13 septembrie – Ziua pompierilor din România

Articol editat de Mirabela Afronie, 13 septembrie 2014, 11:01 / actualizat: 13 septembrie 2014, 15:44

ora 12.00

Pompierii militari din Caraş-severin şi-au aniversat astăzi ziua armei pe platoul din faţa unităţii din Reşiţa. Plutoanele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, formate din pompieri, paramedici de la SMURD, ofiţeri superiori şi forţe de la Protecţia civilă au dat onorul subprefectului Nicolae Ciobanu. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vorbit în numele Prefecturii Caraş-Severin, dar şi a vicepremierului Gabriel Oprea:

În cadrul ceremoniei militare, cinci subofiţeri au fost avansaţi în grad, iar mai mulţi militari au primit plachete onorifice şi distincţii de serviciu din partea inspectorului şef, colonelul Titus Susan. Acesta a menţionat că misiunile executate de pompieri fac cinste Ministerului Afacerilor Interne:

Documentele consemnează existenţa unor formaţiuni de pompieri voluntari în Banat, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aniversarea pompierilor se face în fiecare an la 13 septembrie pentu că la această dată, în 1848, a avut loc bătălia din Dealul Spirii între pompierii conduși de Pavel Zăgănescu și trupele otomane conduse de Kerim Paşa.

Momente din istoria pompierilor cărăşeni

Pompierii voluntari

Documentele consemnează existenţa unor formaţiuni de pompieri voluntari în Banat, încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Pe teritoriul actualului judeţ Caraş-Severin au fost înfiinţate astfel de formaţiuni la Oraviţa (1870), Caransebeş (1873), Reşiţa (1879), Steierdorf-Anina (1881), Bozovici (1884), Băile Herculane (1891), Dognecea (1896) etc..
Dintr-un registru ce cuprinde asociaţiile profesionale din fostul judeţ Caraş, reiese că cea mai veche reuniune de pompieri voluntari a fost cea din Oraviţa, înfiinţată la 01 iulie 1870. Peste trei ani, în 1873, o formaţiune similară se înfiinţează şi la Caransebeş. La 5 aprilie 1874, în Caransebeş, a avut loc un incendiu care a afectat nouă locuinţe. Drept urmare, adunarea orăşenească adoptă diverse măsuri administrative, între care elaborarea unui prim regulament pentru activitatea corpului de pompieri, care, printre altele prevedea următoarele: • înfiinţarea a şapte comitete zonale şi a unuia special pentru dirijarea utilizării cailor şi căruţelor necesare transportului instrumentelor de stingere a focului; • fiecare comitet trebuia să aibă în compunerea sa 3-5 membri; • câte o treime din populaţia fiecărei zone urma să pună la dispoziţie butoaie pentru apă, topoare şi scări; • membrii comitetului trebuia să poarte drept semn distinctiv o panglică albă; • cetăţenii erau obligaţi de a se supune în caz de incendiu dispoziţiilor date de membrii comitetului din zona de acţiune etc.
La câţiva ani după înfiinţarea Reuniunii pompierilor din Caransebeş, în 1879, s-a constituit o formaţie de pompieri voluntari şi la Reşiţa. Pentru a face faţă incendiilor ce izbucneau la diverse fabrici şi ateliere, în perioada interbelică, UDR a întreţinut un corp de pompieri organizat şi echipat corespunzător. Astfel, în intervalul 1930-1934 pompierii reşiţeni au fost dotaţi cu 3 autopompe de incendiu şi cu 2 pompe de rezervă. Pompierii UDR acordau sprijin şi în cazul unor incendii izbucnite în oraş şi chiar în zonele învecinate.
Formaţia de pompieri voluntari din Steierdorf-Anina a fost întemeiată în decembrie 1881, cu scopul de a interveni în caz de foc ori de alte pericole, de a apăra în mod organizat vieţile omeneşti şi bunurile materiale ale cetăţenilor localităţii. Şi această formaţie cuprindea atât membri activi, cât şi pasivi, a căror vârstă era de cel puţin 18 ani. În schimb ca membrii sprijinitori erau admise persoane de orice vârstă sau sex. Începând cu anul 1884 formaţia de pompieri s-a transformat în Asociaţia pompierilor voluntari din Steierdorf-Anina.
Reuniunea pompierilor voluntari din Bozovici a fost înfiinţată în anul 1884. Aria ei de activitate nu s-a rezumat doar la comuna respectivă, ci la toată Valea Almăjului. Exista, totuşi, o prevedere restrictivă: doar o treime din efectivul pompierilor voluntari putea părăsi localitatea de reşedinţă. În 1934 această reuniune s-a transformat în Corpul de pompieri din plasa Bozovici.
Legământul pe care îl făcea persoana ce dorea să devină pompieri: „Deoarce eu cu ziua de azi am devenit membru activ al reuniunii pompierilor voluntari din Bozovici făgăduiesc pe cuvântul meu de onoare şi mă deoblig cu întinderea mânei că voi păstra onoarea şi cinstea reuniunei cu toată ocaziunea şi mă voi ţinea strict de regulile statuare şi de serviciu, voi îndeplini poruncile cu punctualitatea conştiincioasă”.
Reuniunea pompierilor voluntari din Băile Herculane a fost constituită oficial în 1891. De-a lungul vremii reuniunea din Băile Herculane a desfăşurat o activitate meritorie, beneficiind de sprijinul conducerii staţiunii. Pompierii din Herculane organizau periodic exerciţii practice care se desfăşurau de mai multe ori pe an. Conform unui ordin al comandantului formaţiunii, din anul 1940, membrii reuniunii erau convocaţi în fiecare duminică pentru efectuarea de exerciţii practice. La aceste antrenamente, pompierii se prezentau în uniformă de lucru, cu centură, coif de protecţie şi frânghie de salvare.
Statutul Asociaţiei pompierilor voluntari din Dognecea a fost definitivat la 5 iulie 1891. Scopul asociaţiei era acela ca „în caz de pericol să se deplaseze la locul incendiului, să se supună ordinelor comandantului pentru a salva vieţi aflate în pericol ca şi orice vieţi sau bunuri imobile”. Asociaţia avea patru plutoane: 1. de salvare şi de pompieri servanţi; 2. plutonul de la furtune; 3. plutonul alimentarea cu apă; 4. echipa de protecţie.
Dezvoltarea industrială a oraşului Oţelu Roşu a dus şi la crearea unui serviciu de pompieri, al uzinei din localitate, format dintr-un comandant, un vicecomandant, 4 subofiţeri şi 24 de pompieri. Serviciul respectiv a fost înfiinţat la 23 aprilie 1933. Jurământul pompierilor din Oţelu Roşu suna în felul următor: „Eu… jur solemn: Ca pompier, voi executa cât mai conştiincios şi cu întreaga mea putere toate ordinele superiorilor mei, în caz de incendiu sau orice alt pericol ce ameninţă uzina sau pe aproapele meu, fie ziua sau noaptea, fie vreme bună sau rea, fie vara sau iarna. Voi dovedi superiorilor mei în toate cazurile supunere militară. Jur că voi respecta în mod conştiincios toate punctele regulamentului de serviciu pe care-l cunosc şi că mă voi supune cu totul şi cu absolută disciplină dispoziţiunilor respective. Jur, în sfârşit, a face uz de puterea mea autoritară numai în caz de pericol şi numai în măsura neapărat necesară, neabuzând niciodată de aceasta”.

Pompierii militari

La baza înfiinţării secţiilor de pompieri militari a stat Legea pentru organizarea pompierilor din anul 1936, conform căreia „prevenirea şi combaterea sinistrelor, precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apărării Pasive sunt încredinţate pe tot cuprinsul ţării Corpului Pompierilor Militari, ce era subordonat Ministerului de Interne.”
Prima secţie de pompieri militari de pe teritoriul judeţului Caraş-Severin a fost constituită la Caransebeş, la 1 aprilie 1937. Peste trei ani, la 1 aprilie 1940 a fost înfiinţată secţia Oraviţa, iar la 8 octombrie 1941 cea din Reşiţa.
Conform prevederilor Legii nr. 2 şi a Ordinului MAI nr.117 din 1968 s-a înfiinţat Inspectoratul de prevenire a incendiilor al judeţului Caraş-Severin cu sediul în Reşiţa. La vremea respectivă, Inspectoratul era încadrat cu 7 ofiţeri şi 3 subofiţeri. Apoi, la 1 octombrie, în acelaşi an, în urma scindării Grupului de Pompieri al Regiunii Banat ia naştere Grupul de Pompieri al judeţului Caraş-Severin ce avea în compunere companiile Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa şi Inspectoratul Judeţean Caraş-Severin de Prevenire a Incendiilor. Grupul era încadrat cu 18 ofiţeri, 26 subofiţeri şi 121 militari în termen şi avea garnizoana la Reşiţa. Un moment important în istoria pompierilor militari din judeţul Caraş-Severin îl constituie înfiinţarea la 1 decembrie 1994 a Pichetului de Pompieri Moldova Nouă, astăzi secţie de pompieri. În 1995 a fost înfiinţat şi Pichetul Bozovici.
Prin Ordinul de zi al Ministrului de Interne nr. 1/07189 din 29 martie 1997, grupul de pompieri primeşte titulatură de Grupul de Pompieri „General Nicolae Cena”. Un an mai târziu, în 1998, Compania de pompieri Reşiţa a fost transformată în Detaşament de Pompieri, Compania Caransebeş în secţie, Companiile din Oraviţa şi Moldova Nouă în staţii, iar Pichetul Bozovici în Gardă de Intervenţie. (Inimi dogoarea flăcărilor)

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta (IGSU) a fost înfiinţat in 15 decembrie 2004, conform H.G.R. 1490 din anul 2004, modificata si completata de H.G.R. 1514 din anul 2005, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile si Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari ca unitate subordonata Ministerului Administraţiei si Internelor.
La nivel naţional IGSU coordonează toate organizaţiile implicate in managementul situaţiilor de urgenta, in concordanta cu reglementările internaţionale.

Sistemul Naţional este organizat de autorităţile administraţiei publice si se compune dintr-o reţea de organisme, organe si structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenta, constituite pe niveluri sau domenii de competenta, care dispune de infrastructura si de resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în ordonanţa de urgenţă menţionată.
Istoria este prezentată pe scurt de locotenent colonel Corina Braje de la ISU Semenic:

(Sebastian Dragomir)