Ascultă Radio România Reșița Live

ADR Vest, bilanţ excelent în 2020

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a prezentat astăzi, 21 decembrie 2020, bilanțul cu privire la stadiul implementării Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, la finalul anului 2020.

ADR Vest, bilanţ excelent în 2020

Articol editat de Caruntu Marius, 21 decembrie 2020, 18:00

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest aferentă POR 2014-2020, gestionată de ADR Vest, este de 643,65 milioane euro – fonduri nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat). Față de alocarea inițială, în Regiunea Vest au fost contractate până în prezent 760 de proiecte, în valoare totală de 1,32 miliarde euro. Acestea reprezintă investiții cu o valoare a finanțării nerambursabile de 1,07 miliarde euro.

În cursul acestui an au fost evaluate proiectele depuse în cadrul a 7 noi apeluri de proiecte, iar în urma demersurilor realizate de către Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ROREG), a fost aprobată supracontractarea tuturor proiectelor aflate în lista de rezervă aferentă axelor 3, 4, 10 și 13. La nivelul Regiunii Vest, această reușită s-a transpus în contractarea a încă 80 de proiecte de pe lista de rezervă. Astfel, în vestul țării, la nivelul actualului POR mai sunt în curs de contractare proiecte în valoare nerambursabilă de 107,36 milioane euro.

„Pe lângă suma de 643 de milioane de euro pe care am avut-o alocată în cadrul Programului Operațional 2014-2020, am reuşit să aducem suplimentar în regiune peste 530 de milioane de euro în urma supra contractării proiectelor aflate în lista de rezervă. Practic am dublat suma pe care am avut-o alocată, sumă care, în acest moment, cu toate proiectele pe care le avem în contractare, pentru că încă mai avem contracte în pregătire, va conduce, estimăm noi, la 182% faţă de valoarea alocată la începutul programului. Pe anul 2020 am îndeplinit ținta de absorbție la nivel de program, nu există niciun risc de dezangajare, de a pierde bani europeni, dar atrag atenția că presiunea va crește foarte mult în anii următori”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin MAXIM. 

Etichete:
Burse elevi 2026-2027: prima plată, pe 20 noiembrie. Școlile trimit listele beneficiarilor până pe 20 octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 11:21

Burse elevi 2026-2027: prima plată, pe 20 noiembrie. Școlile trimit listele beneficiarilor până pe 20 octombrie

Calendarul pentru plata burselor elevilor în anul școlar 2026-2027 prevede că școlile trebuie să transmită până la 20 octombrie...

Burse elevi 2026-2027: prima plată, pe 20 noiembrie. Școlile trimit listele beneficiarilor până pe 20 octombrie
Zilele Recoltei 2026, la Reșița: 29 de producători, muzică populară și produse locale
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 08:09

Zilele Recoltei 2026, la Reșița: 29 de producători, muzică populară și produse locale

Organizatorii își propun ca ediția din acest an să fie o adevărată sărbătoare a recoltei, dar și o oportunitate de promovare a...

Zilele Recoltei 2026, la Reșița: 29 de producători, muzică populară și produse locale
Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 08:00

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice Locuitorii orașului Anina sunt invitați să...

Campanie de colectare a deșeurilor electrice la Anina. Locuitorii pot câștiga aparate electrocasnice
Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 20:35

Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026

Consiliul Județean Timiș anunță că tinerii interesați de obținerea unei locuințe ANL destinate închirierii pot depune în continuare cereri...

Locuințe ANL pentru tineri în Timiș. Cererile pot fi depuse până pe 7 octombrie 2026
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:46

Bărbat reținut după ce ar fi agresat un pasager într-un tramvai din Reșița

Un bărbat de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Reșița. Acesta este cercetat pentru lovire sau alte violențe. Este...

Bărbat reținut după ce ar fi agresat un pasager într-un tramvai din Reșița
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:41

Reșița atrage familiile înapoi: copii reveniți din străinătate, tot mai prezenți în școlile din municipiu

Un fenomen tot mai vizibil prinde contur în Caraș-Severin: familii care au locuit ani la rând în străinătate sau în marile orașe din România...

Reșița atrage familiile înapoi: copii reveniți din străinătate, tot mai prezenți în școlile din municipiu
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 17:09

Pacienții cu cancer așteaptă săptămâni bune pentru un pat la paliaţie. OncoHelp Timișoara vine cu soluţii: extinderea compartimentului de îngrijiri paliative

Tot mai mulți pacienți cu cancer au nevoie de îngrijiri paliative, însă numărul locurilor disponibile rămâne insuficient în vestul ţării....

Pacienții cu cancer așteaptă săptămâni bune pentru un pat la paliaţie. OncoHelp Timișoara vine cu soluţii: extinderea compartimentului de îngrijiri paliative
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 16:15

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță Exerciții de pregătire cu muniție de...

Exerciții cu muniție de război la Măcești. Poliția de Frontieră anunță măsuri de siguranță