Ascultă Radio România Reșița Live

Sarmale de Cartea Recordurilor, la Harghita

Sarmale de Cartea Recordurilor, la Harghita

Articol editat de Valentina Adam, 9 noiembrie 2014, 10:26

Aproape 800 de kilograme de carne au fost folosite, în Harghita, pentru doborârea recordului mondial la numărul de sarmale gătite într-o singură oală. Pentru construcţia acesteia, în care au încăput peste 27.100 de sarmale, s-a muncit aproape două luni. Reuşita câtorva sute de voluntari, sprijiniţi de un lanţ de supermarketuri a şi fost omologată de reprezentanţi ai Cărţii Recordurilor.
În aceste sarmale am pus numai condimente naturale, cum au făcut bunicii noştri, cu sare, piper, orez, cimbru, usturoi, mărar. Două săptămâni a durat până când am pregătit foaia de varză, carnea şi tot materialul necesar pe care l-am folosit, a afirmat bucătarul şef, Benedek Arpad.

sursa Rador

Criza politică: Președintele Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD și convoacă liderii pro-europeni la Cotroceni
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 10:05

Criza politică: Președintele Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD și convoacă liderii pro-europeni la Cotroceni

Nicușor Dan a anunțat că a semnat, vineri seara, demisiile miniștrilor social-democrați din Guvernul condus de Ilie Bolojan, precum și...

Criza politică: Președintele Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor PSD și convoacă liderii pro-europeni la Cotroceni
VIDEO IGSU: Evacuare pe o rază de 200 de metri în Galați după prăbușirea unei drone cu posibilă încărcătură explozivă
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 09:56

VIDEO IGSU: Evacuare pe o rază de 200 de metri în Galați după prăbușirea unei drone cu posibilă încărcătură explozivă

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță instituirea unor măsuri de urgență în urma incidentului produs în această...

VIDEO IGSU: Evacuare pe o rază de 200 de metri în Galați după prăbușirea unei drone cu posibilă încărcătură explozivă
Fragmente ale unei drone de război au căzut în Galați, după noi atacuri rusești lângă frontiera Ucrainei cu România
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 08:23

Fragmente ale unei drone de război au căzut în Galați, după noi atacuri rusești lângă frontiera Ucrainei cu România

În dimineața zilei de sâmbătă, 25 aprilie, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din...

Fragmente ale unei drone de război au căzut în Galați, după noi atacuri rusești lângă frontiera Ucrainei cu România
Preşedintele Nicuşor Dan a reafirmat, cu privire la actuala criză politică, că rolul său este acela de mediator
Naţional vineri, 24 aprilie 2026, 18:05

Preşedintele Nicuşor Dan a reafirmat, cu privire la actuala criză politică, că rolul său este acela de mediator

Președintele Nicușor Dan a reafirmat, în contextul actualei crize politice, că rolul său este strict acela de mediator. A subliniat că această...

Preşedintele Nicuşor Dan a reafirmat, cu privire la actuala criză politică, că rolul său este acela de mediator
Naţional vineri, 24 aprilie 2026, 08:46

IGPR: Poliţia Română îl escortează vineri la frontieră pe fostul director adjunct al SIS din R. Moldova

 Poliţia Română va escorta vineri un bărbat, de 47 de ani, cu dublă cetăţenie moldovenească şi română, cercetat pentru săvârşirea...

IGPR: Poliţia Română îl escortează vineri la frontieră pe fostul director adjunct al SIS din R. Moldova
Naţional vineri, 24 aprilie 2026, 06:42

Custodele Coroanei a primit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer, din partea Franței

Custodele Coroanei, Margareta, a găzduit, joi, în Sala Regilor, Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Franceze, prilej cu care...

Custodele Coroanei a primit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer, din partea Franței
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 18:37

Premierul a anunțat miniștrii interimari după demisiile PSD

Premierul Ilie Bolojan a anunțat lista miniștrilor interimari, după ce cei șase miniștri susținuți de PSD și vicepremierul Marian Neacșu...

Premierul a anunțat miniștrii interimari după demisiile PSD
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 17:47

Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată de președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, 23 aprilie, că a promulgat Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care...

Legea pentru prevenirea și combaterea femicidului, promulgată de președintele Nicușor Dan