o zi înainte de data de 26 mai pe angajaţii de la serviciul edilitar din Primărie, persoane bine intenţionate, dar hotărârea lor de a tăia un astfel de copac este total eronată. Siguranţa populaţiei nu intră în discuţie în acest caz, aducând argumente cum este prezenţa unei scorburi situate la 2 metri înălţime. O astfel de scorbură nu ar fi dus la ruperea acestuia, iar scorbura respectivă mai mult ca sigur a fost folosită ca loc de adăpost şi reproducere pentru lilieci, exact în această perioadă. Se vede clar în toate secţiunile că lemnul nu are nicio urmă de putrefacţie şi dacă veneam peste 100 de ani în parc, stejarul era tot acolo’, a scris inginerul silvic.

El a adăugat că Primăria Arad a cumpărat în 2019 un tomograf special pentru arbori, cu ajutorul căruia se putea diagnostica stejarul sacrificat.

‘Cred că la ora actuală au două astfel de aparate, dar nu le folosesc pentru că specialistul avut a plecat la Garda de Mediu. Un astfel de aparat nu a costat decât 157.000 de lei (fără TVA), dar folosirea lui ar fi dovedit că stejarul nu reprezenta niciun pericol public pentru populaţie şi ar fi salvat un copac monumental, cu o valoare mult mai mare decât 157.000 lei’, a mai scris inginerul silvic.

Postarea sa a fost redistribuită de mulţi arădeni, dar şi de organizaţii civice sau politicieni, stârnind în primele zile sute de reacţii critice la adresa municipalităţii.

Totuşi, administraţia locală a transmis că stejarul reprezenta un pericol pentru trecători.

‘S-a constatat că la aproximativ 1,5 metri de trunchi şi la 5 metri înălţime în coronament, stejarul era scorburos şi prezenta stare de putrefacţie. Totodată, fusese invadat de cuiburi de furnici care favorizează degradarea sa. În plus, în urma torsionării de la vânt au apărut fisuri longitudinale noi. În condiţiile date, arborele în cauză putea pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Ca urmare, s-a decis tăierea lui, însă numai după obţinerea tuturor avizelor legale’, susţinea Primăria. 

Agerpres

Foto: Ovidiu Pirv/Facebook

Etichete:
„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Actualitate vineri, 7 august 2026, 21:45

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș

Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeș lansează „Raftul cu cărți gratuite”, un proiect dedicat iubitorilor de lectură....

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia
Actualitate vineri, 7 august 2026, 17:44

Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia

Noul traseu oferă o conexiune directă între Reșița și cele două destinații turistice din zona montană a județului Caraș-Severin. Când...

Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia
Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:46

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii

De ce se desfășoară lucrările la rețeaua de apă din Caransebeș Montarea căminelor de măsurare a debitului și presiunii face parte din...

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:01

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila

În perioada următoare, cele 22 de apartamente din acest bloc vor fi predate noilor locatari, încheind astfel unul dintre cele mai importante...

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 13:28

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor

Lucrările pentru reducerea riscului de inundații pe sectorul Curtea – Valea lui Liman, din județul Timiș, au ajuns la un stadiu de execuție de...

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor
Actualitate vineri, 7 august 2026, 11:06

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise

  A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 începe în județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean...

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:36

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld

Lupta cu incendiul izbucnit în fondul forestier din zona localității Lindenfeld, comuna Buchin, continuă și astăzi. Pentru localizarea și...

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:26

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2   Aeroportul Internațional Timișoara a redus cu...

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2