Organizaţia Sanitas pregătită de proteste!

Membrii Federaţiei Sanitas din Timiş şi Caraş-Severin vor ieşi în stradă după 15 septembrie dacă, până la această dată, autorităţile nu vor lua măsuri pentru soluţionarea listei de revendicări sindicale. Este vorba în primul rând de extinderea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate şi publicarea lui în Monitorul Oficial, creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar cu minimum 10% – până la sfârşitul acestui an. Din păcate, cadrele medicale au constatat că, la apropierea termenului de soluţionare a acestor revendicări, niciuna dintre solicitările Sanitas nu a fost finalizată. În schimb s-au înmulţit cazurile de neacordare a tichetelor de masă şi chiar diminuarea, ori anularea unor sporuri existente, a declarat nemulţumit liderul Sanitas Timiş, Livius Cârstea.
Articol editat de Mirabela Afronie, 6 septembrie 2014, 12:00
(Daiana Roşca)