Ascultă Radio România Reșița Live

Solicitările de azil politic în Germania, nejustificate

angela merkelGermania îşi înăspreşte politica de acordare a azilului politic, un proiect al guvernului în acest sens urmând să fie dezbătut în parlament la jumătatea acestei luni.
Astazi se redeschide la Berlin, Centrul de primire a azilanţilor politici, după o perioadă în care activitatea sa a fost suspendată, din cauza numărului prea mare de cereri.
Confruntată cu un aflux de refugiaţi, Germania, cea mai puternică economie europeană, intenţionează să accelereze repatrierea solicitanţilor de azil a căror cerere este considerată nejustificată, cum este şi cazul celor provenind din Serbia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina, în condiţiile în care aceste trei state au o situaţie stabilă, iar cetăţenii lor nu sunt supuşi unor tratamente inumane sau persecuţii.
Cancelarul Angela Merkel justifică măsura prin dorinţa Germaniei de a se concentra asupra refugiaţilor care au cu adevărat nevoie de ajutor de urgenţă, iar aici sunt avuţi în vedere, în special, sirienii sau irakienii, al căror număr s-a triplat de la începutul anului în centrele germane de primire a azilanţilor.
De la sfâşitul anului 2010, solicitările de azil politic au fost în continuă creştere în Germania.
Numai anul trecut, aici au venit aproximativ 130 de mii de oameni, ceea ce reprezintă 30% dintre solicitările înregistrate la nivelul întregii Uniuni Europene.

Solicitările de azil politic în Germania, nejustificate

Articol editat de Mirabela Afronie, 8 septembrie 2014, 10:40

Sursa: RRA

Islandezii resping reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
Internațional duminică, 30 august 2026, 12:12

Islandezii resping reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

Rezultatul a fost anunțat duminică, 30 august 2026 de postul public de televiziune RUV. După numărarea voturilor în aproape toate...

Islandezii resping reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul pe 1 septembrie
Internațional sâmbătă, 29 august 2026, 17:30

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul pe 1 septembrie

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune marți, 1 septembrie 2026 jurământul de credință față de Constituția norvegiană, la...

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul pe 1 septembrie
Incendiu puternic în staţiunea bulgară Sozopol. Mai multe hoteluri au fost evacuate
Internațional sâmbătă, 29 august 2026, 13:51

Incendiu puternic în staţiunea bulgară Sozopol. Mai multe hoteluri au fost evacuate

Intervenția pompierilor a fost îngreunată de fumul dens și de extinderea rapidă a flăcărilor. Focul a izbucnit în bucătăria unui...

Incendiu puternic în staţiunea bulgară Sozopol. Mai multe hoteluri au fost evacuate
Spania cere ajutorul UE pentru gestionarea migranților din Ceuta
Internațional sâmbătă, 29 august 2026, 12:20

Spania cere ajutorul UE pentru gestionarea migranților din Ceuta

Madridul a cerut ajutorul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), la aproape o lună după intrarea masivă...

Spania cere ajutorul UE pentru gestionarea migranților din Ceuta
Internațional sâmbătă, 29 august 2026, 11:19

Islandezii votează pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

Referendumul a fost anunțat în luna martie, după ce guvernul islandez condus de social-democrați, favorabil integrării europene, a anunțat...

Islandezii votează pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
Internațional vineri, 28 august 2026, 10:28

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la 89 de ani. Prințul Haakon devine rege

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit vineri, 28 august 2026, la vârsta de 89 de ani. Suveranul s-a stins după 35 de ani de domnie, perioadă...

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la 89 de ani. Prințul Haakon devine rege
Internațional joi, 27 august 2026, 16:18

Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol

Tezaurul este format din aproximativ 50 de artefacte, în principal din aur, dar și din argint și fier. Piesele datează din jurul anului 1000...

Tezaurul de la Villena, datând din Epoca Bronzului, a fost furat dintr-un muzeu spaniol
Internațional joi, 27 august 2026, 15:58

Şeful spionajului rus confirmă întâlnirea cu directorul CIA la Moscova

Potrivit lui Narîșkin, discuțiile au vizat subiecte sensibile care țin de domeniul de activitate al celor două servicii de informații....

Şeful spionajului rus confirmă întâlnirea cu directorul CIA la Moscova